Fie că e vorba de vânzarea combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, legile Justiţiei şi aplicarea MCV, gestionarea fondurilor europene şi extinderea Spaţiului Schengen, toate drumurile duc, într-un fel sau altul, la Comisia Europeană. Cum vede instituţia europeană toate aceste subiecte, am aflat într-un interviu în exclusivitate acordat ziarului "Viaţa liberă" de Angela Cristea, şefa Reprezentanţei CE la Bucureşti: - Iniţiativa CE de a aproba vânzarea combinatului sider ...
"Un exerciţiu interesant pe care îl voi face, iar dacă cineva va fi interesat îl voi pune la dispoziţie: ce au reuşit să facă în primii doi ani de mandat primari care sunt ridicaţi acum pe piedestal pe bună dreptate, dl. Boc, dl. Bolojan, dl. Falcă, dl. Scripcaru?”, spune primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în interviul pe care ni l-a acordat. Un interviu din care puteţi afla ce lucrări au demarat sau vor începe în acest an, câte investiţii se vor finaliza în 20 ...
Includerea combinatului de la Galaţi în „pachetul de separare” înaintat Comisiei Europene de ArcelorMittal, în contextul negocierilor privind preluarea Ilva (Italia), a stârnit mari îngrijorări pentru viitorul siderurgiei şi al mediului socio-economic local. Într-un interviu în exclusivitate acordat ziarului „Viaţa liberă”, managerul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo, vine cu explicaţii suplimentare legate de culisele acestei tranzacţii: - Ştirea că Grupul Arc ...
La invitația clubului Fantezia, antrenorul lotului național de dans sportiv, timişoreanul Horia Preda (36 de ani), a venit în Galaţi pentru un stagiu centralizat, cantonament în care sportivii, inclusiv cei de la Beija Flor Galați, dar și o pereche din Timișoara, au lucrat şi cu Andra Păcurar, campioană mondială en-titre la Under 21, secțiunea latino. Scopul pe termen scurt a fost intensificarea pregătirilor în vederea Campionatului Național de "10 Dansuri", care se va desfășu ...

PARCUL DE SOFT îşi caută viitorii chiriaşi pe Facebook

Miercuri, 18 Aprilie 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Interviu cu Igor Bejan, administratorul Parcului de Soft - Domnule Bejan, au existat nişte nelămuriri referitoare la creşterea salariilor angajaţilor Parcului de Soft, prevăzută în bugetul pentru acest an aprobat de Consiliul Local. - Nelămuririle provin de la faptul că acea trecere a contribuţiilor de la angajator la angajat poate nu a fost explicată foarte bine în buget. Salariul nostru a rămas la nivelul anului 2017. Iar salariul mediu este simplu de făcut, pentru că avem tr ...
Un concept de răcire a roboţilor care operează pe suprafaţa planetei Venus, unde temperaturile ajung la 460 de grade Celsius, este cea mai nouă propunere de contract primită de gălăţeanul Călin Tarău, de la NASA JPL. Pasionat de trenuleţe electrice, dr. ing. Călin Tarău, absolvent şi fost lector al Facultăţii de Mecanică - specializarea Nave, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, creează tehnologii pentru controlul termic al sateliţilor, roboţilor planeta ...
La doar câteva minute după ce a încheiat victorioasă concursul, înainte a intra la controlul antidoping, am avut plăcerea de a auzi, telefonic, vocea fericită a Elenei Ramona Andrieş. Marea surpriză a fost că, în locul unei euforii fireşti la care ne aşteptam, am dat peste o persoană deja cu gândul la munca necesară pentru alte noi medalii la campionate mondiale şi europene. - Te îmbrățișăm cu drag, ești mândria Galațiului în aceste momente. S-au mai dus din lacrimile ...
Fost director al Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi, cu studii în Foreign Affairs/ International Relations la Duke University şi la Leiden Universitaty, membru de Onoare al Clubului Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni "Ştefan cel Mare şi Sfânt" din Galaţi, fost Chief executive officer la Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, activist şi globetrotter - sunt doar câteva dintre "etichetele" de pe "coperta" gălăţeanului Dinu Gîndu, pionier al luptei pe ...
Cu o carieră de poliţist de peste trei decenii, timp în care a lucrat inclusiv la rezolvarea unor celebre cazuri de infracţiuni comise în judeţul nostru, Gheorghe Marcu a decis, odată ajuns la pensie, să transpună pe hârtie anchetele pe care le-a dus la bun sfârşit, pe parcursul anilor de activitate. De sub peniţa sa au ieşit, până în prezent, opt volume publicate la editura Axis Libri. Fiecare carte urmăreşte fie o perioadă din cariera de poliţist a autorului, fie o temă ...

CARMEN BRUMĂ le învaţă pe mirese cum să arate perfect

Duminică, 25 Martie 2018 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Carmen Brumă vorbeşte despre cel mai nou program al ei, "Intră în rochia de mireasă", la scurt timp de la lansare. În continuare rezervată, atunci când vine vorba despre propria nuntă, Carmen ne-a spus cum s-a născut acest program, care sunt principiile sale de bază şi cum le ajută el pe viitoarele mirese să facă faţă stresului de dinainte de ziua cea mare şi să evite mâncatul compulsiv. Reporter: De curând ai lansat programul "Intră în rochia de mireasă". Cum ţi-a veni ...
Pagina 7 din 42