Nu-i mai bine să stau pe malul sau pe fundul Râpii celei Mari? Pe malul prăpăstiei, cu ochii spre teiul uriaş din Dealul Ciorii, pot descoperi multe, mult mai multe decât în cărţile lui Costică Boza, cred. Pot să descopăr, de pildă, că dealul se "lasă" încet-încet, însă nu găsesc explicaţie. Şi cum să intre dealul în pământ, aşa, fără ca valea să iese din pământ? Unde încape ditamai dealul? Iar valea, dacă iese, unde se aşează? Oare-i posibil să urce şi să văd o vale în vârful dealului? Oare-i posibil să văd un deal în fundul văii? Şi, totuşi, dealul coboară! Şi, totuşi, valea se suie! Şi, totuşi, parcă nu se întâmplă nimic! Dacă stau pe firul pârâului din adâncul Râpii celei Mari, oare ce revelaţie pot să am? Ce pot vedea? Ce pot auzi? Pot să aud şi să văd susurul izvoarelor nenumărate, mai mari şi mai mici, mai adânci şi mai aproape de suprafaţă, curate ca lacrima unui om înainte de moarte. Că astfel zice mama. Zice că doar ultima lacrimă-i adevărată-n ochii unui om. Numai când moare, plânge-ntr-adevăr. Şi pot să aud şi să văd glasuri de gâze-cosaşi, sinusuri calde şi reci de şarpe înţelept, fiţe şi farafastâcuri de pupeze-n căutare de Ioni Crengi, mitraliere şi grenade nemţeşti rămase în urma războiului, oase de soldaţi fără lumânare, fără cruce, fără nume şi fără mormânt. Oase de soldaţi plânşi de sălcii şi mierle. Resturi omeneşti descântate şi legănate de filomele harnice şi tămăduitoare. Urme ale unui măcel, ale unui apocalips. Demonstraţii şi argumente că omul nu-i ce pare a fi, ori că nu pare ce-i a fi!... Prin urmare, ce-i cu atâta şi atâta alergare la bibliotecă? Ce-i cu atâta şi atâta pierdere de duminici? În loc să mă joc şi eu cu alde Victor al lui Iancu Cujbă, cu alde Maria lui Costică Mihai, cu alde Pişca lui Ghiţă Mihai, cu alde Ileana lui Ion Mihai, cu alde Vasile al lui Găman, cu toţi băieţii şi fetele din cest meleag liniştit şi liniştitor... eu trebuie, vreau-nu vreau, să frământ gloduri şi troiene până-n Rădeşti, ori să mă bată arşiţa şi geru-n tărtăcuţă până la Biblioteca Comunală din satul bunicei, că aşa vrea şi porunceşte Mama! Cică-i musai să citesc "Povestea unui om adevărat", "Crimă şi pedeapsă", "Aşa s-a călit oţelul" şi "Soarta unui om", "Anna Karenina" şi "Un erou al timpului nostru"... să citesc şi poeziile lui Serghei Esenin, şi poeziile lui Puşkin şi Lermontov...!... Ehei, mama crede, mă determină, mă obligă... dar eu nu vreau s-o iau razna de atâta şi atâta lectură! Nu?... Sigur că da!... Nervos şi mohorât, intru-n mohor şi-ncep să tai!... [Stai să vezi!]
Amintiri de/spre Mama (IV) Scris de Ion Zimbru
