Sărut mâinile matale, Mamă!

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Da, sigur că da! am să mă duc şi la mama!...Chiar şi tata zice, nu să-mi răspundă şi să-şi exprime acordul în legătură cu intenţia mea, ci să-şi arate regretul că el nu se poate duce, merge greu, din ce în ce mai greu: da, sigur că da, du-te la maică-ta! du-te şi spune-i că sunt sănătos! şi nu cumva să-i spui altceva, că nu-i frumos! şi aprinde-i o lumânare şi din partea mea! uite, îţi dau nişte gologani, aşa, să fie plătit, cum ştii că este obiceiul! aprinde-i o lumânare şi roag-o să mă ierte şi pe mine, că doar ştii şi tu că n-am fost cheie de biserică! să mă ierte, dacă vrea! şi să-i mai spui că nu-i vinovată de moartea ei, că şi eu port vină pentru stingerea sa! du-te acum, dacă poţi, şi să te întorci repede, că vreau să aflu ce ai vorbit şi cum ai vorbit cu ea, dacă m-a iertat, dacă nu m-a iertat! să nu stai mult!
Sigur că da! plec spre cimitir, plec pe vale, fiindcă-i mai aproape, fiindcă-i mai multă singurătate! nu vreau să mă duc pe drumul "normal", pe unde se duc şi vin toţi oamenii, fiindcă nu mai suport să mă întrebe fiecare ce fac, unde plec, de ce plec, de unde vin, unde am fost, cum se simte tata, ce mai face mama!...Mă duc pe Valea Zimbrului, în jos, spre cimitirul cu mama...(până la mormântul mamei mă urmăreşte icoana mamei, până la moartea mea o văd pe mama prin flacăra lumânării, chiar până la sfârşitul pământului în care am coborât-o mă urmăreşte imaginea-i copleşitoare şi vindecătoare de tot şi de toate, şi pe care o aştept să se întoarcă mereu, importantă şi fără de care nu se poate, ca o fântână)...Sigur că da, intru în cimitir...(în marele Dormitor al Omenirii)...Iată, aici e îngropat un prieten din copilărie, aici "hodineşte" un coleg de şcoală generală!...iată, aici sunt părinţii şi fraţii învăţătorului Ion Răşcanu! aici sunt oasele prozatorului Lică Rugină! aici "doarme" vara Veronica!...aici sunt toţi, aproape toţi, din ce în ce mai mulţi şi mai toţi!...Iată, vorbesc cu mama, adică tac, adică tăcem împreună!...Mă iartă şi pe mine, îl iartă şi pe tata, îi iartă pe toţi...şi mă întreabă despre toţi cei rămaşi, parcă!...Şi lumânările ard! şi trece o pasăre spre nord, spre cătunul Zimbru! trece încet, fâlfâindu-şi aripile uşor, ca nişte braţe materne, nu cumva să se oprească lumina, dar şi să-i aud porunca: du-te acasă, hai acasă, omule! hai acasă, şi să nu mai crezi vreodată că nu ai mamă, că nu ai tată, că nu ai...!...Plec şi ascult din urmă: "fii steauă mov...(şi să nu cazi,/ să nu regreţi...că nu-i uşor).../ eu sunt la domnul Numitor,/ unde mereu e numai Azi!"...Dealul Zimbrului mă aşteaptă pe Vale!


Citit 905 ori Ultima modificare Vineri, 21 Februarie 2020 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.