CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Galațiul, prin ochii premianților Festivalului de Comedie

Scris de Marți, 14 Octombrie 2025
Cât de „ușor” este să iei un premiu acasă? Cât de surprinzător este Galațiul? Și cum ar trebui să intri în sala de teatru? Sunt întrebări la care au răspuns, cu sinceritate și profunzime, trei dintre premianții Festivalului Național de Comedie de la Galați. Actorii au jucat, spectatorii au râs…

APROAPE de PAR

Scris de Marți, 14 Octombrie 2025
Nu am ascuns niciodată şi nici n-am să pot să ascund că mi-i teamă de frică, mi-i foarte mult şi tare teamă de frică! Am încercat de atâtea şi atâtea ori să ascund acest adevăr, însă ar fi însemnat să fiu fals, să mint, să păcălesc împrejurul şi să mă…

SCHEPSIS cu HOȚI în LIBERTATE [(fără(de)lege]

Scris de Marți, 14 Octombrie 2025
a plecat fără să zică/ dacă vrea dacă nu vreadacă ştie dacă poate/ vro ceva sau altcevacred că n-are ce să ştie/ ce să poată şi să facăîntr-o lume năzuroasă/ delirantă şi buimacăşi acuma-i unde este/ locul ei (ne)cunoscutşi ar vrea să se întoarcă/ dar nu are începutnici sfârşit nici…

UPDATE. Cine sunt laureaţii Festivalului Naţional de Comedie 2025 de la Galaţi. Două trofee rămân acasă

Scris de Luni, 13 Octombrie 2025
Premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” - câştigat (ex-aequo) de Ciprian Braşoveanu - şi Premiul special al juriului pentru text dramatic românesc nou - decernat Letei Popescu - sunt trofeele Festivalului Naţional de Comedie 2025 care rămân la Galaţi. Marele favorit al juriului a fost spectacolul „Mândrie…

Dublă lansare de antologie poetică, la CARP Galaţi

Scris de Luni, 13 Octombrie 2025
Dublă lansare de carte, miercuri, 15 octombrie 2025, la Salonul "Armonii de toamnă", al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Galaţi. Astfel, în sala Bibliotecii din sediul central, de pe strada Domnească nr. 53, la ora 11,00, vor fi prezentate două antologii poetice aparte. "Păsări şi zei, de…

Oroloaga MARIA

Scris de Luni, 13 Octombrie 2025
Maria din titlul rubricii de azi îşi desfăşoară şi-şi înfăşoară activitatea în fabrica de orologii! La Orologie, cum ar veni! E oroloagă, adică! Altfel spus, se ocupă cu timpul! Nu-l pierde! Nu despre timpul dumneaei fac vorbă, ci despre timpul celorlalţi! Şi, slavă Domnului, are timp pentru toţi! Şi are…

MOLDO/poem în MOLDO/timp MOLDO/precar (pentru colonelul Aurel Sîrbu - Respect!)

Scris de Luni, 13 Octombrie 2025
!beladonă şi mireasă/ tuturor şi nimănuide la toamnă până-n toamnă/ cer azil cuvântului!!dinspre pace înspre pace/ umbra glonţului se plimbăam şi nai şi am şi fluier/ şi-s moldo-român de limbă! !ţi se spune mătrăgună/ dai de inimă şi sângete mai cere câte-un rege/ vreo regină te mai plânge!!apa se îndoaie-n…

Trofeul unui prestigios festival naţional ajunge la Galaţi

Scris de Duminică, 12 Octombrie 2025
Pentru autenticitate, expresivitate şi sensibilitate, dar mai cu seamă pentru acurateţea interpretării sale, gălăţeanul Grigorie Moisă - Grigoraş, după cum îl ştim cu toţii - a câştigat Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”. După Premiul al III-lea la Festivalul Naţional „Ion Dolănescu”, câştigat luna trecută,…

Cămașa cu altiță, expusă la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”

Scris de Duminică, 12 Octombrie 2025
Gălățenii și vizitatorii orașului au ocazia, pe tot parcursul lunii octombrie 2025, să admire la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” o piesă de patrimoniu cu valoare excepțională: cămașa cu altiță, exponatul ales al lunii, prezentat în cadrul mini-expoziției găzduite de Secția „Lapidarium”. Obiect de o rară frumusețe și încărcătură simbolică,…

Nicoleta Berlea-Bejan, la a doua expoziție personală

Scris de Sâmbătă, 11 Octombrie 2025
Debutând cu expoziția personală „În chip și fel”, deschisă în martie 2024 la Biblioteca Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați (strada Domnească nr. 53), pictoriţa Nicoleta Berlea-Bejan este din nou prezentă în același spațiu cu o expoziție intitulată „Upovăință”, un cuvânt mai puțin utilizat, care s-ar traduce, potrivit DEX,…

S-a stins din viaţă actriţa Marinela Chelaru

Scris de Sâmbătă, 11 Octombrie 2025
Actriţa Marinela Chelaru, cunoscută pentru energia şi umorul său în rolurile comice pe care le-a jucat, s-a stins din viaţă la numai 66 de ani. Fostă membră a grupului "Vouă", Marinela Chelaru trăia, de mai multă vreme, departe de lumina reflectoarelor, din cauza unor probleme de sănătate care se agravau.…

ȘAPTE CUVINTE DELICATE (II)

Scris de Sâmbătă, 11 Octombrie 2025
Uite, pun plicul între mine şi orizont...şi mă uit în zare! şi, uite, zăresc ceva, ca un abur, în plic! ceva scris! sau ceva ca un scris! nu înţeleg ce scrie acolo! nu pot descifra, mai ales că mi-am pierdut dioptriile prin râpa cea unică şi mare...şi prin cârciumile cele…

