Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Frumuseţea şi misterul lumii subacvatice reprezintă tema de anul acesta a celebrului carnaval de la Veneţia, dar România a ales să participe la marele eveniment european cu ceea ce are ea mai preţios: straiele şi tradiţiile populare.
Extravaganţă, explozie de culoare şi de lumini, spectacol captivant, splendoare, sute de costume fosforescente şi de măşti fabuloase… sunt doar câteva dintre descrierile paradei de pe Rio di Canareggio care a deschis, sâmbăta trecută, carnavalul de la Veneţia. Mâine, însă, vine rândul României să intre în scenă. Şi nu oricum, ci cu frumuseţile cu care s-a consacrat la Veneţia. Dacă, în anii trecuţi, măştile făurite de maestul gălăţean Paul Buţa le făceau concurenţă elegantelor măşti veneţiene, anul acesta, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (IRCCU) a ales să aducă la Carnaval costumele populare şi tulnicăresele.

"Zestrea"

Potrivit comunicatului de presă remis de IRCCU, sâmbătă, 18 februarie 2017, în Aula Magna a Ateneo Veneto are loc, în cadrul programului oficial al Carnavalului de la Veneţia 2017, deschiderea pentru public a expoziţiei de costume „Zestrea” din colecţiile designerului Liliana Ţuroiu.
„O colecţie inspirată din costumul tradiţional românesc, un album de artă şi costum şi un film documentar” în care „fota, ia, brâul sau ilicul sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne utilizate în creaţii vestimentare contemporane”, se arată în comunicat. Liliana Ţuroiu este designer vestimentar, lector universitar doctor în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, artist şi femeie de afaceri, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România.
„Creaţiile marca Liliana Ţuroiu au fost purtate la evenimente de prestigiu ce au avut loc la Palatul Versailles, Casa Albă, Teatro alla Scala din Milano, Bruxelles şi Cannes. În cei aproape douăzeci de ani de carieră, a semnat colecţii de modă, prezentări, dar şi expoziţii de artă, fotografie şi costum organizate atât în ţară, cât şi în străinătate, în Italia - Veneţia şi Milano, Franţa - Paris şi Lille, Germania - Düsseldorf şi Köln, SUA - New York, Grecia – Atena şi Kazahstan - Alma-Ata”, precizează IRCCU.
Expoziţia va rămâne deschisă până la finalul carnavalului, pe 28 februarie, iar intrarea este liberă.

„Moaţele”

Şi tot sâmbătă, 18 februarie 2017, începând cu ora 12,30, România le propune miilor de participanţi şi spectatori ai carnavalului veneţian un itinerar muzical inedit: grupul de tulnicărese „Moaţele" din Câmpeni – Alba vor colinda de la sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia la TIM Future Center din Veneţia, şi de acolo la Ateneo Veneto din Veneţia până în inima carnavalului - Piaţa San Marco.
Potrivit IRCCU, grupul de tulnicărese a fost înfiinţat în anul 2006 şi are în componenţă tinere talentate şi iubitoare de folclor, care doresc să ducă mai departe acest vechi obicei: cântatul din tulnic.
Până în prezent, tulnicăresele au participat la mai multe evenimente culturale dintre care cel mai importante au fost deschiderea spectacolului folcloric în cadrul summit-ului NATO de la Bucureşti (2008), reuniune care s-a bucurat de participarea a 49 de preşedinţi de stat, şi marcarea intrării României în cadrul Uniunii Europene la Bucureşti (2007).

Citit 1324 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Februarie 2017 20:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.