Şi dacă, totuşi, coboară Maria ???

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Cică vine Toamna! Vine zilele astea, cică! Dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela de dimineaţă! Acela de şapte ore şi şaptesprezece minute! Cam pe la ora zece, zece şi ceva, cred că ajunge în Galaţi! Trebuie s-o aştept în gară! Mai ales că trenul acesta-i unul de frumoasă amintire! Pentru că, odată, când Toamna nu mai voia să vină şi am aşteptat-o trei zile şi trei nopţi în gara tristă şi pustie, din acest tren a coborât Maria! Şi eu, în entuziasmul meu ne/justificat, în apriga mea dorinţă de septembrie, în iureşul poftei de aventură şi evaziune sentimentală, am crezut că Maria-i Toamnă! Şi chiar i-am dăruit o dumitriţă mov! Şi chiar am lăcrămat la poalele ei de crizantemireasă! Aşa, ca un crizantemire am lăcrămat! Şi chiar aşa i-am spus: „Bine-ai venit, Toamnă Crizantemireasă! Era să cred că nu mai vii! Era să cred că m-ai uitat! Era să cred că-l laşi pe Răpciune fără tine! Cât pe ce să nu mai plece păsările cele migratoare! Îţi mulţumesc pentru că ai venit! N-am nimic să-ţi dau mai mult decât ce ţi se cuvine de atâta Vreme: Respectul şi Candoarea mea din Totdeauna!”... Desigur, răspunsul a venit halucinant: „Eu nu sunt Toamna! Eu sunt Maria!”... Uite-aşa am cunoscut-o pe Maria! Şi uite-aşa  aud bătaie la poartă în fiecare dimineaţă! Şi eu cred că-i Toamna! Cum cred şi acum! Uite-aşa cred!
„Se aude la poartă... (ce bate!... cum bate!...).../ ce bate?... (mă uit, cercetez prin canate,/ nu văd, nu-mi dau seama ce-o fi, cine-o fi)...!/ Oare n-o fi vro umbră a visului gri,/ din noaptea aceea, rămas dinafară,/ să cate (prin umbră de toamnă amară)/ măcar umbra celei plecate să-şi dea/ răsplata uitării la stea... şi să stea/ departe, departe, cu mult mai departe/ ca orice departe aproape de moarte,/ chiar mult mai încolo de moarte, chiar când/ nu era nici „a fost”, nici „eu sînt cel ce sînt”?//... Se aude la poartă... (mă duc înspre poartă,/ mă uit peste gard)... cine poate să bată/ aşa... (mult şi tare şi chiar dinadins,/ cu sufletul gol şi cu ochiul învins).../ decât umbra celui ce-a vrut să nu-şi poarte/ osânda şi crucea? şi strigă şi arde/ şi-ntreabă de ea!... (nu) mi-i milă... deschid:/ văd umbră de ţărnă şi scrum de chibrit.../ şi zic: nu-i aici, a plecat să se ducă/ departe... departe de lut şi de rugă...!.../ Acolo-i niciunde, acolo-i nicicând.../ nici „eşti cel ce eşti”... şi „nici sînt cel ce sînt”!//...
Sigur că da! Cred că vine Toamna! Nu cred că mai vine Maria! Mă duc la gară! Abia aştept s-o văd cum coboară! Şi dacă, totuşi, coboară Maria?

Citit 457 ori Ultima modificare Miercuri, 31 Iulie 2019 19:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.