Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Cine-a pus Brexitu-n drum

Luni, 03 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Preocupaţi cu ale lor, aleşii noştri, mai mici sau mai mari, nu par a-şi bate prea mult capul cu posibilele efecte ale Brexitului asupra societăţii româneşti. Asta deşi mizele, fie ele politice, economice sau sociale sunt uriaşe. Cel mai important subiect - cel al apărării drepturilor românilor din Marea Britanie, de exemplu, apare mai degrabă formal în declaraţiile publice autohtone, amintind de anemia manifestată în perioada în care, la Londra, românii erau victimele unor v ...

Câţi agenţi economici mai are Galaţiul

Vineri, 31 Martie 2017 10:00 | Publicat în ECONOMIE
La nivelul judeţului Galaţi erau activi, la sfârşitul lunii februarie, 23.842 de agenţi economici, cu 2,73 la sută mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Ca formă de organizare, în judeţul Galaţi erau înregistrate 16.383 de persoane juridice şi 7.459 de persoane fizice autorizate.         ...

Cum poţi afla cine furnizează GAZE NATURALE mai IEFTINE

Joi, 30 Martie 2017 00:00 | Publicat în UTILE
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va lansa începând de săptămâna viitoare un comparator pentru preţul gazelor destinate consumatorilor casnici, valabil pentru tot teritoriul ţării unde există serviciul de alimentare cu gaze. Noul sistem de comparare a preţurilor va fi introdus în condiţiile în care, de luna viitoare, piaţa gazelor va fi liberalizată. „Noi venim în întâmpinarea schimbării furnizorului în zona casnică. În acest moment am ...

Prinţul Charles, în vizită oficială în România

Miercuri, 29 Martie 2017 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prinţul Charles al Marii Britanii şi-a început, miercuri, 29 martie, vizita oficială în România, programată a se desfăşura până vineri, 31 martie. În prima zi, Prinţul Charles s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi au discutat despre dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Marea Britanie, relaţiilor dintre cele două ţări în perspectiva Brexit, cu accent pe situaţia comunităţii româneşti din M ...

Marea Britanie şi UE au declanşat OFICIAL Brexitul

Miercuri, 29 Martie 2017 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat personal, miercuri, 29 martie, preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanşarea Brexitului. Scrisoarea a fost înmânată la sediul Consiliului European din Bruxelles. Şefa executivului britanic, Theresa May, a confirmat în Parlamentul de la Londra că Marea Britanie a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care dă startul negocierilor pentru ieşirea ţării ...

Potenţial avem, afaceri nu prea... COMERȚUL exterior, o "nucă tare" pentru companiile gălăţene

Luni, 27 Martie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Siderurgia, industria navală, tehnologia informaţiei, producţia de echipamente şi agricultura ar fi principalele domenii în care Galaţiul ar putea face afaceri bune în materie de comerţ exterior, rezultă din datele Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), prezentate recent în cadrul ediţiei gălăţene a Conferinţei "Invest in Romania". Pe de altă parte, pentru a avea succes, firmele au nevoie de un profil de business solid, dar şi de ceva mai mult ...

Ambiţii cu mai multe viteze

Luni, 27 Martie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În vremuri destul de tulburi pentru viitorul UE, s-au aniversat 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, privind înfiinţarea Comunităţii Economice Europene (EEC). Puţini cetăţeni mai ştiu, totuşi, astăzi despre ce a fost vorba în tratatul cu pricina. Dincolo de asta, însă, toţi cetăţenii europeni - inclusiv britanicii care acum vor să iasă din UE - sunt conştienţi de importanţa pieţei comune, ce îşi are rădăcinile tocmai în „birocraţia” tratatului de acum ...

Peste 1.000 de FIRME au intrat în INSOLVENȚĂ

Vineri, 24 Martie 2017 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Un număr de 1.165 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele două luni ale acestui an, cu 19,71 la sută mai puţine faţă de perioada similară din 2016, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti, respectiv 207, în scădere cu 35,31 la sută faţă de primele două luni din 2016, urmat de judeţul Bihor, cu 79 (-17,71 la sută), şi de judeţul Iaşi, cu 63 (-38,83 la su ...

NAVA amiral a flotei piscicole a Germaniei va fi construită la Galaţi!

Vineri, 24 Martie 2017 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Grupul Damen şi ministerul german al Alimentaţiei şi Agriculturii (Bundesanstalt für Landwirtschaft und Ernährung, BLE) au semnat în această săptămână, la Hamburg, contractul pentru construirea, în Şantierul Naval de la Galaţi, a unei nave destinate cercetării piscicole şi oceanografiei (Fisheries Research Vessel), ce va deveni «nava amiral» a flotei piscicole coordonate de autorităţile germane. Ministerul federal german al Agriculturii a atribuit Grupului Damen contractul d ...

LOTERIA BONURILOR FISCALE | Ce bonuri au fost câştigătoare la extragerea de duminică, 19 martie

Luni, 20 Martie 2017 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 19 martie, bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2017, cu o valoare de 361 de lei, au fost desemnate câştigătoare, informează Ministerul Finanţelor Publice. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 28 februarie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Potrivit MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astf ...
Pagina 741 din 932