„Anul Nadia Comăneci”. O inițiativă extraordinară a României pentru a o omagia pe sportiva care a făcut ca numele țării noastre să fie rostit cu respect și admirație de miliarde de oameni din întreaga lume. Nadia Comăneci, un copil pe atunci, a reușit o performanță unică, extraordinară, care nu a mai fost egalată vreodată de vreun sportiv, până în prezent.
Au trecut, iată, 50 de ani de atunci. Este incredibil! Chiar și pentru mine, când scriu aceste rânduri și îmi amintesc cum am trăit pe viu evenimentele. Eram doar un „kinder” de aproape zece ani, dormeam la prânz ca să pot rezista noaptea să pot privi Jocurile Olimpice de la Montreal, în special gimnastica. Ne adunam în fața televizorului alb-negru, cu familia, vecinii, în nopțile fierbinți din iulie 1976 și așteptam să o vedem pe Nadia! Era un nume pe care toți românii îl cântau în acele zile. „Un nume frumos ca un clinchet”, metaforă creată de cel mai mare ziarist sportiv pe care l-a avut România, Ioan Chirilă, în cartea pe care a scris-o în 1977, intitulată - cum altfel „NADIA”.
„GALAȚI, RUMÂNIA, poștaș, deschide!”
Luminile se stinseseră demult în Sala "Forum" din Montreal, în care Nadia Comăneci a intrat în istorie. Se stinsese și tabela care a afișat lumii dovada inferiorității calculatorului, care nu luase în calcul că poate fi depășit de omul perfect. Tabela care afișase de șapte ori „1.00” în loc de „10.00”. Montreal trecuse și Nadia a primit peste 50.000 de scrisori de admirație din întreaga lume. Nici nu visa lumea la e-mail pe atunci.
La câteva sute dintre aceste scrisori a avut acces și ziaristul Ioan Chirilă. Una dintre cele mai inedite a fost, fără îndoială, cea trimisă de un american, Eddie Bilski, din Houston, Texas. Pentru că tot ce știa despre România se rezuma la orașul Galați, americanul care nu știa adresa Nadiei a scris pe plic exact așa: „GALAȚI, RUMÂNIA, poștaș, deschide!” Și așa, scrisoarea a ajuns la Poșta din orașul nostru. Dirigintele poștal a urmat instrucțiunile și a deschis scrisoare. A citit: „28-7-76. Domnule, bună ziua! Eu nădejde că Rumâns și Americans a fi prietens. Eu a locui în Huston și eu sunt 16 ani bătrân. Eu a trebuit scrie a Comaneci Nadia. Eu nădejde și ruga poci fi așa bun ajutor mă încerca a găsi unde stă. Vreau a încerca a scrie ea acasă”. Ce putea face poștașul de la Galați? A luat un creion și a scris apăsat pe plic: „Onești, pentru Nadia Comăneci, gimnastă”. Și așa a primit Nadia o scrisoare din America, via Galați!
Computerul care i-a dat Nadiei celebra notă „1.00”, a fost solicitat să selecționeze cele mai frumoase epitete scrise de către cei circa 8.000 de jurnaliști și comentatori de sport prezenți la Montreal. Calculatorul a avut ceva mai mult de lucru, dar până la urmă a decis că cele mai frumoase cuvinte au fost tipărite în ziarul grecesc „Kathimerini”, din Atena: „Nadia Comăneci a fost flacăra vie a Olimpiadei. Ea a transformat Jocurile într-un zâmbet de copil... Nadia Comăneci, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de-a XXI-a ediții, este, într-un fel, o justificare a Olimpiadelor de până acum și a tuturor celor ce vor veni.”
Reperele unei mari campioane
Când treci Carpații dinspre Onești spre Tg. Secuiesc, prin pasul Oituz, ajungi în localitatea Hârja. De aici pornesc originile familiei eroinei noastre. Bunicii și străbunicii Nadiei Comăneci erau din acest sat de munte și au fost muncitori forestieri. Nadia a crescut la Hârja, la bunici, vreo doi ani, apoi se întorcea mereu în vacanțe aici. Tinerii soți Comăneci (mama, Ștefania, avea 19 ani; tatăl, mai mare cu doi-trei ani) erau la un cinematograf din Onești când mama însărcinată a simțit prima dată fătul mișcând. Fetița din filmul care rula atunci la cinematograf se numea Nadia. De aici, părinții au hotărât că așa se va numi viitorul lor copil, dacă va fi fată.
În 1968, la Onești venea Bela Karoly, un tânăr profesor de sport, fost rugbyst, care a fost anume transferat de la Vulcan, Valea Jiului, pentru a lucra la proaspăt înființatul liceu uman cu profil de gimnastică din localitate. Bela Karoly avea să povestească cum a întâlnit-o prima dată pe Nadia: juca șotron. Cert este că, la șase ani și jumătate, Nadia Comăneci intra în sala de gimnastică, înainte de a începe școala.
