Moto: să vină cine ştie să mai vină/ în capul cestui adevăr mărunt/ şi să citească şi să înţeleagă:/ „sunt cel ce sunt”...sunt cel ce sunt”! (Iolanda Cremene) (!) află despre mine că scriu poezii de acreditare. stau în cumpănă – la capăt cu bulgăre de sare. umblu prin fântâni…
Hai, vino până la mine, vino să vezi cum nimeni nu mai trece să se înfrupte din livada mea...!...Nu pot veni, nu pot veni fiindcă locuiesc într-o pasăre cu picioarele rupte! Pasărea aceea...care a fost în livadă când toţi pomii erau albi ca nişte mirese! Un om flămând a zvârlit…
(!) eu n-am avut răbdare niciodată - am căutat-o-ntruna... şi o caut în pas alert (sălbatic) de pian, şi-n tânguiri (domestice) de flaut, şi-n tril (devastator) de liră spartă, şi-n fluierat de mierlă părăsită, şi-n glas îngânător de cuc stingher, şi-n braţe (lungi) de vis şi de iubită - dar…
hai să-ţi dau o floare de salcâm/ tocmai din demult şi din uitare, tocmai din adâncul şi înaltul/ celei clipe tămăduitoare hai să ne jucăm fără de timp,/ fără milă şi fără de vreme - prea-i târziu şi trist în cest acum.../ şi ceva necunoscut mă teme hai să prindem…
(!) e gata... începe pornirea aceea, aici şi acum: ce fast, ce sublim, câtă morgă, ce lux şi desene de fum şi multe sugestii de negru, şi multe nuanţe de gri pun visuri la punct, şi himere, pun flori şi pun punctul pe i...(!) (!) şi surle şi trâmbiţe cântă…
când „este” mai şade acasă,/ şi-„a fost” întârzie puţin, adorm într-„o mie şi una/ de nopţi”... şi mă văd aladin cu lampa făcându-mi dorinţe,/ aşa, câte pot să nu duc, şi visuri cu tine, pe dealul/ acela, de-al nostru, sub rug, pe valea aceea, a noastră,/ sub tei, sub salcâm,…
să vii când clopotele cheamă la vecernie, când toate intră-n adormire şi visare - eu ţi-am împletit o coroană de mirt pentru această clipă de pace devastatoare! știu că tu îmi aduci o coroană de spini - aşa ai zis atunci, când a început să te mire sufletul meu foarte…
asculţi căderea florii de salcâm, demult, de-acolo, dintr-un hăt departe când te uitai la cerul negreşit, la steauă, cum se naşte şi cum arde şi cum se suie-n zare până când salcâmul înfloreşte înc-o dată, şi înc-o dată... şi alergi, şi-alergi prin ad/mirarea ta ne/vinovată, poate ajungi atunci, la început…
Asta-i de ieri...pe cea de azi o caut mâine, într-o sintaxă cu filet extra/veral... să vezi ce lux, ce amănunte-n conjugare, ce pur şi simplu-n psiho/patul conjugal! Şi ai să vezi morfologia-n plecăciune, şi pe genunchi, şi-n declinare, şi-n şpagat, cum repezeala din preludiu-i amăgirea şi destrămarea din postludiul agramat!…
(!) aveţi răbdare, gata, faceţi loc/ – ajunge pentru toţi, e foarte mare, e multă, lungă, naltă, e oricum/ şi-oricând vrea şi aşteaptă fiecare (!) (!) n-o mai strigaţi şi nu vă năpustiţi/ – ea-i (ne)norocul tuturor, ea poate da (gratis, cu-mprumut, fără regret)/ săruturi şi nădejdi (ne)numărate (!) (!)…
!că sunt aici ş-acum e-o întâmplare în gol, cu subiect şi predicat, cu UNUL care numără întruna, cu altul care stă la numărat! !UNUL şi altul – oare care-i primul dintre arhonţii cestui jur cifrat? cine păstrează cheia şi închide taman când cred că totu-i dezlegat? (!sigur că da, nu…
Pe marginea prăpăstiei, în pădurea de salcâmi cu flori negre şi înalte, cuvântul acela lăcrămează şi se clatină sub atingerea/greutatea celorlalte: celorlalte cuvinte moarte şi vii, celorlalte cuvinte dintr-o părere, într-o părere, celorlalte cuvinte încă necunoscute, celorlalte cuvinte din alte puncte de re/vedere! Pe marginea prăpăstiei, cu o carte de…
