„Norvegienii apreciază muzicalitatea sufletului românesc”

„Norvegienii apreciază muzicalitatea sufletului românesc”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* „În Norvegia, mă simt aproape ca acasă, dorurile mele fiind familia şi prietenii, soarele de vară şi gustul roşiilor autohtone” * „M-am gândit să mă mut acolo. Definitiv” * „Dar iubesc acest popor şi nu aş fi întreg la suflet să mă bucur doar eu şi familia de o viaţă mai bună, privind peste umăr milioanele de oameni de acasă *

Danny B., piano-entertainer, aşa îl cunosc norvegienii. Artistul gălăţean Daniel Bordeiu îşi petrece jumătate de an la Galaţi, jumătate în Norvegia. Muzician şi psiholog deopotrivă, studiile făcute din pasiune i-au înlesnit drumul către sufletul celor care îl ascultă. Prima oară a cântat în Norvegia în aprilie 1997, împreună cu Ciprian Postolache, cu care forma, atunci un duo inspirat (după majoritatea opiniilor culese de-a lungul timpului) - MIDI Art. Intermediar le-a fost un impresar norvegian de origine română, căruia îi trimiseseră un material demo care a plăcut. Contractul iniţial de zece săptămâni s-a transformat în 14 ani şi jumătate de carieră internaţională. A cântat în peste 20 de oraşe norvegiene, primii zece alături de fostul coleg, iar din 2007 singur, ca piano-entertainer. De la 3.000 de km distanţă, Daniel Bordeiu ne-a acordat un interviu.

- De ce tocmai Norvegia?

- Acolo m-a purtat destinul pentru prima oară în cariera internaţională, apoi au fost mai multe motive pentru care aventura a continuat: e o ţară de o frumuseţe greu de descris în vorbe, şi, profesional vorbind, fiecare nou oraş unde cântam însemna o nouă provocare în a „cuceri” auditoriul, majoritar norvegian. Financiar, Norvegia ştie şi poate să-şi aprecieze artiştii mai presus de multe alte ţări europene prospere. După prima impresie, natural, oamenii întreabă de unde sunt; aflându-mi naţionalitatea, unii mă compătimesc, alţii îşi pierd interesul pentru muzica mea, o parte dintre ei afişează un soi de admiraţie, iar sporadic, am întâlnit şi oameni cuprinşi de oarecare ostilitate naţionalistă (probabil cei care, pe ascuns, apreciază gestul abominabil al lui Breivik)... Cei mai mulţi dintre ascultătorii mei mă iubesc, de asta sunt sigur.

- Ca artist, v-aţi simţit vreodată mai apreciat decât acasă?

- Da, m-am simţit mai apreciat (de un număr mai mare de ascultători) decât în România - consecinţă a unui public mai iubitor de muzică „adevărată” decât cel din România contemporană, infestată, ştim bine, de fel şi fel de genii şi genuri artistice parazite şi oportuniste ce pervertesc scopul muzicii, transformând-o într-un business meschin. Aş minţi să nu recunosc că am întâlnit şi destui fani de muzică bună acasă; cu cei mai mulţi am rămas prieten şi ne revedem cu bucurie.

- Ce cântaţi?

- Muzica pe care o interpretez acoperă relativ perioada anilor 1950- 2011, iar ca repertoriu, light jazz, evergreens, hituri din aceşti 60 de ani de muzică frumoasă, de la Nat King Cole, Louis Armstrong şi până la Rihanna, Jamie Cullum, Robbie Wiliams şi tot ce s-a mai scris bun între timp. Repertoriul românesc l-am abordat în general mulţumită celor din trupa O-zone, care ne-au fost ambasadori de succes. În alte rare situaţii am mai cântat piese româneşti pentru norvegienii care doreau să audă cum sună muzica pe limba noastră... Nu foarte mulţi. Reacţiile publicului? Simt că în general apreciază muzicalitatea sufletului românesc, norvegienii fiind un popor foarte muzical, contrar falsei percepţii pe care o avem noi vizavi de simţirea lor sufletească. Motto-ul meu e: „Changing moods and taking joy from it!” - în traducere liberă, mă simt fericit atunci când reuşesc prin ceea ce cânt să aduc lumina, pace, bucurie şi armonie în sufletele celor care mă ascultă.

- Ce gânduri vă încearcă faţă de Galaţi când sunteţi departe?

- Mă încearcă nostalgia, faţă de ceea ce a fost odată acest oraş - cu mult înainte de perioada comunistă. Mă încearcă şi speranţa că la întoarcerea acasă voi respira un aer mai curat, că voi vedea mai multe feţe zâmbitoare în jurul meu, mai puţină mârlănie şi snobism la televizor şi pe stradă. Dezamăgirea este pe măsura eşecului fiecărui edil al oraşului, nu critic pe nimeni în special, dar lucrurile vorbesc de la sine.

- Ce vă place în Norvegia?

- Cel mai mult îmi plac fiordurile, simplitatea oamenilor, primăvara şi... somonul! Sentimentele mele faţă de acest tărâm se amplifică pe zi ce trece, mă simt aproape ca acasă când ajung acolo, dorurile mele din România fiind familia şi prietenii, cerul înalt de acasă, soarele de vară şi gustul roşiilor autohtone... În principal. M-am gândit de multe ori să mă mut acolo. Definitiv. Pentru motive pe care nu le-ar contesta nimeni. Dar iubesc acest popor şi nu aş fi întreg la suflet să mă bucur doar eu şi familia mea de o viaţă mai bună acolo, privind peste umăr milioanele de oameni de acasă... Aştept să apară acel mare politician român ce ne va induce starea de spirit necesară pentru a repara lucrurile aici, în ţara noastră, măcar în al 12-lea ceas. Caut din priviri acest lider, dar încă nu îl văd, şi doare cumplit... Şi totuşi mai sper.

Cântec pentru viitor

Visez…  prudent

Ce visează Daniel Bordeiu? „La cei 41 de ani ai mei, tată de familie şi soţ fiind, muzician de profesie, sincer vă spun că visez ... prudent. Sunt conştient de tot ce există în showbizul zilelor noastre, aşa că nu-mi fac iluzii. Visez, dar realist. Mă văd compunând, promovând artişti mai tineri, învăţându-i ceea ce ştiu şi performând în continuare pentru publicul care mă ştie şi cu care m-am obişnuit, oriunde-ar fi el în lume”, ne-a mărturisit artistul.

Citit 4386 ori Ultima modificare Joi, 27 Octombrie 2011 12:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.