La primele campionate naționale la care a participat, la Sibiu, în 1970, Nadia a debutat dezastruos la bârnă: a căzut de trei ori de pe aparat. A obținut nota 6,20. Cu toate acestea, Bela Karoly a fost mulțumit! Dacă Nadia ar fi luat nota 6,00, fetițele din Onești ar fi ratat titlul, așa însă au devenit campioane republicane.
Între 7 și 9 ani, copilul Nadia Comăneci s-a antrenat câte două ore în fiecare zi. După 9 ani, norma a crescut la trei ore. După 12 ani, Nadia voia deja să se antreneze mai mult decât i se cerea.
Cu puțin înainte de Montreal, Nadia avea 1,53 m și 39 kg! Tracțiunea pe care o suporta acest copil la paralele atingea uneori 250 de kg! Un copil neantrenat s-ar desprinde, practic, din articulațiile umerilor!
„Când se mai joacă acești copii?”
Campionatele Europene de gimnastică din 1975 de la Skien, Norvegia, au dat semnalul supremației absolute a Nadiei Comăneci. În confruntarea cu puternicele gimnaste sovietice, considerate invincibile, celebrele Ludmila Turișceva și Nelli Kim, singura care a contat în competiție a fost românca Nadia Comăneci. Patru medalii de aur (individual compus, sărituri, paralele și bârnă) și una de argint (sol). Un rezultat impresionant!
La conferința de presă de după concurs, antrenorul Bela Karoly declara: „Este victoria marelui său talent și a unei munci mai intense și mai dure decât a celorlalte concurente. Ce fel de muncă? Aș putea să spun, pentru că ne aflăm aici, în Norvegia, că Nadia a depus un efort zilnic echivalent cu 50-60 de kilometru zilnic, indiferent de vreme, fără a pune la socoteală și toate duminicile din ultimii patru ani!”. Din sala de conferințe s-a auzit vocea unui ziarist: „Dar când se mai joacă acești copii?” Bela a replicat: „Nu este o întrebare nouă pentru mine. Am mai fost întrebat și acasă, și peste hotare. Marea performanță, mai ales în acest sfârșit de secol care s-a întrecut pe sine în sport, nu este posibilă altfel. E o treabă pe care vrei sau nu vrei s-o faci! Restul e pierdere de timp. Și Nadia, spre gloria ei, a înțeles acest lucru!”
La sfârșitul anului 1975, agenția americană de presă United Press International a dat publicității rezultatul anchetei cel mai bun sportiv al anului 1975. Subliniez, cel mai bun sportiv, nu cel mai bun gimnast! Pe primul loc, Nadia Comăneci! În urma ei, nume celebre ale sportului mondial, precum înotătoarea Kornelia Ender, tenismenele Chris Evert și Billie Jean King, schioarea Annemarie Proll, gimnasta Ludmila Turișceva.
Urmau Jocurile Olimpice de la Montreal!
„She’s perfect!”
Povestea primului 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice? Nimeni nu o poate spune mai bine decât marele ziarist Ioan Chirilă: „Nadia s-a pregătit de atac. Pare încruntată. Și-a țuguiat buzele (Un copil îmbufnat). Atacul se produce pe neașteptate. Bara tresaltă. I se aud încheieturile. Duelul e aprig. Paralelele nu vor să cedeze. Un ochi atent le-ar surprinde vibrațiile aspre. Nadia ajunge în vârf. Echilibru perfect. Coboară rapid într-o volută, evitând șocul cu paralelele, care par să pândească cea mai mică deviere, pentru a frânge elanul cutezătoarei. Părul fetei arde vâlvătăi, scăpat din strânsoarea codiței coadă de cal. (...) Zbor final! Stop! Urale! Publicul simte uneori „mai bine”. Nadia e înfierbântată de efort. Pentru prima oară în această seară, obrajii ei sunt rumeni. Toate camerele tv o fixează. Nadia așteaptă. (...) Și deodată, s-a prăbușit Niagara peste sala Forum. Ultimul lucru pe care l-am văzut clar a fost apariția notei pe tabela electronică, adică acel 1.00 - din lipsă de prevedere - care a făcut înconjurul lumii, exprimând, parcă, revolta omului împotriva tehnicii atotstăpânitoare. Apoi, totul s-a transformat într-un tumult!”. A fost primul 10, din seria de șapte.
Revista „Time” a apărut atunci, la Montreal, cu o copertă de colecție. Nadia, pe bârnă, într-o postură imperială. Titlul, scurt, simplu, evident: „She’s perfect!” (Ea e perfectă!): “Pe bârnă, pe această stinghie de conifer lungă de 16 picioare (1 picior = 30,3 cm) și lată de numai 4 inch (1 inch = 2,54 cm), cu efortul pe care-l depui când întinzi mâna unui prieten, spiridușul străbate aerul într-un salt înapoi și aterizează pe lemnul bârnei care vibrează. Nici un Boeing 747 n-a aterizat vreodată cu atâta siguranță și atât aplomb pe o pistă de 3 km!”
