Primăvara și-a intrat în drepturi, așa că, dacă vă place să faceți plimbări prin pădure, nu ezitați să căutați frunzele de leurdă. Cu un gust puternic și o textură crocantă, leurda are multiple beneficii pentru sănătate și este ușor de folosit într-o mulțime de preparate delicioase.
Proprietățile sale gustative și curative au fost apreciate încă din antichitate, atât de romani, cât și de faraonii egipteni, fiind utilizată pentru tratarea rănilor, infecțiilor intestinale și prevenirea scorbutului.
Leurda are un gust asemănător usturoiului și are efecte benefice asupra pielii și părului, combatând virusurile, paraziții, bacteriile și ciupercile. Vitaminele A, E, C, precum și cele din grupa B contribuie la îmbunătățirea sănătății reproductive și întăresc sistemul imunitar. Pectinele și aminoacizii care conțin seleniu ajută la eliminarea toxinelor și pot împiedica dezvoltarea celulelor canceroase.
Sănătate cardiovasculară, metabolism și imunitate
Leurda, prin acizii grași polinesaturați și compușii săi sulfuroși, sprijină sănătatea cardiovasculară prin subțierea sângelui și reducerea colesterolului. În plus, infuziile și tincturile sale alcoolice contribuie la scăderea tensiunii arteriale, previn depunerile de colesterol și stimulează funcția cardiacă.
La nivel metabolic, leurda normalizează funcțiile organismului, iar conținutul ridicat de microelemente - fier, cupru, mangan, zinc și altele - îi conferă și un efect afrodisiac.
Infuziile de leurdă sunt utilizate și pentru tratarea rănilor, reumatismului și nevralgiilor. De asemenea, frunzele sunt folosite în combaterea răcelilor și a bolilor respiratorii.
Cui nu îi este recomandată leurda
Leurda este contraindicată femeilor însărcinate și celor care alăptează, copiilor sub trei ani și persoanelor cu afecțiuni gastrointestinale, epilepsie sau boli cardiace. În cantități mari, leurda poate fi dăunătoare chiar și pentru o persoană sănătoasă.
Leurda poate fi consumată în stare crudă, adăugată în salate, sub formă de ceaiuri, tincturi sau gătită. Doza și modul de administrare trebuie stabilite de medicul specialist, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni cronice.
