Marginile Micului Mereu (stampă cu stambă)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Uite o rochie de stambă pe stradă...

(e singură, şi tristă, şi înspre gară)...

şi o ajung, şi ne oprim, şi o întreb:

unde ţi-i trupul de odinioară?

cel cu glezne arse de soare şi geruri?

cel cu mâinile (a)sfinţite de pământ?

cel cu ochii de grâu crud şi cicoare?

cel care m-a dat drept merinde lui "sânt"?

Spune-mi, uitato printre stăpâni şi slugi:

pe cine aştepţi? oare unde te duci?

 

Văd că eşti sătulă de singurătate

şi de (ne)răbdare, cum sunt şi eu...

dacă nu vine, şi dacă te duci la ea,

spune-i că marginile micului mereu

se tot apropie, se tot apropie...

(parcă vor să mă înveţe pe de rost)...

că am fost la lecţia despre iertare,

însă la lecţia despre moarte n-am fost!

Şi spune-i, frumoasă rochie de stambă,

că sunt acelaşi fluture de lampă!

Citit 8873 ori Ultima modificare Vineri, 04 Aprilie 2014 14:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.