Încă o categorie de arbitri, la instruire

Vineri, 28 Iulie 2023 13:49 | Publicat în SPORT
În perspectiva startului în eșalonul al doilea de fotbal, între 30 iulie – 1 august, va avea loc tradiționalul curs de instruire a arbitrilor și observatorilor. Ca de obicei, vor fi testări tehnice și video, precum și testări fizice. Galațiul va fi prezent cu patru cursanți și un membru al comisiei de examinare – Liviu Ciubotariu (membru CCA). Cursanții sunt: centralul Alexandru Burloiu, asistenții Daniel Vlase și Florin Iftode, plus observatorul Liviu Seceanu. ...

Trei meciuri de verificare în weekend

Sâmbătă, 29 Iulie 2023 11:54 | Publicat în SPORT
Se încinge atmosfera meciurilor de verificare în rândul echipelor din Liga a III-a. Cu o lună înainte de startul într-o nouă ediție, acestea și-au intensificat pregătirile, dar și ”amicalele”. Unirea Braniștea este mai grăbită din acest punct de vedere. A susținut deja două astfel de partide, iar în acest weekend a programat încă două. Vineri i-a întâlnit pe brăilenii de la Dacia Unirea, iar astăzi susțin al patrulea meci, per total. Acesta va avea loc în deplasare ...

Agresivitatea gălățenilor, dusă la extrem: Oțelul - FCSB

Vineri, 28 Iulie 2023 18:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Dorinel Munteanu și-a reiterat ideea de agresivitate dusă la extrem și înaintea meciului cu FCSB, în care și-a propus să câștige partida.Citește și Măsuri de ordine publică la meciul dintre Oțelul Galați și FCSB. Jandarmii şi poliţiştii, pregătiţi de orice                Curse suplimentare de transport pentru meciul de sâmbătă searaEtapa a treia a Superligii programează sâmbătă seară, la Galați, de la ora 21,30, partida Oțelul – FCSB, una de ...

S-a întâmplat pe 30 iulie

Duminică, 30 Iulie 2023 01:03 | Publicat în CALENDAR
1511 - Se naşte GIORGIO VASARI (m. 1574), pictor, arhitect, istoric de artă italian, nume de referinţă în istoria artei renascentiste.1849 - Încetează din viață JACOB PERKINS (n. 1766), inventator american. A inventat primul aparat pentru producerea frigului şi răcirea lichidelor.1894 - Se naşte AL. O. TEODOREANU (PĂSTOREL) (m. 1964), poet, prozator, traducător, cunoscut îndeosebi ca epigramist şi ca autor de proză umoristică.1934 - Se naşte, la Galaţi, TITA CHIPER (m. ...
Pe strada Serei, tronsonul cuprins între străzile Poșta Veche și Războieni, traficul rutier se închide anunță Primăria municipiului Galați. Măsura a fost impusă ca urmare a apariției unor accidente de teren, pentru evitarea accentuării acestora și pentru siguranță. „Au fost inițiate măsurile necesare pentru identificarea și stabilirea cauzelor, perioada necesară pentru remediere urmând a fi stabilită după finalizarea expertizei”, precizează Primăria. Rutele ocolit ...

Orange și-a strâns cablurile căzute din Șivița

Sâmbătă, 29 Iulie 2023 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Articolul „Orange a „uitat” să-și strângă cablurile căzute la furtuna din 13 iulie”, publicat de „Viața liberă” miercuri, 26 iulie, a avut efect aproape imediat. Scriam atunci că furtuna din data de 13 iulie a pus la pământ mai mulți stâlpi din Șivița, de care erau legate atât cabluri electrice, cât și de telefonie, iar situația nu fusese remediată nici după două săptămâni. La cel puțin opt case, cabluri de telefonie atârnau la un metru de pământ, împiedi ...
Din 28 iulie, pelicula "Falcon Lake" a regizoarei și co-scenaristei Charlotte Le Bon poate fi urmărită pe marile ecrane din cinematografele din Galați. Inspirat de romanul „O soră” al celebrului autor de benzi desenate contemporane, Bastien Vives, filmul prezintă o poveste delicată și fermecătoare despre prima iubire, într-o atmosferă înfricoșătoare și misterioasă.Protagoniștii acestei drame romantice sunt Bastien (interpretat de Joseph Engel) și Chloé (jucată de Sara Mon ...
Pompieri militari gălățeni de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Galați s-au alăturat colegilor străini în lupta cu flăcările care în ultima perioadă mistuie stațiunile din Grecia. Militarii gălățeni au răspuns prezent la strigătul de ajutor venit din partea poporului elen, ignorând pericolele la care se expun. „Șase salvatori gălățeni fac parte din modulul național de stingere, format din 52 de militari, dislocat în Grecia. Aceștia au ajuns pe in ...

Cum se modifică traseul 39

Vineri, 28 Iulie 2023 11:28 | Publicat în Regional
Tramvaiele care asigură traseul vor reintra în circulație pe Bulevardul George Coșbuc, începând cu data de 1 august 2023, anunță Primăria municipiului Galați. Astfel, traseul de tramvai 39 va fi Micro 19 - Depoul nr. 2 (incinta autobază) și retur. Depoul este situat pe Bulevardul George Coșbuc nr. 259, la intersecția cu strada Alexandru Măcelaru. În același timp, traseul de autobuz 39 va fi Depou (incintă autobază) - Cimitir Israelit și retur. Programul de transport detali ...
Contrar aparențelor, noile modele de sobe premium pot reprezenta metoda perfectă de încălzire în funcție de nevoile sau de profilul casei tale. Dacă ești un om hotărât și îți dorești să achiziționezi sau să-ți schimbi vechea sobă, în rândurile următoare vei putea afla de la specialiștii sibieni de la PEFOC care sunt cele mai importante aspecte de urmărit atunci când ești în căutarea unei soluții de calitate superioară care să-ți țină casa și familia în deplin ...