2.250 lei lunar pentru fiecare ucenic

2.250 lei lunar pentru fiecare ucenic
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor un sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul. Prin această formă de pregătire, ce poate fi între şase luni și trei ani, pentru calificări de la nivelul 1 până la 4, ucenicul poate dobândi competențe profesionale, angajatorul obligându-se să-i asigure condițiile necesare pregătirii teoretice și practice. Durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, iar în cazul tinerilor cu vârsta de până la 18 ani, 6 ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână.

Prin ucenicia la locul de muncă, se urmărește obținerea unei calificări pentru tinerii cu vârsta de peste 16 ani. Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă se finalizează printr-un certificat de calificare profesională.

Citit 10964 ori Ultima modificare Joi, 13 Decembrie 2018 23:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.