A fost primul campion olimpic al Galaţiului şi, evident, nu trebuie să lipsească din cadrul acestei rubrici. Se numeşte Nicolae Martinescu şi are în palmares un titlu şi o medalie de bronz la Olimpiadă, şase medalii (de argint şi bronz) la campionatele mondiale şi trei (dintre care una de aur) la campionatele europene.
Drumul lui Martinescu spre sport nu a fost deloc unul clasic. Povestea lui începe în deceniul şase al secolului trecut, când antrenorul Ştefan Babin, al cărui nume este purtat de actuala sală de lupte a oraşului, plecase să facă selecţii prin localităţile fostei regiuni Galaţi (care cuprindea şi judeţele Brăila şi Tulcea de astăzi).
În gară la Făurei, un munte de om se învârtea printre butoaiele ce trebuiau urcate în tren. Nea Fănică, bucătar de profesie (!), l-a ochit şi l-a adus la Galaţi să participe la Cupa Recoltei. Aşa a ajuns pe saltelele de lupte Nicolae Martinescu, sportiv care avea să se afle în prim-planul mondial al stilului greco-romane mulţi ani la rând.
S-a născut pe 24 februarie 1940 şi a fost legitimat la Dunărea Galaţi la vârsta de 20 de ani, destul de târziu, după standardele actuale. Cum marile cluburi bucureştene „furau” în acea perioadă tot ce era mai valoros în provincie, Martinescu a ajuns la Dinamo, pentru care a luptat până la finalul carierei, în 1978.
Şi-a început ascensiunea cu o medalie mondială de argint, în 1963, după care a cucerit titlul european, la Essen, în 1966. La Olimpiada din Mexic, din 1968, a fost nevoit să se mulţumească doar cu bronzul, dar s-a revanşat patru ani mai târziu, la Munchen, unde şi-a încununat cariera cu performanţa supremă în sport - titlul olimpic.
Chiar dacă este brăilean prin naştere, pe Nicolae Martinescu îl leagă de meleagurile gălăţene aproape totul, inclusiv soţia, cunoscuta interpretă de muzică populară Mioara Velicu.
