Contele Dracula face reclamă unui provider federal de internet în Australia, "Păsările în spaţiu" ale lui Constantin Brâncuşi reprezintă cea mai valoroasă operă de artă străină din Australia, iar în Tasmania, cel mai sudic stat australian, o mână de români inimoşi vorbesc limba română de parcă abia ar fi ajuns din România. Toate aceste realităţi le-am aflat de la o gălăţeancă, Excelenţa Sa Nineta Bărbulescu, ambasadorul României în Australia şi Noua Zeelandă. ...

Noul „Spyderman” de Galaţi - Vladimir Drăghia

Marți, 15 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Doi gălăţeni în Finala Splash. Cu tălpile lipite de tavan, susţinut doar de forţa labelor pe care şi le vârâse pe sub o bară, şi-a desfăcut centura de siguranţă, a întins braţele lateral şi a plonjat cu capul în jos. S-a răsucit în aer pentru ca, la intrarea în apa bazinului, să fie deja în poziţie verticală, drept ca o ţepuşă. Nu, nu vă povestesc vreo scenă din "Spyderman", aşa cum ar părea. Protagonistul acestei veritabile cascadorii a fost actorul gălăţea ...
Castelul sau Cetatea Poenari este un monument istoric din secolul al XIV-lea, situat în judeţul Argeş. Nu este sub nicio formă o construcţie impunătoare, dar datorită istoriei pe care o are în spate este considerată o atracţie turistică majoră pentru străini şi nu numai. Cum a fost construit Fără a ne reda o imagine exactă în privinţa edificării şi evoluţiei ulterioare a cetatii Poenari, cercetările arheologice au elucidat o serie de aspecte legate de istoria acestei for ...
În vreme ce pentru noi mărţişorul poate însemna o mulţime de obligaţii, cheltuieli şi stres în căutarea celui mai potrivit „simbol al primăverii”, pentru românii din diaspora mărţişorul înseamnă multă, multă distracţie. Antrenaţi sau nu de petrecerile de Dragobete, românii din străinătate se pregătesc de o nouă chefuială, de concerte, şezători şi târguri. Super-show la Sacramento Asta anunţă prima pagină a ziarului „Mioriţa USA”, care se deschide chia ...
Turiştii care aleg să petreacă sărbătorile în Bistriţa-Năsăud au posibilitatea să închirieze cabane în zona Colibiţa, cu sume cuprinse între 800 şi 1.500 de euro, dar şi să se cazeze la un hotel de patru stele, cu 400 de euro pentru cinci nopţi, all inclusive, sau la Castelul Dracula. La Castelul Dracula din Munţii Bârgăului, turiştii îşi pot petrece Crăciunul la preţul de 810 lei pentru un sejur de trei nopţi. Gazdele pregătesc tăierea porcului cu tradiţionala "b ...

Fuego, bebeluşul bărbos, şi terapia Dracula

Luni, 29 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Să fie „fotoşop”! Vă imaginaţi cum ar reacţiona măicuţele duioase, care împodobesc bradul şi în mijlocul verii, dacă aşa le cântă Fuego, şi fecioarele neprihănite de peste Prut, dacă l-ar vedea pe idolul lor, cu pielea lui de bebeluş, invadată de o barbă zbârlită de motociclist supărat? Nu, staţi liniştiţi că nu-i decât o glumă pusă la cale de „Poveştirile de noapte” de Acasă! Cu sprijinul unor maeştri ai photoshopului, s-au apucat să le dea o altă fa ...