Moto: "Eli, Eli, Lama Sabactani?"
(Evanghelia după Matei 27:46-50)
Singurătate...(geam de monastire)...
prin tine-şi trece timpul puritatea
dinspre trecut şi dinspre-nchipuire...
plătesc, pe rând, cu naşterea şi moartea!
Atâtea chipuri: linişte pe targă,
în flori de câmp, în piatră, în altare...
cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă,
ajunge iar în punctul de plecare!
Şi iar îmi traversează carotida...
şi ud cu sânge linii de sosire...
O...Eli, Eli!...(plânge piramida?!)...
Singurătate...geam de monastire!
Sau doi egal cu patru...altă sferă
limită de...ori nu...fără adresă,
umbra luminii peste...frontieră
abandonată-n propria-i viteză!