CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi
Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii
Scris de Viaţa liberă Luni, 03 Noiembrie 2025
Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, manifestare dedicată stimulării creației literare a iubitorilor de poezie care nu au debutat în volum. Marele Premiu „Costache Conachi”, în valoare de 1.000 de lei, a fost…
Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu
Scris de Viaţa liberă Luni, 03 Noiembrie 2025
Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţi, 4 noiembrie, printr-un concert extraordinar susţinut alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", condusă de dirijorul David Crescenzi. Potrivit unui comunicat de presă, invitata specială a concertului este Simina Croitoru, fiica artistului. "A cânta alături de…
REGĂSIRE de TAINĂ (III)
Scris de Ion Zimbru Luni, 03 Noiembrie 2025
Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura veche şi afumată din crâşma lui Vasile Valache! Versurile-s de dragoste, pogorâte din iubirea lui pentru Maria, nevastă-sa moartă într-un eveniment de cale ferată, petrecut pe ruta Galaţi - Bârlad, între…
Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)
Scris de Ion Zimbru Luni, 03 Noiembrie 2025
Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frumos psalm din adânculşi din candoarea şi din înaltul ochilor tăi!Spune-le să fie atenţi şi să aibă totdeaunarăbdare în faţa icoanei de undese aude şi se vede Maria murmurânddes/cântecul de leagăn al primei…
Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte
Scris de Cătălin Enică Duminică, 02 Noiembrie 2025
În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galați” s-a reluat cu o expoziție de artă plastică și prezentarea a două cărți valoroase, ivite în perimetrul intelectual al județului Galați. Tânăra Nicoleta Bejan-Berlea, studentă a Facultății de…
Fetele Didinei s-au întors victorioase (sau aproape)... din Istorie!
Scris de Adi G. Secară Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025
Mai mult decât inspirate alegerile Isabelei Oancea pentru noua premieră a Trupei din Joben (membrii ei sunt deloc „amatorii” cursanți ai Teatrului din Buzunar Galați, cei mai mulți gata să înlocuiească… revoluționar profesioniștii, sic! - bat apropo și la sau mai ales la subiect, legat de instalarea regimului comunist-hoțesc-criminal la…
REGĂSIRE de TAINĂ (II)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025
Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa, ca la un eveniment de samă, cum se-ntâmpla demult, când năvăleau romanii, turcii, tătarii, hunii, ruşii, nemţii... cum se-ntâmpla când se făcea o descălecare de ţară, o unire mică sau…
NIMICA de AJUNS (uvertură)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025
Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ adânc şi grav, rece şi calddecât să ştiu nimic în plus, nimic în plus! Nu mă grăbesc nici o clipită, nici un pas,nici înapoi, nici înainte... am rămasşi-am să rămân în urma mea,/ nu…
REGĂSIRE de TAINĂ (I)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 31 Octombrie 2025
Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman după fireasca (şi de la sine) împrăştiere a enoriaşilor conform zicerii latineşti „mens sana in corpore sano”... (adicătelea „mergeţi sănătoşi pe la casele voastre”)... şi exact sub sfântul acoperiş al clopotniţei care…
ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 31 Octombrie 2025
(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până la os, mă dă de pomană,mă vinde, mă face (de) urât, mă face (de) frumos,mă cumpără, dă cu mine de pământ,dă cu mine de gard, mă fluieră. mă strigă,mă scuipă să nu mă deoache,mă, mă, mă,…
ABSENȚĂ FATALĂ (III)
Scris de Ion Zimbru Joi, 30 Octombrie 2025
Aşadar, Iubire nu mai este, Mere interzise nu mai sunt şi nici Veşnicia nu mai ţine aşa de mult! De fapt, o minte mai ascuţită poate observa că şi Veşnicia s-a terminat! În locul Eternităţii, aceeaşi minte vede triumful bezmetic al Vremelniciei, izbânda şocantă a Efemerităţii! Şi nimeni nu vrea,…
TRATAMENT cu TĂRIE (nouăzeci de grade per secundă)
Scris de Ion Zimbru Joi, 30 Octombrie 2025
Draga mea, rachiu-i tare/ şi râvnit ca unghiul drept când mă sâcâie (frenetic!)/ un obtuz pneumosept: anti-fum, anti-alcoolic,/ pro-mărar şi pro-lăptic, anti-vis, pro-bagatelă,/ anti-tot şi pro-nimic! Beau cu gândul (ascuţitul!).../ n-am cătare şi tupeu să stau lângă fleoarcă-ntruna,/ ce se crede paraleu - îmi repugnă leorbăiala,/ răgetul prostesc în târg,…
ABSENȚĂ FATALĂ (II)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 29 Octombrie 2025
