Soarta guvernului Nehammer, decisă la vot

Duminică, 29 Septembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Duminică au început alegerile legislative din Austria, la care au drept de vot 6,43 milioane de cetăţeni şi care s-ar putea încheia, potrivit sondajelor, pentru prima dată în istoria ţării, cu o victorie a ultranaţionaliştilor, transmite EFE. Campania electorală a fost marcată mai întâi de mesajele naţionaliste, eurosceptice şi xenofobe ale FPO şi apoi de inundaţiile grave care au devastat partea de est a ţării. Gestionarea acestei catastrofe naturale de către actualul can ...

Deficitul bugetar, acoperit din profitul companiilor

Duminică, 29 Septembrie 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Turcia va introduce, începând din 2025, un impozit minim de 10 la sută pe profitul companiilor, măsura fiind destinată să ajute la reducerea deficitului bugetar, informează Bloomberg. Modificarea modului de impozitare a companiilor reprezintă un pas către consolidarea fiscală şi face parte dintr-o schimbare de direcţie supervizată de ministrul Finanţelor, Mehmet Simsek, de când acesta a preluat conducerea finanţelor Turciei, în urma alegerilor de anul trecut. Investitorii consid ...

Moscova acuză o „conspirație” pentru a distruge Rusia

Duminică, 29 Septembrie 2024 13:40 | Publicat în Război în Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins fără echivoc un nou început în relaţiile internaţionale, relatează DPA."Despre ce fel de cooperare globală putem vorbi cu adevărat atunci când Occidentul calcă în picioare toate acele valori de nezdruncinat ale globalizării despre care ne vorbeşte de la acest podium de atâţia ani", a declarat Lavrov sâmbătă în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York.Rusia s-a distanţat recent de viitorul p ...

Victorii spectaculoase pentru echipele gălățene

Duminică, 29 Septembrie 2024 15:00 | Publicat în SPORT
Unirea Braniștea s-a văzut condusă încă din minutul 15, din penalti, la meciul cu Dacia Unirea Brăila, de sâmbătă, din etapa a cincea. Dar ce s-a petrecut în continuare este de necontestat. Elevii lui Iliuciuc au reglat rapid lucrurile și până la pauză au făcut 3-1 (goluri Mihai și două pentru Răducan). Următoarele 45 de minute au continuat să fie la discreție, Bordun, Olteanu, Moroianu și Coman urcând tabela la 7-1. De notat că cei de la Braniștea au folosit nu mai puț ...

Oțelul, singura echipă rămasă neînvinsă din Superliga

Duminică, 29 Septembrie 2024 18:35 | Publicat în SPORT
Echipa lui Dorinel Munteanu n-a cunoscut gustul înfrângerii în actualul sezon de Superliga Să joci cu Oțelul a devenit o reală pacoste pentru orice gen de adversar din campionatul românesc de fotbal, din moment ce Rapid, o echipă cu pretenții la titlu și investiții pe măsură, s-a declarat mulțumită cu un rezultat de egalitate încă dinaintea duelului direct. Astfel, sâmbătă seara, în Giulești, nu s-a simțit nicio diferență între o echipă a gazdelor în care s-au pompat ...

A intrat cu pistolul în sediul unui partid politic

Duminică, 29 Septembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat care ar fi intrat cu un pistol în sediul filialei AUR Drobeta Turnu Severin şi l-ar fi aşezat pe un scaun a fost reţinut pentru infracţiunile de ameninţate şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au informat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi. Incidentul ar fi avut loc sâmbătă după-amiaza şi poliţia a fost sesizată în aceeaşi zi de către un bărbat aflat în sediul de partid respectiv. "La data de 28 septembr ...

Darlaczi a revenit la CSM Arcada

Duminică, 29 Septembrie 2024 13:11 | Publicat în SPORT
VOLEI. Pentru ca ultimii doi jucători care ar trebui să completeze lotul celor de la CSM Arcada întârzie, conducerea clubului a procedat la transferul lui Darlaczi, care a mai jucat la Galați cu trei sezoane în urmă. Astfel ca lotul a ajuns la 14, cu ultimele noutăți, Darlaczi și Panait. Totuși, cei doi “întârziați” din cauza vizelor de intrare - Hernandez și Kavogo - vor continua să fie așteptați. HANDBAL. Băieții de la CSU au susținut primul meci din actuala ediție a ...
Județul Galați se va afla, începând cu ora 20:00 sub avertizare hidrologică și meteorologică de Cod Portocaliu, iar de la ora 00:00 și până pe data de 30 septembrie, ora 9:00, sub avertizare COD ROȘU de ploi, cât și de inundații. În acest context, prefectul județului Galați, doamna Andreea-Anamaria Naggar, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a adopta noi măsuri preventive, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din ...

Persoanele din zonele inundabile trebuie evacuate de urgență!

Duminică, 29 Septembrie 2024 12:47 | Publicat în EVENIMENT
”Toate persoanele din zonele inundabile trebuie evacuate de urgență și duse în locuri sigure”, a transmis în cursul zilei de duminică, 29 septembrie, Consiliului Județean (CJ) Galați. ”Nu rămâne nimeni în zonele de risc. Toți primarii care au zone de risc trebuie să evacueze oamenii de acolo! Prioritatea zero este să protejăm viețile omenești și să prevenim pierderi tragice!”, se mai arată în mesajul CJ Galați. În acest context, președintele CJ Galați, Costel F ...
După trei ani de la demararea procesului și la aproape zece ani de la comiterea unor presupuse fraude într-un proiect finanțat cu fonduri europene, Radu Oprea, președintele Asociaţiei Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est și fost consilier județean, a fost achitat la Înalta Curte. Oprea fusese condamnat, în primă instanță, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai demontat unul dintre dosarele de corupție ins ...