„Şcoala din viitor” îşi are locul în rubrica redeschisă de „Viaţa liberă” – „Catedra”. Redăm în continuare un interesant mesaj pe care ni l-a transmis Catedra de învățământ primar a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Galați.
Începând cu anul școlar 2023-2024, ne-am bucurat să facem parte din rețeaua „Școala din viitor”, ocazie cu care am beneficiat de un kit cu materiale necesare desfășurării activităților, dar și de acces pentru profesorii implicați la conținutul de pe platforma dedicată proiectului.
„Școala din viitor” este un program educațional conceput pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, din învățământul primar și din clasele a V-a și a VI-a, menit să le formeze abilitățile digitale. Aceasta a fost concepută de Fundația Vodafone Spania și Universitatea din Salamanca, în cadrul programului „DigiCraft”. „Școala din viitor” este o inițiativă dezvoltată în parteneriat de Junior Achievement și Fundația Vodafone România, pentru extinderea oportunităților de învățare „learning by doing” și dezvoltarea abilităților personale și digitale.
Am fost mândri să ne aflăm pe lista celor 50 de școli selectate în cadrul proiectului în anul școlar 2023-2024, iar apoi printre câștigătorii concursului în anul școlar 2024-2025.
Kitul oferit în primul an și premiul de 3.000 de lei ne-au oferit ocazia să ne dezvoltăm baza materială, prin achiziționarea de noi tablete care au sprijinit învățarea inovatoare, folosind alternative digitale bazate pe jocuri interactive, realitate augmentată, creare de jocuri video, programare și învățare prin explorare.
Activitățile desfășurate i-au implicat activ pe elevi și profesori, stârnindu-le curiozitatea și dorința de învățare prin propria descoperire, perfecționarea metodelor folosite și gestionarea eficientă a tuturor resurselor disponibile. Profesorii au utilizat instrumente și aplicații pe care le-au integrat în activitățile obișnuite de predare, iar noțiuni precum „hologramă”, „Merge Cube”, „realitate augmentată”, „placă de control”, „cod QR” au devenit uzuale după parcurgerea activităților proiectului.
Dorința noastră de mobilizare nu s-a oprit în primul an, ci a continuat prin participarea activă în cadrul primului challenge organizat în anul școlar 2025-2026. Premiul I în valoare de 4.500 de lei, câștigat la concursul „Sărbătorile viitorului” de elevii clasei a II-a, a fost valorificat achiziționând două truse Lego Education Spike Essential, senzori și alte piese Lego, necesare la atelierele Cercului de Robotică "Braingineers", la care participă elevii din învățământul primar. Următorul premiu, câștigat în cadrul celui de-al doilea challenge dedicat primăverii, a fost revendicat de elevii clasei I. Ei au obținut premiul al III-lea, în valoare de 2.500 de lei, cu care s-au achiziționat alte truse de robotică.
De-a lungul celor trei ani de proiect, profesorii au putut participa la sesiuni de formare și workshopuri organizate de reprezentanții Junior Achievement, sesiuni care au îmbunătățit constant activitatea cadrelor didactice interesate. Atunci când ni s-a părut că lucrurile au avut nevoie de clarificare, am găsit permanent sprijin la coordonatorii programului sau am apelat la elevi mai mari, de liceu, care au devenit în multe situații un sprijin pe care ne-am putut baza.
Programul „Școala din viitor” a depășit și limitele sălii de clasă, fiind promovat și derulat și în comunitate. Astfel, activitățile proiectului au fost prezentate la Gala Excelenței în Educație, partenerilor Erasmus în cadrul unor proiecte europene, comunității cu ocazia participării la evenimentul "Aventura Fest" organizat de Consiliul Județean și dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Interesul și entuziasmul celor atrași de activitățile noastre s-au putut observa constant, nu doar copiii fiind curioși, ci și părinții acestora. Activitățile proiectului au fost parte din acțiunile desfășurate de elevi și în cadrul Rețelei de Școli Asociate UNESCO (ASPnet) sau în cadrul Proiectului European SHORE - Blue Team for Danube.
„Școala din viitor” ne-a ajutat să ne adaptăm la schimbare, ne-a arătat ce posibilități ne poate oferi lumea digitală, astfel încât să-i surprindem permanent pe copii, dar mai presus de toate să-i facem conștienți că au puterea de a fi creatorii propriului viitor, pornind de la vârste fragede, primii pași în tehnologie făcându-i chiar de pe băncile școlii primare.
Pentru toate aceste oportunități de învățare oferite elevilor, le suntem recunoscători partenerilor noștri, Junior Achievement și Fundația Vodafone România, care s-au implicat constant în derularea unor programe adaptate nevoilor societății de azi, dar și profesorilor Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, care au dovedit că interesul pentru formare și dezvoltare profesională este o obișnuință.
Catedra de învățământ primar a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Galați

