Pensionar trimis la închisoare pentru încălcarea unui ordin de protecţie
Vineri, 25 Aprilie 2025 15:30 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat în vârstă de 63 de ani din județul Galați are de stat în pușcărie nu mai puțin de trei ani, după ce a fost condamnat definitiv pentru încălcarea unui ordin de protecție.
Gălățeanul a fost reținut din cauză că nu a respectat o hotărâre judecătorească prin care i se impuneau restricții ca urmare a unor reclamații de violență. Drept urmare, a fost acuzat de încălcarea ordinului de protecție și judecat de Judecătoria Liești, care l-a găsit vinovat și i- ...
Meteorologii au emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea, valabile până duminică dimineaţa în mai multe zone din țară, inclusiv judeţul Galaţi, unde se anunţă perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
În prima parte a intervalului, până sâmbătă dimineaţă, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului cu rafale de 50-60 km/h, vijelii și căderi de grindină. În perioade scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de ap ...
Un sfert dintre accidentele rutiere, cauzate de traversări riscante. Poliția, cu ochii pe trecerile de pietoni
Vineri, 25 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în Regional
Echipajele rutiere sunt cu ochii pe pietoni în această perioadă, fiind prezente atât în zonele marcate pentru traversare, cât și în locuri prin care gălățenii și-au făcut un obicei de a traversa neregulamentar, deși nu au voie. Asta pentru că, statistic, un sfert din evenimentele rutiere soldate cu răniți, ca pondere a cauzei, sunt pricinuite de ”vina pietonilor”.
Trecerea prin locuri nemarcate, săritul în fața mașinii sau pe trecere, în ideea că simpla prezență pe ...
Cine intră în luptă la „Tempting Fortune România”
Vineri, 25 Aprilie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Concurenți. „Mi-am spus că a venit momentul pentru un challenge. Așteptam cumva această provocare, m-a atras ideea acestui reality. M-a atras mereu tot ceea ce este adrenalină, cu probe care să-ți împingă corpul la extrem, spre ceva chiar riscant. Cred că această competiție este însă în primul rând psihologică. Voi încerca să îi ajut pe ceilalți concurenți...”. V-ați aștepta, probabil, ca asemenea declarații să vină din partea unui personaj bine antrenat - fizic ...
Şase gălăţeni, la primul cantonament al voleibaliştilor „tricolori”
Vineri, 25 Aprilie 2025 13:30 | Publicat în SPORT
VOLEI. Naționala masculină de volei a României va începe duminică, 27 aprilie, primul cantonament de pregătire pentru marile competiții pe care le va susține în acest an. Selecționerul Sergiu Stancu a convocat 20 de jucători la Cheile Grădiștei, printre aceștia aflându-se și șase voleibaliști de la CSM Arcada Galați: coordonatorul Filip Constantin, universalii Alexandru Rață și Alexandru Ionescu, extrema Marian Bala, centrul Andrei Butnaru și ”liberoul” Carol Kosinski. ...
Sâmbătă, 26 aprilie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 în comunele Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Ivești și Barcea. Pe DN 26, radare se vor afla la Aviasan ("4 benzi") și Ijdileni, iar pe DE 581, o autospecială vor fi prezentă la Priponești.
Duminică, 27 aprilie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Ga ...
Baschetbaliștii de la CSM Galaţi, în așteptarea adversarilor din play-out
Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 10:30 | Publicat în SPORT
CSM Galați va încheia sezonul regulat în acest weekend, după care se va trece la partea fierbinte a sezonului - faza de play-out, cu obiectivul de a evita retrogradarea.
Liga Națională de baschet masculin a revenit, din acest sezon, la sistemul competițional cu 16 echipe şi meciuri fiecare cu fiecare, urmat de faza a doua, cu play-off și play-out.
Cu un nivel al campionatului extrem de ridicat de la an la an, CSM Galați a resimțit din plin creșterea unor echipe venite nu de mult di ...
Examen dificil pentru handbalistele gălățence, la Oradea
Vineri, 25 Aprilie 2025 19:15 | Publicat în SPORT
HANDBAL. Etapa a X-a a celui de-al doilea eșalon de handbal feminin programează și meciul CSU Oradea - CSM Galați. O deplasare cum nu se putea mai nepotrivită, pentru un meci extrem de important. Întâlnirea vine după o înfrângere grea pe teren propriu, cu CJ Prahova Ploiești - formație urcată între timp pe primul loc. Sperăm ca elevele Dacianei Balaban - cele 16 trecute pe foaia de arbitraj - să aibă o evoluție cât mai bună pentru a recupera terenul pierdut. Chiar dacă au do ...
UPDATE: Un șofer cu alcoolemie uriașă a făcut accident pe Brăilei. Decizia procurorului, și mai șocantă
Vineri, 25 Aprilie 2025 13:00 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE ora 14.45 - ”În urma prezentării bărbatului de 46 de ani la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în cursul zilei de 25 aprilie a.c., s-a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat în urmă cu puțin timp cms. Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, referitor la măsura dispusă în cazul șoferului care a provocat un accident rutier aflându-se într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolocă. Un procuror de ...
Poza zilei. S-a intervenit la "maşina de zăpadă artificială" din Micro 17
Vineri, 25 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Imaginea zilei de astăzi vine de la locatarii blocului C1 din Micro 17, care au scăpat de plopul generator de puf în aşa cantitate încât pur şi simplu acoperise complet spaţiile verzi şi aleile din jurul blocului, creând impresia unei adevărate "zăpezi artificiale".
"Sezonul de schi în Micro 17 a luat sfârșit. Mașinile de zăpadă artificială au fost oprite. Mulțumesc "Viața liberă" şi Ancăi Spanu pentru implicare, sigur fără acel articol lucrurile nu ar fi fost rezolvat ...