„Demolaţi toate garajele!”, este mesajul pe care, cel mai adesea, îl primesc autorităţile atunci când vine vorba despre regenerarea urbană a cartierelor. Pare simplu să demolezi, dar nu la fel de simplu şi de rapid să se amenajeze un spaţiu civilizat pe locul ruinelor rămase. O dovedeşte, de pildă, zona blocurilor D7-L8-L6 din Micro 21 (şi nu numai!) care arată dezolant. Că se poate, totuşi, o dovedesc locul de joacă amenajat în Valea Oraşului şi noua parcare din Micro 1 ...

Iohannis, întâlnire cu liderii NATO la Paris

Duminică, 25 Februarie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis va participa luni, la Paris, alături de o serie de lideri aliați din NATO, la o reuniune de lucru privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei. Reuniunea de nivel înalt este organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron. Discuțiile vor viza evoluția războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, implicațiile acestuia asupra se ...

Măsuri de protecție civilă în apropierea zonei de război

Duminică, 25 Februarie 2024 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În contextul regional de securitate generat de declanşarea războiului de agresiune de către Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, NATO a intensificat eforturile de întărire şi securizare a flancului estic al Alianţei, activând planurile graduale de răspuns pentru consolidarea posturii de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni împotriva ţărilor aliate şi dislocând importante efective şi tehnică militară în ţările aliate din regiune, relatează Agerpres. "În prezent, ...

Bani pentru energia folosită în sistemele de irigații

Luni, 26 Februarie 2024 08:20 | Publicat în Regional
O bună parte din consumul de energie electrică utilizată, în 2023, în sistemul de irigații va fi decontată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Astfel, în perioada imediat următoare, 31 de fermieri din județul Galați ar urma să primească în total aproape 7,1 milioane de lei, informează conducerea ANIF Galați. Cota stabilită și pentru acest an pentru decontarea consumului de energie electr ...

”Operațiunea Blocada”. Dragobete cu ghinion pentru șoferi

Duminică, 25 Februarie 2024 18:00 | Publicat în TRAFIC
Peste 1.200 de conducători auto au rămas pietoni în ziua de 24 februarie, timp de 24 de ore polițiștii constatând, pe drumurile din țară, nenumărate abateri la regimul rutierCele mai frecvente au fost legate de depășirile limitei de viteză, dar și al consumului de alcool și alte substanțe. 826 de permise de conducere au fost reținute de echipajele de poliție care au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, cele mai multe de la șoferii care au depășit limita de vite ...

Liderii G7 promit creșterea sprijinului militar pentru Ucraina

Duminică, 25 Februarie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Grupul celor şapte ţări cele mai dezvoltate (G7) a promis că va "face să crească costul războiului" din Ucraina pentru Moscova, la finalul unui summit prin videoconferinţă condus de la Kiev şi menit să reafirme sprijinul total al Occidentului pentru Ucraina în ziua împlinirii a doi ani de la lansarea campaniei militare ruse. Această reuniune a fost prima sub preşedinţie italiană a şefilor de stat şi de guvern a ţărilor G7, grup format din SUA, Canada, Germania, Regatul Unit ...

N-aveţi (cine ştie ce) talent, dar aveţi mesaj!

Duminică, 25 Februarie 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Demonstraţie. „Eu am venit cu frica de a fi luată în râs. Frica de a fi judecată pentru că eu reprezint femeia cu kilograme suplimentare. Transpir excesiv, sunt neîndemânatică, însă… ne putem admira una pe cealaltă”, a mărturisit la finalul dansului executat de grupul „Călătorie în pântec”, pe scena „Românii au talent”, una dintre componente. Ideea momentului era aceea de a încuraja femeile să se pună pe primul loc şi de a se accepta aşa cum sunt. „Accept ...

Traseismul primarilor, discutat în Coaliție

Duminică, 25 Februarie 2024 16:33 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, referindu-se la faptul că mai mulţi primari PNL din Timiş vor să treacă la PSD, că îşi doreşte să nu se mai întâmple astfel de lucruri, arătând că cele două partide sunt acum parte a unei alianţe politice."Să ştiţi că astfel de lucruri s-au întâmplat întotdeauna în anii electorali şi nu e un fenomen inventat nici de PNL, nici de către PSD, dar ele se întâmplă acolo unde primarii nu se mai înţeleg, de obicei, cu preşedintel ...

Baciu la (n)oi

Duminică, 25 Februarie 2024 19:30 | Publicat în SOCIETATE
...Doar pentru că suntem proaste, ne vor scoate la "comasate"...Citește și Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor” ...

Accidentat când se antrena cu bicicleta

Duminică, 25 Februarie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier, în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta. Edvard (20 de ani) a avut nevoie doar de o mică intervenţie chirurgicală, a anunţat fostul ministru. „Ciclismul în România e sport extrem. Azi, în Edvard, cu care eram ieşiţi la antrenament, a intrat o maşină. Din fericire a scăpat doar cu o mică intervenţie chirurgicală. Acum câţiva ani, Edmond a păţit acelaşi ...