și uită-te n-urmă și-așteaptă și taci/: sunt urmele noastre uscate și goale, amare și reci/ de-atâtea dezastre ! sunt nopțile mele cu suflet adânc/ și liniște naltă cât nopțile tale în care a fost/ să fim laolaltă ! și uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am…

ACOLO și ATUNCI (autopersiflare)

Scris de Joi, 18 Martie 2021

(!) să port gelozie atâtor femei, dă-mi nişte galben, domnule Tei (!) (!) să am limpezime ca apa de râu, dă-mi o cicoare, domnule Grâu (!) (!) să ştiu înălţare şi cum să nu cad, dă-mi nişte stâncă, domnule Brad (!) (!) să prind rădăcină acolo, pe culm, dă-mi o…

AUTOPERSIFLARE (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 17 Martie 2021

(!) doamnă-mbătătoare dulce MĂTĂCIUNE, te aştept - de-o viaţă - să ajungi la poartă măcar o secundă - numai tu-(mi) poţi spune dacă este VIE sau dacă e MOARTĂ greaua mea UITARE tocmai de ATUNCEA, când eram alături ş-auzeam cum CRUCEA mă striga pe drumuri ca să nu mă PIARDĂ,…

POEM la PÂNDĂ (rugăminte)

Scris de Marți, 16 Martie 2021

(!) sunt invizibil – iată, LUMINA stă la pândă,poate răsar o clipă măcar, să afle CINEe cel fără de umbră, de steauă, cel pe CAREnu-l ştie spaţiul/timpul, nu-l jinduieşte NIMENI (!) (!) şi doar mi-a dat poruncă, ATUNCEA, MAICA mea:să nu pe/treci prin VIAŢĂ, aiurea, fără STEA,să-nveţi pământul, focul şi…

POEM cu CEAS (taman la timp)

Scris de Luni, 15 Martie 2021

(!) viaţa durează cât de mult e un tic-tac, trebuie-ntoarsă n-orice clipă... şi-nţeleasă aşa, frumos: cu aplecare şi cu drag şi cu fior de mire şi mireasă (!) (!) mireasă neagră ori mireasă albă, mire de alb, de negru - ce înalt şi ce adânc e visul de sub talpă,…

BOCET de CĂPCĂUN (tragedie în Limba Română)

Scris de Sâmbătă, 13 Martie 2021

(!) sunt un biet căpcăun – lumea zice că-s rău,c-am muşcat din frumos şi din sufletul tău,nu-mi dă nimeni un sfanţ, nici măcar un coltuc –nu-i mai bine să tac, să las tot, să mă duc (?) (!) lumea râde că plâng şi mă face urât –şi mi-i milă de…

ODĂ FRUMUSEŢII (de/spre eternitate)

Scris de Vineri, 12 Martie 2021

(!) frumoaselor femei din totdeauna, cămaşa voastră o descântă luna, la sânul vostru scâncetul se face surâs, lumină, linişte şi pace (!) (!) absenţa voastră orişiunde doare - când vă-ntâlnesc, poeţii dau în floare şi scriu cea mai frumoasă poezie despre ce sunteţi voi: minunăţie (!) (!) când jurul vostru-i…

INVITAŢIE la FURARE [dosarele Z]

Scris de Joi, 11 Martie 2021

(!) am un Zmeu deştept din Fire,/ căutat odinioară -nişte proşti l-au dat afară/ dintr-o Carte de Cetire (!)(!) stă pe dealuri şi Lucrează/ - are Farmec şi Livadă -nimenea nu vrea să-l vadă/ cum zadarnic face pază (!)(!) nimenea nu vrea să vină/ la furat de poame multe -ori…
(!) am început să nu mai vreau, să nu mai pot rămâne-aici, mă duc la loc, la timp, la mod, mă nalţ încet, încet, încet/ - ştiu că sunt singurul poet care-a (de)scris pământul tot şi cerul tot (!) (!) a fost adânc pe sus, a fost înalt pe jos…

Întâmplare fără Loc (dosarele Z)

Scris de Marți, 09 Martie 2021

!era cât pe ce să se întâmple. însă nu m-a luat.ce părere de rău şi ce condamnare-n păcat.ce limpede se vede că nu am ştiut ce să fac.ce limpede se aude fluierul (resemnării) de fag.regret că nu am avut fluier de soc sau de os.regret că m-am luat la trântă…
Mă uit în urmă...şi îmi pare înainte, mai înainte de-a fi spus: am început călătoria înapoi, printre cuvinte, când Necuprinsul era punct şi surdomut! Mă uit în urmă...tocmai când prima lumină muşca din bezna unui alt fel de sfârşit şi Cunoscutul se grăbea încet, să vină necunoscut la umbra primului…

DES/CÂNTEC

Scris de Sâmbătă, 06 Martie 2021

Un tăciune şi-un cărbune:/ Afrodito, ieşi din mare!...floarea-soarelui apune,/ floarea-soarelui răsare!Ieşi din mare cât mai ţine/ vremea asta foarte bună:azi şi mâine, oare cine/ mai urmează să apună?Niciodată nu se ştie/ cine (azi) va să răsară:sângele în păpădie/ stă să-ngheţe şi să moară,stă să moară cântu-n liră,/ cri(cuirea)-n greieri carebat…

