Anca Melinte

Anca Melinte

Până când moartea le va împăca

Miercuri, 04 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dumnezeul banilor. "Dacă te interesează cât câştig eu, dacă asta vrei să mă întrebi şi o iei pe ocolite, pot să spun că într-o singură zi am câştigat 1.500.000 de euro. Au venit de sus, de la Dumnezeu!", aşa l-am auzit mărturisind pe Adrian Minune. Faceţi ca mine, inspiraţi adânc, expiraţi la fel, reluaţi procedura de câteva ori şi apoi recitiţi. Dacă doar într-o zi a făcut un milion jumătate, nici nu vreau să mă gândesc ce-a făcut într-o noapte de petrecere ...

Lucrări de 11,5 milioane de lei/ Reabilitarea termică a 11 blocuri, scoasă la licitaţie

Miercuri, 04 Martie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 11 blocuri din municipiul Galaţi trebuie să fie reabilitate termic până la finele acestui an, altfel finanţarea europeană câştigată de Primărie riscă să fie ratată. Cum nu e timp de pierdut, Primăria a scos deja la licitaţie lucrările necesare pentru creşterea performanţei energetice a imobilelor cu pricina. Primul pe listă este blocul L din Micro 16, unde valoarea estimată a contractului este de 1.733.104 de lei. Următoarele două sunt blocurile A7 şi A21 ...

"Un cutremur similar celui din '77 ar fi o catastrofă pentru Galaţi"! VEZI listele cu CLĂDIRILE expertizate (FOTO)

Marți, 03 Martie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Dacă Primăria ar construi câte un pasaj de protecţie pentru fiecare imobil cu risc seismic I din Galaţi, atunci asemenea tuneluri s-ar întinde pe străzi întregi * Blocurile ale căror apartamente au fost modificate iresponsabil de proprietari s-ar putea prăbuşi, dar cele mai afectate la un cutremur ar fi centrul vechi al oraşului şi Ţiglina I Nu mai puţin de 27 de blocuri din municipiul Galaţi au fost expertizate, trei – M19 şi G4 din Micro 19 şi C de pe strada Domnească ...

Cât a COSTAT cabina de la poarta Parcului Industrial. VEZI precizarea viceprimarului gălăţean

Marți, 03 Martie 2015 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au suferit un adevărat şoc la şedinţa trecută a Consiliului Local, descoperind cât a costat, potrivit documentelor, cabina de la poarta Parcului Industrial - 914.841 de lei (nouă miliarde de lei vechi). Ei bine, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Potrivit viceprimarului PSD Florin Popa, cele peste 900.000 de lei reprezintă, de fapt, valoarea cumulată a împrejmuirii (gardului) Parcului Industrial şi a cabinei cu pricina, fapt care nu a mai fost precizat, din gre ...

Operă topless marca Botezatu

Marți, 03 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* La ţâţa (goală) a culturii. „V-am adus aici să vă culturalizez!”, s-a stropşit Cătălin Botezatu la concurenţii şi concurentele „Supermodels” de la Kanal D, atunci când au trecut pragul Operei din Craiova. Ce emoţie copleşitoare, ce tulburare lăuntrică le-a cuprins pe cele trei modeline desemnate să urce pe scenă alături de artişti pentru niţică figuraţie! Figuraţie la  premiera operei „Don Giovanni”, la care costumele erau semnate de designerul Bote. Intrat ...

Primăria investeşte în CENTRALE TERMICE

Marți, 03 Martie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria va cheltui mai bine de jumătate de milion de lei de la bugetul local pentru a asigura încălzirea la prichindeilor de la două creşe şi o grădiniţă. Aleşii locali au aprobat documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii necesare pentru centrale termice şi instalaţii de încălzire la Creşa nr. 1 din Micro 19 şi Creşa nr. 36 din Ţiglina I. Ambele instituţii sunt alimentate cu energie termică pentru încălzire şi apă caldă menajeră de la sistemul centralizat ...

Complexul Ancora "face pui" în Micro 18. Alte GARAJE DEMOLATE fără proiect de restructurare (FOTO)

Luni, 02 Martie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Garaje demolate ori dezafectate, ruine, resturi de construcţii, mizerie şi noroi, pe terenul insalubru dintre blocurile L12, D9A şi D8A * După discuţii contradictorii, aleşii au dat, joi, undă verde amenajării unui parc în valoare de 1,4 milioane de lei "Împreună construim Noul Galaţi - Marius Stan primar", scrie pe panoul într-o rână care domină peisajul dezolant din Micro 18, panou care anunţă că aici se va amenaja un parc după două luni de proiectare şi şase luni d ...

Miroşi urât? Jos cu tine din autobuz!

Luni, 02 Martie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara! Mirosuri grele de haine vechi şi trupuri nespălate, respiraţii insalubre ale unor guri care nu s-au mai întâlnit cu periuţa şi pasta de dinţi de zile întregi, desigur, dacă s-au întâlnit vreodată, iz ascuţit de transpiraţie dospită… da, aşa arată „jungla” urbană a mijloacelor de transport în comun. Iată de ce am ciulit urechile şi am făcut ochii mari când am prins, la România Tv, o ştire despre soluţia găsită de prim ...

Cele 50 de umbre încătuşate ale Elenei Udrea

Sâmbătă, 28 Februarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Duioşie şi venin. Mâinile îngrijite, cu degetele răsfirate, ca să se vadă unghiuţele perfect manichiurate, date cu ojă pală, discretă, şi de o lungime decentă, se odihnesc cuminţi pe genunchi. Ar fi o imagine banală dacă mânuţele feminine n-ar fi prinse între ele de o pereche de cătuşe. Nu erotice, cu blăniţă! Penale! Cu un zâmbet în care se amestecă duioşia şi veninul, Elena Udrea îşi ridică mâinile cu distincţia cu care o proaspătă miss salută publicul, c ...

Parcul Industrial ar putea începe să funcţioneze, după ce a stat degeaba opt ani

Sâmbătă, 28 Februarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Aleşii locali au votat hotărârea pe baza căreia se vor putea încheia contracte cu firmele dornice să investească în Parcul Industrial Galaţi Parcul Industrial a încins din nou spiritele şi orgoliile în Consiliul Local. Pe masa aleşilor a ajuns un proiect de hotărâre semnat de viceprimarul PSD Florin Popa care prevedea majorarea capitalului social al SC Industrial Parc SRL, societatea care administrează Parcul Industrial, cu valoarea de 34,3 milioane de lei - 18,6 milioane de ...
Pagina 969 din 1581