Investiţie de 500 de milioane de euro, în 13 comune gălăţene. Aviz de racordare pentru un parc eolian gigant

Investiţie de 500 de milioane de euro, în 13 comune gălăţene. Aviz de racordare pentru un parc eolian gigant
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Cel mai mare parc eolian din România, despre care "Viața liberă" a scris în mai multe rânduri și care urmează să fie amplasat pe teritoriul a 13 comune din județul Galați, a obținut avizul tehnic de racordare, a anunțat, pe Facebook, Florin Virgil Doca, primarul din Valea Mărului, una din comunele vizate de proiect.

"Compania de proiect Hoopeks International a obținut, la finalul lunii trecute, avizul tehnic pentru racordarea la rețea a unui proiect eolian de 629 MW în Galați - investiție de 500 de milioane de euro! Compania de proiect Hoopeks International este deţinută de Electrocentrale Borzeşti, aceasta fiind deţinută la rândul ei de RNV Infrastructure. Este cel mai mare parc eolian avizat până în acest moment şi, dacă se va realiza, va fi cea mai mare investiţie de profil din România", a afirmat primarul Florin Virgil Doca.

Parcul eolian al celor de la Hoopeks Internațional ar urma să fie amplasat pe o suprafață de aproximativ 13.000 de hectare, pe raza a 13 unități administrativ-teritoriale din județul Galați: orașul Berești și comunele Cerțești, Drăgușeni, Corod, Valea Mărului, Smulți, Vârlezi, Bălăbănești, Jorăști, Berești-Meria, Cavadinești, Suceveni și Băneasa.

Practic, acesta ar fi cel mai mare parc eolian construit vreodată în România. În prezent, cel mai mare parc eolian local este Fântânele-Cogealac, din judeţul Constanţa, cu o capacitate de 600 MW, dar care este împărțit în două proiecte gestionate de companii diferite, în vreme ce la Galați ar fi un proiect unic, a continuat primarul din Valea Mărului.

Conform acestuia, acest parc eolian ar însemna "venituri pentru oameni": "Niște sute de locuri de muncă, niște bani pentru cei care concesionează terenul pentru instalații și drumurile de acces. Venituri și pentru bugetele locale, căci instalațiile poartă cu ele impozite pe clădiri. Nu mai vorbim de energia verde (care poate fi livrată pe contractul de bază, către UAT-urile din zonă, la un preț apropiat de cel de cost), care a devenit mai ieftină decât cea scumpită artificial pe bursele internaționale", a mai afirmat Florin Virgil Doca.

Studiul de oportunitate a fost aprobat de Consiliul Județean Galați și acum se lucrează la planurile de urbanism, relatează Mediafax. "Prin proiect se vor realiza 136 de turbine cu o putere de 6,2 MW și şapte stații de transformare. În prezent, investitorul se află în procedură de obținere a avizelor necesare întocmirii documentației de urbanism PUZ final", a anunțat și Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Citit 8796 ori Ultima modificare Luni, 20 Martie 2023 07:15

7 comentarii

  • postat de Un curios….
    Miercuri, 15 Martie 2023 19:41
    82.76.59.***
    Mare afacere, dar pentru cine? Pentru galati nicidecum…sute de hectare afectate, si inrest ce ,ocuri de munca ofera?cativa meseriasi care fac mentenanta, in rest, miliarde in buzunarele unor ,,baeti destepti,,…de ce nu face galatiul asa ceva????pentru ca pe oficialii galatiului nu i intereseaza pros
    0
    0
  • postat de Daniel
    Miercuri, 15 Martie 2023 16:42
    5.13.223.***
    @exit
    Albinele nu par influnentate de eoliene: https://nu_punem_link_extern_in_comentariu.com
    0
    0
  • postat de ,,Vânare de vânt, era o melodie
    Miercuri, 15 Martie 2023 16:17
    109.166.135.***
    Că se va ieftini energia electrică, nu se pune problema, se va scumpi, dar este de bine, se vor crea locuri de muncă cel puțin pentru mentenanță, întreținere, reparații și asta este bine. A r trebui prin școlile de specialitate, să se creeze cursuri în domeniul generării energiei electrice prin eoli
    0
    0
  • postat de gheorghe
    Miercuri, 15 Martie 2023 15:06
    24.84.229.***
    Energia obtinuta pana cand e "terminaa" instalatia eoliana este mai mica decat cea consumata pentru realizarea si functionarea+intretinerea instalatiri...
    Un fel de "da-mi 1 leu sa-ti dau 25 de bani la schimb".
    ... da' cu caii ce-ati avut?
    0
    0
  • postat de ariciul
    Miercuri, 15 Martie 2023 10:10
    89.39.81.***
    Ohoooo curent scump ceferticate verzi .facturi mari ,cesi pot dori taranii mai mult ,decat niste eoliene?Si pe pamantul lor.Si cu bani mai multi la plata.Viatza nenicule.
    0
    0
  • postat de exit
    Miercuri, 15 Martie 2023 08:12
    193.230.156.***
    Adio padure si albinarit in zona.
    0
    0
  • Marți, 14 Martie 2023 22:37
    178.115.32.***
    Zona devine atractivă odată cu finalizarea „Linia electrică aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit Gutinaș-Smârdan” Încurajez tinerii să urmeze studii în școli speciale despre domeniul eolian și fotovoltaic. Este de viitor și este de muncă în aceste domenii pe toată planetă. Succes!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.