Vorbim despre bârnă, aparatul acela de pe care Nadia a căzut de trei ori la primul său concurs național!
În intreaga istorie a Jocurilor Olimpice moderne, care datează din 1896, timp de 80 de ani, nici o evoluție a unei gimnaste nu a fost considerată perfectă. Acum, în numai cinci zile, Nadia a luat de șapte ori nota 10.
Da, fetița din România, Nadia Comăneci, la 14 ani și jumătate, este perfectă!
Păzită ca un șef de stat
Campioană olimpică absolută, Nadia le-a întrecut pe adversarele sale tradiționale, Ludmila Turișceva și Neli Kim. La festivitatea de premiere, când a venit rândul rusoaicelor să fie premiate, Turișceva a făcut un elegant gest de fair-play. Înainte de a urca pe podium, rusoaica a ocolit podiumul cu mișcarea unui om hotărât, care trebuie să facă ceva anume, s-a îndreptat țintă către Nadia, i-a strâns mâna și a sărutat-o. Un gest minunat, prin care Ludmila Turișceva i-a recunoscut marea valoare a Nadiei.
Statutul echipei României s-a schimbat brusc în Satul Olimpic. Când au început să apară marile rezultate ale Nadiei Comăneci, echipa noastră de gimnastică nu a mai făcut deplasarea la sală cu autocarul, împreună cu celelalte echipe, ci cu un microbuz însoțit de polițiști. Bela Karoly a întrebat "De ce?". Iar polițiștii au răspuns: „Nu e vina noastră, ci a dumneavoastră!” - au glumit aceștia, arătând spre Nadia Comăneci.
Au fost luate măsuri de securitate similare cu acelea cuvenite șefilor de stat. Microbuzul României circula însoțit de vehicul antemergător și postmergător, cu motocicliști pe flancuri. Deasupra, veghea un elicopter.
A existat, însă, și reversul medaliei. Deși, pentru controlul antidoping, regula spune că sportivii sunt selectați prin tragere la sorți, Nadia a fost chemată de trei ori pentru a da aceste teste. Greu de crezut că sorții au ales-o de trei ori. Mai degrabă, prestația extraterestră a gimnastei noastre a fost considerată prea bună pentru a fi “adevărată”...
Nadia, întrecută doar de Neil Armstrong
Ion Țiriac era în Statele Unite, la Boston, în perioada Jocurilor Olimpice de la Montreal. Evident că a urmărit-o pe Nadia Comăneci cu sufletul la gură. În dialogul său cu jurnalistul Ioan Chirilă, Țiriac a comentat popularitatea de care s-a bucurat Nadia în America. „Americanii sunt mari maeștri ai sondajelor. Televiziunea, în special, testează aproape totul. Există un test celebru, care urmărește să stabilească interesul telespectatorilor față de emisiunea x sau y. Scara este de 20 de puncte. Un meci de fotbal american, chiar de prim rang, căpăta pe atunci 5 puncte. Un Năstase - Borg ar căpăta 6 puncte. Toate acele performanțe reprezintă foarte puțin, în comparație cu punctajul obținut de Nadia: 19 puncte. Această cifră a fost întrecută de o singură performanță: transmiterea aselenizării lui Neil Armstrong, care a primit punctajul maxim de 20”, a spus Ion Țiriac.
Marele tenismen i-a dăruit lui Ioan Chirilă o revistă, a cărei copertă a fost reprodusă în cartea sa, „Nadia”. Este vorba despre revista franceză „L’Express”, cu titlul “La fee de Montreal” (Zâna de la Montreal). Textul, excepțional. „Primul triumf al Jocurilor Olimpice revine unei gimnaste de 14 ani și jumătate, Nadia Comăneci. Farmecul și talentul ei ne-au făcut să uităm, o clipă, totul!”
Ion Țiriac a concluzionat, colosal: „Acesta a fost secretul Nadiei Comăneci. Armstrong și Nadia au obligat un miliard de telespectatori să nu se mai gândească la nimic, timp de un minut, și să privească, o clipă, cu ochi mai limpezi...”
Post Scriptum
Am citit și recitit, copil și tânăr fiind, cartea lui Ioan Chirilă, de cel puțin cinci - șase ori. M-a fascinat. Când am început acest demers jurnalistic, despre gloriile sportive ale ultimilor 50 de ani, gândul mi-a fost tot timpul la cartea marelui ziarist. Am găsit-o la Biblioteca noastră, „V.A. Urechia”. Mulțumesc colegei noastre, ziarista Corina Dobre, directoare a acestei minunate biblioteci. Am folosit multe declarații pe care le-a obţinut Ioan Chirilă în demersul său jurnalistic. Am folosit și unele fapte descrise de el, metafore sau impresii de atunci. Sunt onorat să îl citez, după 50 de ani, pe cel mai mare jurnalist sportiv al României. Vă încurajez să căutați și să citiți această carte minunată a sa, „Nadia”, tipărită în 1977, la Editura Sport Turism. S-au vândut, atunci, 345.000 de exemplare, la primul tiraj. Vremuri...