Eu nu mai am – am dat (la toţi, la toate) de râs, de plâns, de viaţă şi de moarte! am dat (la fiecare) cât a vrut până la capăt, până la-nceput! am dat şi la frumos şi la urât, şi nu mai am (şi eu) cu ce să râd!…
Gata, vine trenul! Hai! Nu ne suim? Am luat bilete numai pentru dus, nu ne mai întoarcem, nu mai vrem nimic, nu mai stăm pe gânduri! Nu aşa ai spus? Ai (cu tine) totul! Am (cu mine) tot! Ce-ai păţit, frumoaso? Ce s-a întâmplat? Ai uitat vro clipă? Ai uitat…
Un zbârnâit de libelulă prin trandafiri sălbatici şi un fâlfâit de măcăleandru prin salcâmii ultimului moromete şi un zbârnâit de săgeată din arcul copilăriei şi un foşnet de mirare prin tot ce se (mai) aude şi tot ce se (mai) vede! Nu, nu sunt propoziţii simple, nu sunt simboluri ale…
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) s-a scufundat CORABIA bătrână,/ lovită de vântoase-n lung şi-n lat, umplută cu scrisori despre departe/ - aproape de liman s-a scufundat, umplută cu tandreţe şi candoare,/ cu lacrămi şi nădejdi fără sfârşit, cu tot ce-a strâns din largul rătăcirii/ prin farmecul…
(?) ai să vii, frumoaso, la salcâmul strâmb, după ora şapte, colo, după dâmb, lângă drumul care duce înainte, să-ţi aduc aminte, să-mi aduci aminte (?) (?) să-ţi aduc aminte cum te mai aştept într-o noaptea-adâncă, la salcâmul drept, pe cărarea care duce-ntr-un departe, colo, peste dealuri, după ora şapte…
(!) mă duc până la uşă, mă duc până la geam: văd numai treacă-meargă, numai nitam-nisam, numai NIMIC în minus, numai NIMIC în plus - doar unghiuri ASCUȚITE-n habar de unghi OBTUZ (!) !) deschid o carte MARE şi RARĂ până când găsesc o carte MICĂ şi DEASĂ pe Pământ…
(!) ochii tăi, frumoaso, nu mai pot să plângă singuri, fără MAMĂ, singuri, fără TATĂ stai pe drum, zvârlită, singură, uitată (!) (!) nani-nani-nani, dormi, sărmană ȚÂNCĂ (!) (!) mâna ta măruntă stă încet, cuminte, nu mai umblă-ntinsă, moale, după lapte, după sânul MAMEI duse prea departe, duse tocmai UNDE…
Timp stat la dor. Teroare. Uimire-n fel şi chip. Dor stat la timp. Cădere. Steril în joc fecund. Lucrare-n gol. Plutire. Ce-atâta cip-cirip, dacă nu ştiu nimica-ntru pururi despre sunt? Apoi, din nou. Frustrare. Tortură-n suflet pur. Sânge divin pe clape. Şi-uitare. Dans stupid. Lucrare-n plin. Flanare. Ce-atâta tur/retur, dacă…
Era cât pe ce, dar s-a oprit. Şi s-a prăbuşit. Şi au rămas cuibarele goale. Şi copacii au rămas goi şi ai nimănui. Şi văzduhul a rămas gol şi al nimănuia. Şi am început să (mă) întreb: al, a , ai, ale cui (mai) sunt şi (mai) rămân toate acestea…
lăsaţi psihiatrii să vină la mine – sunt plini cu defecte, vorbesc de pe deal, vorbesc de pe vale, fac frumos, fac urât: unul se crede Napoleon, altul se crede Hanibal (!) unul strigă la altul: io-s Ştefan cel Mare (!) altul strigă la unul: io-s Ion Vodă cel Cumplit…
(!) mâine, când e gata carul mare/ şi s-opreşte la fereastra mea, caut şi mă sui cu toată viaţa/ – să-mi ajungă până unde va (!) (!) caut cele bune şi nebune,/ tot ce am făcut şi n-am făcut, să rămână pur şi simplu-n urmă,/ să-mi ajungă până la-nceput (!)…
(!) desenează fluturi pe asfalt/ – fluturi mulţi, cu cretă colorată – şi-i descântă şi le spune cum,/ când şi unde au mai fost odată şi-au trăit şi au murit frumos,/ fluturându-şi rostul pentru cine poate înţelege că mai sunt/ liniştiri, chiar dacă-s mai puţine cantilene, lăcrămări şi-uimiri/ printre mâini…
Pagina 4 din 83