REP.: În viaţa urbei noastre se profilează o nouă instituţie, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Notarilor Publici Galaţi, înfiinţată recent. Domnule prof. Bogdan Ciucă, în calitate de preşedinte al Camerei Notarilor ce ne puteţi spune despre această instituţie şi rolul ei? Prof. univ. dr. Bogdan Ciucă: Înfiinţarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera Notarilor Publici Galaţi este un veritabil eveniment. Chiar dacă atât legislaţia  impusă de Codul de procedură ...

Ce vor românii să negocieze cu băncile

Marți, 16 Ianuarie 2024 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din București, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei și care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluționarea amiabilă a litigiului din instanță, rezultă după analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile trimise către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) în anii 2022 și 2023. Benefici ...
Ai întrebări despre rate și credite bancare? Despre comisioane și dobânzi? Despre executări, popriri și Biroul de Credit? Despre negocierile cu banca? Reprezentanții Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) vor răspunde, live, la toate întrebările pe aceste teme, pe pagina de Facebook a centrului. Evenimentul are loc marți, 14 noiembrie, de la ora 16,00, iar de cealaltă parte a ecranului se vor afla Bogdan Pleșuvescu, director general adjunct al Băncii T ...

Casa Județeană de Pensii, peste 700 de litigii

Miercuri, 08 Noiembrie 2023 07:06 | Publicat în ECONOMIE
În primele opt luni ale anului 2023, Casa Județeană de Pensii Galați a fost parte în 703 litigii cu persoane fizice. 131 dintre acestea au fost soluționate în favoarea CJP, iar 31, în defavoarea instituţiei. Pe rolul instanțelor de judecată se mai află 541 de cauze. Subiecte ale litigiilor au fost, printre altele, contestații la unele decizii de pensionare, nevalorificarea de către CJP a adeverințelor privind unele sporuri care nu aveau caracter permanent, precum și contestații ...
Liberty Steel a luat decizia de a opri Furnalul nr. 5 din combinatul siderurgic de la Galați, potrivit datelor obținute de compania britanică Argus Media, specializată pe informații despre piața globală de energie și mărfuri. "Furnalul nr. 5 al Liberty Galați a fost temporar oprit din cauza vremii severe din Marea Neagră și a nivelurilor dramatic de scăzute ale Dunării, care au afectat livrarea de suficiente materii prime pentru funcționare în siguranță a furnalului", a spus u ...