La finalul clasei a VIII-a, profesorii i-au sfătuit pe părinţii ei să o dea la profesionala de croitorie, pentru că era "prea visătoare" pentru a avea un viitor strălucit în viaţă. Dar ea ales să-şi croiască altfel destinul. Şi a reuşit. Acum nouă ani, i s-a propus un contract de şase luni ca designer pentru o centrală nucleară în Finlanda, contract care s-a tot prelungit, fiind valabil şi astăzi.
"Suntem foarte mulţi români aici, care lucrează pentru construcţia acestei centrale nucleare. Este un proiect unic, de care eu sunt foarte mândră. Se numeşte «reactorul european cu apă presurizată» EPR. Este primul de acest gen din lume, şi are pereţi atât de groşi încât, dacă un avion s-ar prăbuşi deasupra lui, n-ar păţi nimic. Toate componentele sunt proiectate să reziste unui cutremur de nouă grade sau unui impact cu un avion", ne-a declarat gălăţeanca pe care am descoperit-o în Finlanda. Din modestie, aceasta a preferat să nu-şi facă publică identitatea, dar a acceptat să ne spună povestea de viaţă care a purtat-o din Micro 13B în Ţara lui Moş Crăciun.
"Dacă e să pici, pici de sus!"
A crescut în Micro 13B, despre care, mai târziu, un amic din facultate avea să-i spună că e "marginea lumii. Că dacă ar mai fi făcut un pas, cădea!". "Nu e adevărat… dacă e să pici, pici de sus!", spune cu convingere gălăţeanca, amintindu-şi de copilărie.
Elevă mediocră, după cum singură afirmă, părinţilor ei li s-a recomandat la finele gimnaziului s-o îndrume spre şcoala profesională pentru croitorese, pentru că era, în opinia profesorilor, prea visătoare ca să poată face altceva în viaţă. "Atunci s-a petrecut ceva uimitor. Mi-am dorit să le dau o lecţie de viaţă tuturor şi să le arăt că nu există limite dacă vrei ceva cu adevărat. Aici am început eu să-mi trăiesc călătoria asta numită viaţă".
A intrat, peste aşteptările familiei, la Liceul "Emil Racoviţă", unde, după cum mărturiseşte, n-a fost o elevă sclipitoare, apoi a absolvit Facultatea de Nave: "Eram deja un adult în devenire care ştia foarte bine ce îşi doreşte: să-şi găsească o slujba suficient de bine plătită încât să nu aibă nevoie de un bărbat ori de ajutor de la familie pentru a-şi permite o viaţă decentă. Citisem despre ciclicitatea dezvoltării industriei navale şi, conform calculelor mele, după cei cinci ani de studiu industria navală ar fi trebuit să fie pe o pantă abrupt crescătoare… ceea ce s-a şi întâmplat. Am muncit pentru Daewoo Mangalia, unde m-am simţit foarte răsfăţată de soartă, după care am născut un băieţel pe care mi-am dorit mult să-l cresc în Galaţi, alături de familie, aşa că m-am angajat la ICEPRONAV", ne-a povestit inginera.
Cariera avea să i se schimbe când o firmă din Bucureşti a contactat-o pentru un contract de şase luni, ca designer pentru o centrală nucleară în Finlanda. "Pregătirea mea ca inginer navalist se poate asimila foarte uşor cu ingineria mecanică, aşa că e chiar mai uşor la centrală", a precizat specialista.
Finlanda cea rece şi albă
"Dacă a fost dificil să plec? Daa… mi-amintesc că am plâns tot drumul de la maxi-taxi până am ajuns la destinaţia finală, şi apoi în fiecare seară când intram pe Skype şi trebuia să-i explic puştiului meu, în vârstă de patru ani, că mami nu poate să vină acasă.
Finlanda am găsit-o rece şi albă, ca apoi să se descopere încet-încet ca fiind un loc în care puteam să merg pe lângă beţivanii care ieşeau din baruri fără să-mi fie teamă că voi fi agresată. Un loc în care mi-am pierdut de trei ori telefonul şi de fiecare dată mi-a fost înapoiat, un loc în care copilul meu merge la şcoală singur şi nu mi-e teamă! Un loc în care se poate să rezolvi absolut orice de pe net… asigurări, bănci, instituţii de stat, ambasade", ne-a mărturisit gălăţeanca.
Întreaga lume într-un singur loc
"La un moment dat, s-au vorbit în centrală nu mai puţin de 54 de limbi. Am avut oportunitatea să cunosc aproape întreaga lume într-un singur loc… şi să concluzionez că suntem la fel de frumoşi, urâţi, buni şi răi, sinceri şi vicleni, indiferent de naţie. Că, spre dezamăgirea unora… să ştiţi că noi, românii, nu am inventat nimic, fie că e de bine, fie că e de rău. Am colegi din Germania, Franţa, SUA care muncesc de zeci de ani prin toată lumea, câte cinci - şase ani în câte un loc, şi nu se plâng că ar avea statut de emigrant! Asta le e viaţa, unii nici nu şi-o imaginează altfel. Copiii îi însoţesc, învaţă la şcoli internaţionale în limba engleză şi astfel toată familia creşte în experienţă", ne-a povestit gălăţeanca din Finlanda.
În cei nouă ani de când trăieşte în Finlanda, gălăţeanca spune că a învăţat enorm de multe în plan profesional. Şi, după cum mărturiseşte, are un sentiment aparte când merge în centrală şi ştie aproape fiece colţ: "«Asta eu am decis să fac aici», îmi spun cu emoţie uneori… Desigur sunt şi momente când recunosc că aş fi putut să o fac mai bine!", afirmă inginera navalistă ajunsă designer de centrală nucleară.
Ce înseamnă succesul
"Motivele care te îndeamnă să pleci nu sunt aceleaşi cu motivele care te conving să rămâi!", spune privind retrospectiv şi adaugă cu convingere: "Succesul, pentru mine, înseamnă să-mi permit oricând o pizza şi o porţie zdravănă de râs cu prietenii, de preferat undeva, în mijlocul naturii. Pizza mi-o permit oricând, dar porţia de râs NU!".
Întrebată ce-o mai leagă de Galaţi şi de România, profesionista poveştii noastre ne-a răspuns: "De la Galaţi mi-am luat la revedere pe vremea când munceam în Mangalia, de România mă leagă întreaga mea fiinţă de moldoveancă, titlu de care nu mi-a fost şi nici nu-mi va fi vreodată ruşine".
