Investiție de peste 32 de milioane de lei în modernizarea spitalului din Ivești

Investiție de peste 32 de milioane de lei în modernizarea spitalului din Ivești
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Și locuitorii din Ivești merită acces la un sistem medical modern și sigur!

„Am aprobat, în ședința Consiliului Județean Galați, trei proiecte importante de investiții pentru modernizarea, consolidarea și eficientizarea energetică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați – Secția Exterioară Ivești, un spital vechi de aproape 140 de ani. Este vorba de o investiție care depășește 32 de milioane de lei și vizează trei pavilioane, cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați, aflate în clasa I de risc seismic, care vor fi transformate complet pentru a oferi condiții moderne, sigure și demne atât pacienților, cât și personalului medical”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Iată ce investiții vor fi realizate cu fonduri europene și unde: 

✅ Pavilionul Boli Cronice (C4) – investiție de 12,8 milioane de lei Clădirea va fi consolidată seismic, va avea un acoperiș nou, instalații moderne de încălzire, apă, iluminat și ventilație, iar consumul de energie va fi redus prin montarea de panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură. În plus, vor fi amenajate facilități pentru persoanele cu dizabilități.  

✅ Pavilionul Interne (C5) – investiție de 11,1 milioane de lei Pacienții și cadrele medicale vor beneficia de o clădire mai sigură și mai eficientă energetic. Vor fi consolidate structurile de rezistență, refăcute acoperișurile, modernizate instalațiile și implementate soluții moderne pentru producerea energiei din surse regenerabile.  

✅ Pavilionul Pediatrie (C12) – investiție de 8,4 milioane de lei Aici investim pentru cei mai mici dintre pacienți. Clădirea va fi consolidată, modernizată și eficientizată energetic, cu instalații noi, tâmplărie înlocuită, finisaje refăcute și sisteme moderne de producere a energiei verzi. Copiii care ajung la tratament la Ivești merită cele mai bune condiții.  

„Pentru mulți locuitori din zonă, spitalul din Ivești este locul în care ajung atunci când au nevoie de ajutor. De aceea, ne ținem de promisiune și investim în modernizarea acestui spital, astfel încât pacienții să fie tratați în condiții mai bune, mai sigure și mai aproape de casă.  

Continuăm să investim în sănătate și să construim un sistem medical mai puternic pentru toți gălățenii”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Citit 261 ori Ultima modificare Marți, 02 Iunie 2026 14:02

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro