Din colecţia "Cele mai frumoase poezii până Atunci"
Trăiesc dezamăgirea cu mâinile la spate,
ascult cum bate toaca şi inima cum bate
să spargă-ncercuirea, capcana-n care stă
(merge, adică, doamnă! mai are? ăăă-hă-hă!)
Să spargă şi să fugă aşa, cât mai departe
de baierele firii, care miros a moarte,
care i-au dus otrăvuri în fiecare zi,
sacrificându-i dreptul divin de a muri!
Ascult cum bate vântul şi cum mă bate mama
să-nvăţ fără oprire si vis amari, ama!…
Mâine ajung la mama, lângă mormântul ei,
să-i duc o lumânare şi nişte ghiocei!
Să-i pun pe lutul veşnic o lacrimă păstrată
de când credeam că mama nu moare niciodată
(plângeam de bucurie, cu inima la gât…
trăiesc dezamăgirea, vai, doamnă, până când?!