CUVÂNTUL MEU

Scris de Vineri, 05 Martie 2021

Moto: "Distanţa dintre viaţă şi moarte este egală cu distanţa dintre libelulă şi calul popii" (anonim) Plătesc tribut (ăăăhăăăă!) cuvintelor amare... (ziua, le strig şi le îmbăt cu vorbe dulci... noaptea, le scriu pe geamuri şoapte selenare... poate auzi şi vii să vezi şi să te culci!)... M-aş bucura, ţi-aş…

AȘTEPTARE (psalm poem postum)

Scris de Joi, 04 Martie 2021

Te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor caretânjesc după tine de-atuncea,/ de când le-ai mirat, la plecare,cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre singura lor mângâiereşi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere!Aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte,ochi dulci şi dulceaţă amară,/ aproape din tot ce-i…

ETERN şi INUTIL (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 03 Martie 2021

Te aştept, nu mai am nimic de făcut în afară de aşteptare, sunt resemnat şi stau şi ascult cum mi se zbate coliva-n piept, nu mai am nici o îndoială şi nu mi se mai pare că pierd sau câştig vro bătălie din războiul etern cu marele cald şi cu…

Situaţie de Urgenţă (cod mov)

Scris de Marți, 02 Martie 2021

Nici eu nu am, nici tu nu ai.../ (toţi au de toate, şi nu cântă)...dar ştiu să dau şi ştii să dai/ ton la Cuvânt şi la Cuvântăfiindcă vreau, fiindcă vrei/ să scoatem linişti din vioare,din foaie verde pentru cei/ care-n secunda următoarese pot usca şi pot muri-n/ vacarmuri şi-n…

DOUĂ PUNCTE (de vedere)

Scris de Luni, 01 Martie 2021

Şi uită-te în punctul meu de vedere/ şi vezi dacă poţi rămâne Acolo/ mai sunt câţiva zmei,/ câţiva fii frumoşi şi câteva zâne! Şi zgripţuroaice mai sunt câteva,/ şi chiar balauri mai sunt, şi fata babei, şi fata moşneagului,/ şi capra solemnă, şi lupul cel mărunt! Sigur că da, am…
(!) trece MAMA... trece MAMA cu BISERICA de mână -cred că se îndreaptă-ncolo, cred că se îndreaptă-ncoace -mama-mi zice "măi, copile", iar biserica o-ngână:hai să nevedim, să ţesem numai pânză pentru PACE,pânză ALBĂ CA ZĂPADA care-nseamnă CURĂŢIE,MILOSTIRE şi SMEREALĂ şi LUMINĂ ţie, mie (!)(!) trec... le văd... şi n-am cuvinte…

CÂT PUTEM A/DUCE (de/sigur)

Scris de Vineri, 26 Februarie 2021

(!) aici e-acolo, ca şi cum ar fi/ un drept acolo întâmplat aici - eşti cea mai (ne)(de)scrisă POEZIE/ dintre ce nu am zis şi ce-ai să zici, dintre ce nu ai zis şi ce-o să zic/ atunci, acolo, când va fi aicea, aicea, când va fi acolo, când/ ne-om…

Tot Nimicul şi Nimicul Tot (catharsis)

Scris de Joi, 25 Februarie 2021

Uite: sunt în prima Clipă!.../ am venit? am fost adus?trebuie să ştiu că-s Viaţă?/ că m-a mântuit Iisus?că a fost Bigbang: pornire/ spre cruzime, spre sfârşit?treacă-meargă? tura-vura?/ embrion de Infinit?fecundare-n Gol? în Silă?/ în virtutea unui Timp?în virtutea unui Spaţiu?.../ cu Nimicul Tot la schimb?... Uite: sunt în prima Clipă!.../…

Inima ta/Sufletul meu (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 24 Februarie 2021

inima ta/ sufletul meu româneşte cum păsări lungi/ cântă păsări fără plată n-am să n-ascult/ ce mi se-ntâmplă cereşte n-am să nu tac/ până-mi va fi niciodată n-am să nu tac/ până-mi va fi totdeauna fără să ştiu/ că tu mi-aduci descântare celei dureri/ despre ce poate fi-ntruna cest dor…

Apa Sâmbetei (dosarele Z)

Scris de Marți, 23 Februarie 2021

E sâmbătă - pe apa-i milenarăse duc iertări, păcate, tot, tot, tot:bune şi rele, sacre şi profane,şi scurt, şi lung, şi laic, şi bigot! E sâmbătă - şi nu-i nici o scăparedin calea apei sale - hai s-o bempe toată, într-o clipă, fără milă,să nu-i mai fim şi poftă şi…

O Domnişoară (dosarele Z)

Scris de Luni, 22 Februarie 2021

domnişoara-i Frumuseţe exemplară, destul de tristă şi înlăcrămată uneori – ieri, la ora cânt clopotele bat pentru utrenie, am văzut-o singură şi pustie într-o gară, într-o rochie mătăsoasă, neagră şi lungă, şi în braţele-i marmoreene cu o mie şi una de flori !!! cred că aş vrea să ştiu pe…

LEGENDĂ (despre TITANIC)

Scris de Sâmbătă, 20 Februarie 2021

la deal şi la vale, prin sângele tău,mă simt un titanic de-o viaţă întreagă –şi caut, şi caut...şi încă nu vădnimic temător – toţi se uită şi pleacădeparte de mijlocul tău majestos,departe de marginea ta luminoasă,de sufletul tău blând şi drept şi curat,de inima ta cum un dor de acasă…
Pagina 6 din 83