Da, nu mai sunt mere interzise! Nici măcar de leac! Ce să faci cu merele, dacă Iubire nu mai este? Mere nu mai sunt nu din cauză că Dumnezeu a-nchis Edenul, ori din cauză că le-au atacat bolile şi dăunătorii, ori din cauză că nişte creiere hulpave le-au furat şi…
AFARĂ (despre lăuntru, cu schepsis)
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 29 Octombrie 2025
Moto:[„acum, dacă (nu) ştii ce te aşteaptă,/ rămâi la vorbă, (nu) fugi la faptă!” - anonim folk]Îmi spune că-i gata să pleceacolo, de tot, fără teamă,şi plânge în hohote chioare,şi râde, şi zice că-l cheamă! Şi umblă încolo şi-ncoace,şi pare stăpân peste lume,dar are sfială-n călcare,şi-n ochi - o tristeţe…
ABSENȚĂ FATALĂ (I)
Scris de Ion Zimbru Marți, 28 Octombrie 2025
Da, nu mai este Iubire! Sigur nu mai este! Nici măcar de leac! Nici ca material didactic în laboratoarele de cercetare a nenorocirii omeneşti! Şi nu mai este nu fiindcă oamenii, beneficiarii cestui afect vital, au dovedit lăcomie-n căutarea şi-n consumarea/exploatarea lui! Nu mai există nu pentru că Dumnezeu a-ncuiat…
MIREASĂ [o figură... (de stil)... pentru toți]
Scris de Ion Zimbru Marți, 28 Octombrie 2025
!e naltă şi singură până la norde lungă şi zdravănă până la sudo scriu şi-o citesc şi-o învăţ şi o porto ştiu şi o strig şi o văd şi-o aud!!şi zice că poate fi sete la toţişi foame şi vis şi alint şi norocjeratec la cai şi lungime la roţidreptate…
Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)
Scris de Anca Spânu Luni, 27 Octombrie 2025
Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş din Turcia, ne-a adus bucuria unor rezultate frumoase ale unor tinere voci gălăţene, elevi ai prof. Emilia Savu, de la Şcoala de Arte a Centrului Cultural "Dunărea de Jos". A fost un drum lung şi un concurs…
DUMNEZEU... și MICUL meu PONTIF
Scris de Ion Zimbru Luni, 27 Octombrie 2025
Era înalt şi important ca Ştefan cel Mare, Atotputernicul păzitor şi păstrător şi sfinţitor al Moldovei până Acolo şi până Atunci! Până Acolo şi până Atunci, şi nu până Aici şi până Acum! Fiindcă, iacătă, frumoasa şi trista şi greu-încercata Ţară/Patrie Moldavă stă la cheremul celor mai cumpliţi trădători şi…
LUCRARE de CONTROL la TOAMNĂ
Scris de Ion Zimbru Luni, 27 Octombrie 2025
!acum şi-aici, de parc-atunci şi-acolomă însoţesc pe drumul mic şi mare,o văd mereu-mereu făcându-şi cruceşi legănându-mi viaţa pe picioare, cântându-mi frumuseţi de adormire,de vis liniştitor, de-nvăţăturăcă poartă-n suflet, pentru toţi, iertare,şi grâu şi maci şi dor sub arătură! !şi o aud însufleţind o doinăpe deal, pe vale, zilnic, fără grabă,mereu…
EVAZIUNE SENTIMENTALĂ
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 25 Octombrie 2025
Sigur n-ai uitat cum şi când şi unde m-ai prins cu amanta! Cum să uiţi şi să treci cu vederea un moment „delicat” şi „hotărâtor” din viaţa ta? Da, m-ai (sur)prins! Eram în iatac! Făceam fluiere de fag! Şi de os! Şi de cucută! Cică fluierele astea sunt cele mai…
FLAGRANT cu MARGARETA (exemplu de model...pentru ne/vastă)
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 25 Octombrie 2025
?o cunoşti pe margareta/ cea mai scumpă/delicată,cea pe care am scuipat-o,/ să nu fie deocheată? ?cea pe care-am ridicat-o/ până-n stare de regină,într-o poezie simplă,/ paradigmă, para/fină? ?cea pe care am iubit-o/ mândru, şi-n contumacie,şi cu-atâta naivitate,/ încât nici nu pot de/scrie? ?cea mortală ca suveica/ în război, străduitoare...şi pe…
Filmul unui tânăr cineast gălățean, proiectat la Londra
Scris de Anca Melinte Vineri, 24 Octombrie 2025
Filmul „If I Float”/ „Dacă voi pluti”, în regia gălățeanului Bogdan Alecsandru, va fi proiectat în cadrul Festivalului de Scurtmetraje „In Short, Europe”, organizat la Londra de clusterul EUNIC din capitala Marii Britanii. Despre Bogdan Alecsandru, „regizorul poveștilor nespuse într-un secol de film”, ați mai putut citi în ziarul „Viața…
PAROL!!!
Scris de Ion Zimbru Vineri, 24 Octombrie 2025
Autorul celebrului „Luni de fiere”, psihologul Pascal Bruckner, zice/decretează, printre altele, că eliberarea de stresuri şi de angoasele inevitabile într-un timp uniform accelerat, într-o lume care şi-a uitat rostul pe planetă şi, mai ales, într-un cuplu modern (femeie/bărbat)... (era să scriu „bielă/manivelă”)... se poate (cu siguranţă) obţine/câştiga prin metode simple,…
PRIETENUL MEU (la capătul tunelului)
Scris de Ion Zimbru Vineri, 24 Octombrie 2025
(!) prietenul meu este gata/ să intre-n lumina cea mare,cu toată încrederea-n sine,/ cu-atâta şi-atâta candoare (!)(!) îl văd cum trimite spre zare/ privirea-i senină şi lungăde-aici pân-acolo... şi parcă/ surâde şi-aşteaptă poruncă (!)(!) şi dă dezlegare la câine,/ la cai şi la visuri să pleceoricum şi oricând şi oriunde/…
