Biblioteca ”V.A. Urechia” își recapătă strălucirea

Biblioteca ”V.A. Urechia” își recapătă strălucirea
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Sediul Bibliotecii “V.A. Urechia” din Galați este pe cale să-și recapete strălucirea din perioada în care clădirea avea rolul de Palat al Comisiei Europene a Dunării.

Imobilul este reabilitat și eficientizat energetic, în cadrul unei ample investiții cu fonduri europene derulate de Consiliul Județean (CJ) Galați, în subordinea căruia se află instituția de cultură.

”În prezent, se lucrează cu mare grijă la fațade, la refacerea frumoaselor stucaturi ale clădirii în care, decenii la rând, a funcționat una dintre cele mai importante instituții europene – Comisia Dunării. De asemenea, se lucrează și la interior, unde sunt refăcute, una câte una, sălile bibliotecii. Mai mult, în cadrul proiectului se lucrează și la instalațiile de climatizare, iluminat și încălzire. În plus, recent a fost înlocuit și acoperișul depozitului de carte al Bibliotecii «V.A. Urechia», unde se află aproximativ 600.000 de cărți și documente”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Valoarea totală a investiției în reabilitarea Bibliotecii ”V.A. Urechia” este de 7,6 milioane de lei, fondurile europene fiind alocate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citit 1648 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Decembrie 2023 19:46

1 comentariu

  • postat de Ciclop
    Vineri, 08 Decembrie 2023 00:10
    86.120.239.***
    fiecare nou director al bibliotecii trebuie sa isi cumpere macar o limuzina Mercedes de pe urma activității prestate
    4
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.