Mă număr printre cei nenumăraţi
în marea socoteală care-mparte
dulcegării la morţii cei curaţi
şi-amărăciuni la morţii cu păcate!
Mă simt bătut de soartă, blestemat...
vântul mă bate-ncolo şi încoace...
cred că numărătorul nu mă vrea,
şi numitorul vrea să (se) mai joace!
Îmi pare rău că sunt nenumărat...
şi iar şi iar şi iar mă trece rândul
când strig şi zic şi jur că-s păcătos
cu fapta şi cu vorba şi cu gândul!
Fac răul bine, binele-l fac rău...
poate aşa m-ascultă şi mă-nvaţă...
şi poate nu rămân nesocotit,
departe de amar sau de dulceaţă!
Nenumăraţii sunt tot mai puţini,
dar şansa mea se face mai puţină
fiindcă n-am potrivă, mă îndoi,
nu-s drept ca purtătorii de lumină!
Sunt păcătos şi stau la numărat...
mă ocoleşte... văd că nici nu-i pasă
acestui numitor numărător!...
Mă număr singur şi rămân acasă!