NOTĂ de PLATĂ (prolegomene în cheia sol)

Scris de Sâmbătă, 11 Octombrie 2025
Dacă nu-mi spui, nu mă gândesc să te oblignici să mă ierţi cu lumânare şi covrig,nici să te rog nu îndrăznesc/ din paradisul pământescsă-mi dai otravă sau nectar...nimic...nimic!Şi, dacă spui, nu mă gândesc să nu audcât alb durează-n miază/nord şi miază/sud,câte iubiri, câte candori/ se pierd cu zile printre moride…

Deficit de personal la Direcția Județeană pentru Cultură Galați

Scris de Vineri, 10 Octombrie 2025
Conform unui raport recent al Direcției Județene pentru Cultură Galați (DJC), instituția se confruntă cu dificultăți majore generate de lipsa de personal și de volumul ridicat de activități pe care trebuie să le gestioneze în conformitate cu legislația din domeniul patrimoniului cultural. DJC Galați are șapte posturi aprobate, finanțate și…

Galațiul, de două ori nominalizat pe Street Art Cities

Scris de Vineri, 10 Octombrie 2025
Două dintre spectaculoasele lucrări create în cadrul „Htag Festival” 2025 au fost nominalizate pe platforma internațională Street Art Cities, între cele mai bune noi picturi murale din lume, pe luna septembrie! Este vorba despre „Urban geometric”, realizată de artistul român Roper pe peretele sălii de sport a Colegiului „Alexandru Ioan…

ŞAPTE CUVINTE DELICATE (I)

Scris de Vineri, 10 Octombrie 2025
N-o cunosc. Nu cred că o cunosc. Este posibil s-o fi văzut (pe) undeva, vreodată, dar să nu-mi fi dat seama că-i ea, tocmai ea, doamna Lui. Este posibil. Cum să nu fie posibil? Mai ales că eu, vagabond şi derbedeu, umblu peste tot, şi n-are cum să nu fi…

ARĂTARE [pentru Virginia Cristea, Italia - Respect!]

Scris de Vineri, 10 Octombrie 2025
!chiar încă-i dreaptă singura păreredisimulată oblic în de-ajunspentru nimic şi tot în laolaltăşi-n hăt străfundul sinelui ascuns!!doar ea-i în orice loc monovalentăşi limpede-ntr-un timp zerovalentîmprăştiat în gol şi plin zadarnicn-acelaşi mod continuu prezent!!ceastă părere poate fi MARIAnumai MARIA unde când şi cumse-ntâmplă iar şi iar destăinuireaunui abstract într-un concret antum!!o…

Lumea magică a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Scris de Joi, 09 Octombrie 2025
Marilena Sava Apostu (MSA) a prezentat, pentru prima dată în Cenaclul "Noduri şi Semne", două texte încadrate la genul literar "povești pentru copii", care - așa cum ne-a lămurit autoarea - după ce vor fi prelucrate și finalizate (eventual, luîndu-se în considerare și observațiile din cenaclu) se vor adăuga și…

Festivalul Internațional al Aforismului, la ediția a IX-a

Scris de Joi, 09 Octombrie 2025
Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni se va desfăşura în acest weekend (10-11 octombrie 2025), la Tecuci. Inițiat de scriitorul Vasile Ghica, festivalul s-a remarcat încă de la prima ediție prin activitățile de diplomație culturală și proiectele de educație interactivă. La ediția din…

LA MORMÂNTUL UNEI MAME

Scris de Joi, 09 Octombrie 2025
Vine şi trăieşte din/în stirpea rară a marilor cititori de Poezie! Nu-i altceva decât un admirator incurabil al Inefabilului! Şi nu-i altcineva decât Maria din Centrul părţii de nord a Moldovei de sud! Maria din pădurea cu salcâmi! Salcâmii aceia rari şi înalţi tocmai până la Cer, chiar până dincolo…

POEM de CHELTUIALĂ (la timp)

Scris de Joi, 09 Octombrie 2025
ai cheltuit cu mine o avere - era să-ţi dai şi viaţa pentru mine, dar te-ai oprit (la timp) când ai văzut ce fel de oarecare/oarecine îmi stă-n putinţă şi îţi stă în cale şi-şi etalează inima de piatră pe foc şi pe văzduh şi pe pământ - nici câinii…

Teatrele gălăţene protestează: „Nu se poate pune lacăt pe cultură!”

Scris de Miercuri, 08 Octombrie 2025
Două dintre teatrele gălăţene protestează public împotriva măsurilor de austeritate, mai exact împotriva impactului pe care aplicarea OUG nr. 52/2025 o are asupra activităţii din instituţiile de cultură şi a actului cultural în sine, trăgând un serios semnal de alarmă referitor la blocarea activităţii pentru luni de zile. Teatrul Naţional…

"Gulliver", la Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși de la Chișinău

Scris de Miercuri, 08 Octombrie 2025
Săptămâna trecută, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” a participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, de la Timișoara, unde s-a bucurat de aprecierea publicului, cu reprezentația spectacolului ”Alice in Wonderland”, în regia Anei Crăciun Lambru, spectacol ce a obținut, de altfel,…

Festivalul „Grigore Hagiu”, la cea de-a XXXIV-a ediție

Scris de Miercuri, 08 Octombrie 2025
În perioada 26-27 septembrie 2025, s-a desfășurat la Târgu Bujor cea de-a XXXIV-a ediție a Festivalului Național de Poezie "Grigore Hagiu". Organizatorul longevivului festival, scriitorul Sterian Vicol, a adunat și în acest an în jurul său o pleiadă de scriitori din județele Galați, Brăila, Vaslui şi Iași, pentru a omagia…
Pagina 16 din 591