Galaţiul are doar „o găletuşă" de bani pentru 2026. „Suntem la limită", susţine primarul Ionuţ Pucheanu
Vineri, 06 Februarie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
„E foarte greu, dintr-o găletușă de bani, să le faci pe toate. Suntem la limită, credeți-mă pe cuvânt! Îmi place să cred că nu vor îngheţa proiecte în 2026, dar nu pot să vă garantez sută la sută că nu se va întâmpla. Cel mai probabil, veți vedea niște lucrări pe fonduri de la bugetul local care se vor lungi ca termen: ar fi trebuit să se încheie vara aceasta, dar e posibil să le vedeţi terminate la anul”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ...
Bolojan cere CCR urgentarea deciziei pe reforma pensiilor speciale
Vineri, 06 Februarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Tensiunea dintre Executiv și autoritatea constituțională a atins un punct critic vineri dimineață, când premierul Ilie Bolojan a transmis o scrisoare oficială către Curtea Constituțională a României (CCR). Documentul reprezintă un demers fără precedent, prin care șeful Guvernului solicită judecătorilor să urgenteze decizia privind legea care vizează reducerea pensiilor de serviciu ale magistraților și creșterea vârstei de pensionare, avertizând asupra unui dezastru financ ...
România pierde 231 milioane euro din cauza CCR
Joi, 05 Februarie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România se confruntă cu prima sancțiune financiară majoră din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat joi dimineață că suma de 231 milioane de euro, alocată reformei pensiilor magistraților, este considerată „pierdută” de către Comisia Europeană. Motivul principal îl reprezintă neîndeplinirea jalonului 215, ca urmare a blocajului de la Curtea Constituțională a României ...
Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1
Vineri, 30 Ianuarie 2026 12:24 | Publicat în Bani EuropeniO investiţie de care Galaţiul chiar are nevoie a rămas fără finanţare
Joi, 29 Ianuarie 2026 19:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Din păcate, la Galaţi, construirea și dotarea unui campus profesional integrat regional, pentru învățământul dual, nu mai are asigurată finanţarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Primăria Galaţi analizează posibilitatea finanţării prin alte surse.
„Pentru locul al treilea s-a pierdut finanţarea PNRR”, a fost unul dintre comentariile care ne-au atras atenţia, la articolul „Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TO ...
20 milioane de lei pentru sisteme informatice moderne în spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi
Joi, 29 Ianuarie 2026 11:15 | Publicat în Regional
Spitalele din subordinea Consiliului Județean vor face încă un pas important în era tehnologiilor avansate odată cu finalizarea, în acest an, a unor ample proiecte de investiții, în valoare totală de peste 20 de milioane de lei (echivalentul a 4 milioane de euro), privind dotarea cu cele mai moderne echipamente IT pentru digitalizarea activității medicale.
Fie că e vorba de noile platforme informatice pentru programarea pacienților, de transmiterea rezultatelor de laborator la dist ...
Lucrări de modernizare finalizate la blocul A5 din Micro 20
Vineri, 23 Ianuarie 2026 09:00 | Publicat în Bani Europeni
Potrivit Primăriei Galați, blocul A5 (scara 7) din Micro 20, situat la intrarea în oraș, a fost modernizat, grație unui proiect cu fonduri prin PNRR în valoare de aproximativ 4 milioane de lei.
Principalele lucrări executate au vizat: reabilitarea termică, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, înlocuirea liftului, modernizarea instalației electrice, repararea trotuarelor de pr ...
Cum arată Grădinița „Voinicelul” după modernizarea cu fonduri europene
Joi, 22 Ianuarie 2026 09:00 | Publicat în Bani Europeni
Lucrările de modernizare a Grădiniței cu program prelungit „Voinicelul”, din cartierul Țiglina III, s-au încheiat, anunță Primăria Galați. Valoarea totală a investiției a fost de 3,3 milioane de lei fără TVA, fonduri europene atrase prin PNRR.
În cadrul proiectului s-au realizat lucrări de creștere a eficienței energetice, precum: reabilitarea termică a clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, instalare ...
Bugetul de stat pe 2026 intră în linie dreaptă
Marți, 20 Ianuarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul României a intrat în etapa finală a pregătirii bugetului de stat pentru anul 2026, stabilind un calendar clar pentru adoptarea acestuia.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că proiectul de lege a intrat în „linie dreaptă”, după ce liderii coaliției de guvernare au agreat etapele necesare pentru ca documentul să ajungă la votul Parlamentului. Potrivit calendarului oficial, primele etape încep chiar în aceste zile, cu aprobarea plafoanelor bugetare și co ...
Absorbția fondurilor din PNRR, prioritatea principală a Guvernului
Duminică, 18 Ianuarie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan a afirmat sâmbătă, 17 ianuarie, la Botoșani, că absorbția fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este cel mai important capitol de investiții pentru România în acest an. Guvernul și-a propus să atragă aproximativ zece miliarde de euro din acest program până la finalul termenului stabilit de Comisia Europeană.
La finalul unei întâlniri cu primarii din județul Botoșani, Bolojan a explicat că obiectivul principal este finaliz ...

