Sunt din ce în ce mai ostenit. Trebuie să mă culc devreme, din ce în ce mai devreme. Simt osteneala aceea unică şi ademenitoare, osteneală pe care numai Necunoscutul o poate alcătui. Trebuie să mă culc din ce în ce mai devreme şi să şi dorm, nu să stau aşa, cu ochii pe pereţi şi cu gândul la cai verzi. Să dorm... pentru că numai somnul vindecă osteneala, această boală cumplită a temerarilor, a călătorilor şi aventurierilor şi curajoşilor fără Fir prin labirintul N ...

Mă uit la hărmălaie şi mă crucesc. Dacă tot nu mă pricep să "dansez", mă hotărăsc să recit "Cântec şoptit", una dintre cele mai frumoase poezii ale literaturii universale, scrise de Zaharia Stancu. "Cântec şoptit" tare. Urlat, adică. Să se audă. Să audă toţi "dansatorii" ce minuni se ascund în spatele cuvintelor, în farmecul Limbii Române. Aşadar, îmi iau inima în dinţi, o scrâşnesc puţin, şi încep să strig: "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea Š...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) nu ştiu de ce am uitat să-ţi spun bună dimineaţa, doamnă aripă de flutur fără flutur - cred că eram ocupat cu pregătirile de plecare tocmai acolo, unde vreau să-mi scutur toate păcatele de la gât în sus şi în jos, poate reuşesc să mă satur şi eu de atâta frumos şi urât, şi de atâta urât şi frumos (!) (!) ori eram ocupat cu stârpirea omizilor care mi-au lăsat numai o singură aripă la fereastră, crezân ...

Din colecÈ›ia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) noaptea, în ÅŸoaptă,pe o pânză cu păianjeni cuminÅ£i,o văd cum se dă jos din icoanăşi înveleÅŸte copiii fără părinÅ£i (!) (!) apoi, până dimineaţă,le apără somnul de cele pustii,să doarmă liniÅŸtiÅ£i ÅŸi să visezenumai părinÅ£i ÅŸi numai jucării (!) (!) apoi, până la înserare,stă în icoana cea din totdeaunaÅŸi le arată cum să-nveÅ£e singuride ce-s copii, de ce răsare luna (!) (!) apoi, până la capÄ ...

Toată săptămâna, până la "ceaiul cu strigături" de sâmbătă seară, stau ca pe ghimpi. Am pregătit foarte multe, pentru toate mofturile şi pentru toate categoriile de specialişti, pentru toate sexpertele în urlete şi bâţâieli. Mai ales că vreau să profit de această ocazie şi să-i cer mâna iubitei în public, s-o iau de braţ şi de nevastă pe Florica şi s-o duc la mama, acasă, la ţară, să se bucure şi ea, şi tata, şi, şi. Ehei, sărace bine, mult rău te-aşteapt ...

Sigur că da! am o săptămână până la ceaiul următor, când Florica din colţ doreşte să asculte, cu discipolii săi, strigăturile pe care mi le comandă cu atâta fervoare, cu atâţia ochi daţi peste cap, cu atâta pisiceală, aplomb şi prefăcătorie! trebuie să onorez neapărat această comandă! altfel, risc să-mi dea Florica papucii, să mă tragă pe dreapta, să mă pună pe chituci, să mă lege de salcâmul infamiei, care creşte falnic în mijlocul bătăturii lui nea Lul ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) nici nu regret și nici nu sper:/ așa mă protejez de moarte -suntem convivi întru vecie,/ tovarăși drepți, la cataramă,la rău, la bine... fiecare/ chiar s-ar jertfi, la o adică,numai să fie în folosul/ aproapelui, când se abatepe casa noastră vro furtună/ și răscolește și destramă - ș-astfel și eu și moartea trecem/ orice-ncercare, fără frică (!)(!) nici nu regret și nici nu sper:/ așa-mi țin viața fără m ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) dacă te duci la Cer să ceri/ formule, fapte şi păreridespre Pământ, nu întreba/ cine-a mâncat Lumina mea,nu întreba cine-a zvârlit/ atâta Eu în Infinit,cine-a născut şi a lăsat (de capul lui) Em/Ce/Pătratsă zic-aşa, universând:/ "sînt cel ce sînt, sînt cel ce sînt,Eu hotărăsc, voi nu sunteţi/ decât o sumă de pereţişi vă cruciţi şi căutaţi/ (la sfinţi rotunzi, la zei pătraţi)locuri de veci în Paradis ...

Rămân (cam) trăsnit. Şi nu înţeleg: cum, adică, era mai bine să fi scris strigături? oare chiar nu a plăcut deloc poezia mea? oare sunt atât de slab pe câmpia Limbii Române? sau, vorba mamei, am stricat orzul pe gâşte când iarba-i până la genunchi? sau, vorba tatei, am pus pe foc rugăciuni ca să încălzesc suflete moarte?... Oricum, înghit în sec, mă inundă şi mă scormonesc toţi dracii din lume, dar nu vreau să las impresia că sunt dominat de aceste chichioane conju ...

Mai cu junghi, mai cu tuşit, mai de voie, mai de nevoie, Gică opreşte instalaţia de cântat. După figuri, nu-mi vine să cred că prea au chef şi poftă de ascultat poezii, dar nici eu nu mă las intimidat de feţele lor acre şi dure, departe de oximoron. Îmi dreg vocea, mi-o fac limpede şi gravă, tai aerul/fumul cu palma mâinii drepte, îi fixez, câte o fracţiune de secundă, pe fiecare, să mă conving că-s atenţi... şi încep să recit cu "O salcie pe malul apei" în mâna cea ...