MAMĂ TRISTĂ, COPIL VESEL (II)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Şi, toată ziua, după monologul copleşitor al femeii cu plod vesel, râsul cestui prunc mă urmăreşte, mă haşurează, mă perforează, nu mă lasă nici măcar o clipă să-mi văd şi de celelalte trebuinţe la fel de banale sau la fel de importante. Spre fundul serii, când lumina se îngână cu întunericul, deschid fereastra care dă-n strada Perpendiculară şi vreau să văd dacă se mai vede ceva/cineva în bătaia semaforului, pe colţul cu strada Paralelă. E prea departe. E prea mare distanţa...(şi dioptriile-mi anemice nu mai bat aşa de bine, ca atunci, când vedeam tocmai în ograda monastirii botezate Cocoş, cum stareţa desfăşoară lecţii de gimnastică a(na)erobică matinală, de amiază şi serală cu călugăriţele proaspăt unse ori trecute prin ciurul şi prin dârmonul întunecaţilor profesionişti şi amatori...sau ca atunci, când mă uitam în sus/spre nord, în jos/spre sud, în stânga/şi în dreapta, în faţă şi în urmă, şi ajungeam oriunde şi oricând, înaintea luminii, încât până şi aceasta-şi făcea cruce şi se suia pe dimensiunile răstignirii întru jertfă şi mântuire...sau ca atunci, când o aşteptam pe mama să vină de la bunica, şi ochii treceau prin toate obstacolele, prin toate pădurile, prin toate cele văi şi prin toate cele dealuri din cale, şi lumina lor se răsfrângea fulgerător şi sfânt într-o sfântă şi mângâietoare lacrimă de mamă, tocmai acolo, hăt, pe prispa cu oleandri, pe geamurile cu muşcate şi-n grădina pe care bunica Maria o îngrijea şi o citea ca pe o carte de rugăciuni)...Sigur că da!...Iată, deschid fereastra să mă uit spre colţul cu mamă şi prunc...şi nu văd nimic, însă-mi năvăleşte-n odaie şi-n suflet râsul copilului vânăt de frig şi sătul de gogoşi...clipocitul lacrimilor de bucurie a femeii care, astăzi, acum şi aici, are cu ce să-şi hrănească alcătuirea după chipul şi asemănarea cea fără de seamăn!...îmi intră-n odaie şi-n sânge şi-n oase şi-n suflare, şi-mi desenează şi-mi scriu pentru totdeauna-n matrice şi-n karmă strigătul de la picioarele foamei şi deznădăjduirii, de lângă ne/putinţa de a trece peste obstacolul imens al im/posibilităţii!...Sigur că da!...Trebuie să adorm şi să dorm! Fiindcă, mâine, are loc examenul/verificarea Cuvântului, adică a promisiunii mele şi a promisiunii femeii cu ţânc!...Sigur că da!...Chiar în această secundă adorm, şi chiar în această secundă văd şi aud că nu pot dormi!...visez, adică!...visez că stau şi cerşesc exact pe colţul drept, în care strada Paralelă se întâlneşte cu strada Perpendiculară, lângă un gard plumburiu, pe marginea lumii indiferente, cu palmele întinse spre Mâine! (Stai să vezi!)



Citit 347 ori Ultima modificare Marți, 04 Mai 2021 19:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.