MĂZĂRICHE PREPELEAC (XIII)

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Bărbatul de la răscrucea din ziarul anterior nu-şi poate ascunde uimirea, dar şi spaima, când aude că zvârluga imediat viitoare mireasă are două miliarde şi cinci sute de milioane de ani. Nu ştie ce să-i răspundă, dar parcă nici nu are suficient curaj. Se uită cu mare atenţie la arătarea din faţa lui, o studiază ca pe un material didactic şi chiar ar vrea să continue conversaţia cu fosila în goană după bunăstarea civilă, nu cumva ceastă întâmplare să se risipeasc ...
* Am făcut noi ce-am făcut și, ca prin minune, am trecut în noul an. Pe roșu, cum spun polițiștii de la Rutieră, ca să avem noroc. Că așa am citit în Istoria Credințelor Populare și a Superstițiilor: de Revelion trebuie să porți cel puțin un articol vestimentar de culoare roșie, dacă vrei să ai noroc în dragoste, baftă la bani, card de cumpărături, împrumuturi nerambursabile și granturi de la Briusel. Nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost în sufletul daltoniștilor ...

S-a întâmplat pe 3 ianuarie

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR
106 î.Hr. - Se naşte CICERO (m. 43 î.Hr.), politician și filosof roman.1875 - Încetează din viaţă PIERRE LAROUSSE (n. 1817), pedagog, lexicograf francez.1886 - Se naşte ION GRĂMADĂ (m. 1917, pe câmpul de luptă), prozator.1896 - Se naşte GOERGE CALBOREANU (m. 1986), actor român.1911 - Încetează din viaţă ALEXANDROS PAPADIAMANTIS (n. 1851), scriitor grec, considerat creatorul nuvelei greceşti.1912 - Se naşte EMIL CONDURACHI (m. 1987), istoric, arheolog, membru al Acad ...

Carnet cultural 3 ianuarie 2024

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală "Câmp deschis", de Mihaela Brumar.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Salonul de Iarnă" al filialei gălățene a Uniunii Artiştilor Plastici din România.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110 ani de la naştere", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din ...

HOROSCOP 3 ianuarie 2024

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în HOROSCOP
BerbecExistă un pericol atunci când vă asumați riscuri sau acționati impulsiv.TaurDeschiderea și onestitatea în a vă împărtăși sentimentele susțin adevărata prietenie.GemeniRăbdarea și dorința de a aștepta satisfacția pot fi foarte scăzute.RacAceastă zi vă aprinde sentimentele și vă stârnește nevoia de acțiune, activitate și provocări.LeuS-ar putea să vă fie greu să vă concentrați asupra unei singure sarcini.FecioarăRelațiile cu membrii familiei sau cu persoan ...

Meteo 3 ianuarie 2024

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte înnorat. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 9 grade Celsius, iar pe timpul nopții, mercurul în termometre va coborî până la circa 4 grade Celsius. Sunt 35 la sută șanse de precipitații. Vântul va atinge o viteză de până la 18 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 756 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va atinge valoarea de 78 la sută. (Informaţii preluate din ...

Remember. Jaroslav Hašek (1883-1923)

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Jaroslav Hašek, scriitor satiric, umorist și anarhist socialist ceh, s-a născut pe 30 aprilie 1883, la Praga. A absolvit la 19 ani Academia Comercială din Praga. A început să publice de timpuriu articole anarhiste. În 1907 a devenit editorul ziarului anarhist "Komuna". După ce a încercat să se sinucidă, a fost internat într-un spital de boli mintale, unde a adunat material pentru scrierile sale. În 1915 s-a înrolat în armata austriacă. Romanul satiric antimilitarist de notorietat ...

Marcus Tullius Cicero, unul dintre părinții oratoriei

Miercuri, 03 Ianuarie 2024 10:01 | Publicat în MAGAZIN
Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman, s-a născut pe 3 ianuarie 106 î.Hr., la Arpinum, în Latium (în prezent Arpino, Lazio, Italia), într-o familie înstărită. A urmat cursurile şcolare obişnuite la Arpinum, apoi, în 88 î.Hr., a fost dus la Roma de către tatăl său, unde a primit o educaţie aleasă. A debutat ca orator şi avocat în anul 81 î.Hr. S-a angajat în viaţa politică în 76 î.Hr., devenind chestor, apoi senator, iar în 64 î.Hr. a fos ...

La Mulți Ani cititorilor noștri din Galați și de pretutindeni!

Duminică, 31 Decembrie 2023 16:33 | Publicat în Prima Pagina
"Viața liberă" vă urează un an nou fericit, cu dorințe împlinite, pace și prosperitate!La Mulți Ani! ...

Obligații neonorate la bugetul de stat

Joi, 04 Ianuarie 2024 21:20 | Publicat în ECONOMIE
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 8,83 la sută, în noiembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 326,63 milioane de lei, de la 300,13 milioane de lei în octombrie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 7,17 la sută, de la 103,2 la 110,6 milioane de lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 12,5 la sută, de la 138,5 la 155,9 milioane de lei. Arieratele peste 360 de zile s-au majorat cu 2,9 la ...