Lacrimi şi tăcere în cazarmă/ – lumea-ngaimă vrute şi nevrute,
nici un glonte nu tresare-n puşcă,/ doar fanfara-nceată se aude!
Trece lumea, parcă nici nu-i pasă/ şi-i cuminte, parcă n-are minte –
nu mai este, nici n-o să mai fie/ niciodată ce-a fost înainte!
Nasturi azvârliţi pe lângă ziduri,/ epoleţi, marmite – într-o doară
vrafuri de cuvinte-abandonate/ din ce-a fost suflare militară!
Mucegaiul umblă prin vestoane,/ goarna nu mai sună-nviorare,
garnizoana-i goală până-n lacrimi,/ iar fanfara zice de plecare!
Flutură sub steaguri pânză neagră,/ vin furtuni pe zariştea albastră –
a murit soldatul fără nume,/ ultimul soldat din viața noastră!
