Primăria municipiului Galați anunţă suplimentarea unor curse Transurb pentru suporterii echipei de fotbal Oţelul. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, programul de transport în comun va fi modificat sâmbătă, 5 octombrie 2024, pentru spectatorii meciului dintre SC Oțelul Galați și Universitatea Craiova. Traseele care vor fi suplimentate sunt următoarele: 1. Traseul 39 (Micro 19 - Bariera Traian ) - se suplimentează cu 4 semicurse, cu plecări din stațiile Flora și Spitalul ...

Agenții de circulație nu mai scriu amenzile pe hârtie

Joi, 03 Octombrie 2024 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Prima sancțiune în sistem digital a fost dată la Galați pe 2 octombrie 2024 și marchează începutul unei noi ere în metodologia de constatare a contravențiilor în trafic. Polițiștii pot acum, cu ajutorul unei aplicații pe tabletă, să completeze rapid un proces verbal electronic, pe care îl printează cu ajutorul unei imprimante mobile și îl înmânează mai apoi, pe loc, contravenientului. Erați obișnuiți ca până acum, în cazul în care comiteați o abatere în trafic, s ...
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați, în parteneriat cu Asociația Profesională „Școala gălățeană”, a organizat, în perioada 20-30 septembrie a.c., expoziția de carte "Autori gălățeni și cărțile lor", ediția a III-a Au fost expuse cărți apărute în perioada 2022-2024, într-o manifestare culturală de mare amploare, care a constituit o dovadă concludentă a potențialului creator al gălățenilor – scriitori, jurnaliști, artiști, oameni de știință, pre ...

Încă 266 de bilete de tratament balnear pentru gălățeni

Joi, 03 Octombrie 2024 15:12 | Publicat în SOCIETATE
Toate cele 266 de bilete de tratament balnear repartizate Casei Județene de Pensii (CJP) Galați, în cadrul celei de-a XVI-a serii din acest an, au fost distribuite integral, anunță instituția. Distribuirea către beneficiari s-a realizat pe 2 octombrie, de către Casa Națională de Pensii Publice, în sistem informatic integrat, utilizând aplicația informatică SPA, pe baza cererilor depuse de solicitanți până la data respectivă. Cele mai multe bilete de tratament, 212 la număr, au ...

Oțelul s-a întărit în defensivă

Joi, 03 Octombrie 2024 19:01 | Publicat în SPORT
După ce a avut de îndurat multe probleme de lot, în special în privința jucătorilor din linia apărării, antrenorul Dorinel Munteanu a recurs la legitimarea unui nou fundaș Astfel, în curtea Oțelului a sosit Martin Angha, un fundaș central polivalent pentru a acoperi orice post din apărare. Elvețianul Angha s-a format la Arsenal, echipă pentru care a debutat într-un meci de Champions League. În vârstă de 30 de ani, a suferit mai multe accidentări de-a lungul carierei, ceea ce ...
Federaţia Română de Volei va fi condusă şi în următorii patru ani de Adin Cojocaru, reales în funcţia de preşedinte, de Adunarea generală a forului naţional. La reuniunea de alegeri ce a avut loc în Capitală au participat 148 de membri cu drept de vot, iar Adin Cojocaru a obţinut 147 de voturi, înregistrându-se o singură abţinere. La alegeri au participat reprezentanții cluburilor Arcada, CSU, CSS, CSM și ai A.J. Volei Galați. Între cei aleși s-a numărat și gălățeanu ...

“Suntem pregătiți pentru noi performanțe”

Vineri, 04 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Începând din 5 octombrie, caravana voleiului masculin va porni la un nou drum. Un număr de 11 echipe au de parcurs un campionat ce se dorește a fi cât mai interesant și cu cât mai multe plusuri la capitolul calitate. Răspunsurile în ceea ce priveşte stadiul de pregătire al echipei gălăţene le vom primi de la profesorul Sergiu Stancu, antrenorul CSM Arcada, în dialogul ce urmează. - Este echipa noastră pusă la punct cu pregătirile pentru a produce noi performanțe? - Indiscuta ...

ÎMPĂRATUL VASILE

Joi, 03 Octombrie 2024 19:20 | Publicat în CULTURA
Nelu Păcuraru își continuă consecvent cartea sa cu titlul prezumptiv Viața lui Nelu Constanța, din care ne-a mai prezentat un capitol primit cu interes și comentarii adecvate de colegii din cenaclu. ”Îmi place cum folosește o tehnică a contrapunctului. I-aș recomanda să lase personajul său să se caracterizeze mai mult singur și să folosească dialogul pentru a mai rupe din monotonia textului.” (Ioan Gh. Tofan) ”Textul reușește să redea atmosfera unui trecut comun, amint ...

Marea Britanie mai renunță la o bucățică de imperiu

Joi, 03 Octombrie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marea Britanie a anunțat joi că va ceda suveranitatea asupra Insulelor Chagos ca parte a unui acord cu Mauritius care va permite oamenilor strămutați cu decenii în urmă să se întoarcă acasă, relatează Reuters, citată de News.ro. Guvernul britanic a precizat de asemenea că acordul prevede ca Londra să păstreze controlul asupra bazei militare de pe Diego Garcia, una dintre insulele arhipelagului Chagos, pe care o folosește împreună cu Statele Unite. Arhipelagul Chagos este un gru ...

Cum se îngrijesc puii orfani de câine

Duminică, 06 Octombrie 2024 12:00 | Publicat în SFATURI
Creşterea cu succes a căţeilor orfani necesită un program strict într-un mediu sigur şi sănătos. În majoritatea cazurilor, nu rămâne orfan doar un singur căţel, ci mai mulţi. Iată principalele aspecte de care trebuie ţinut cont.  Hrana şi înţărcarea Căţeii sănătoşi sunt grăsuţi, viguroşi, calzi, tăcuţi şi dorm majoritatea timpului. Dacă sunt bolnavi, au un tonus muscular slab, iniţial sunt agitaţi şi plâng. Dacă nu îi duceţi la medic, devin slabi, tăcuţ ...
Pagina 994 din 2649