MIRARE cu PENE (II)

MIRARE cu PENE (II)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Încet, fără nici un fel de grabă, nu cumva să mă simtă cobea cea neagră, nu cumva să se prindă că cineva-i pregăteşte prima moarte la rădăcina salcâmului, scot săgeata din tolbă, o mângâi cu ochii şi cu degetul, o rog foarte mult să nu treacă pe lângă mirare, fiindcă aceasta, după cum zic ornitologii, cârâie tocmai din vremea lui Mihai Viteazul. Îmi fac semnul crucii, aşez săgeata în arc şi încep să-l întind ucigaş între mine şi soare, spre… dar simt o apăsare pe umărul stâng. O simt grea, însă o simt destul de cuminte, dacă aş vrea s-o pun în legătură cu intenţiile mele criminale. Înlemnesc. Las arma să se destindă uşor. Mi-i tare frică să întorc privirea, să văd cine are curaj să mă oprească din gândul triumfător către sfârşitul ciorii, către sfârşitul croncănirii negre, către sfârşitul umbrei solare… fiindcă, după cum stă mirarea, şi comparând distanţele, soarele pare o biată umbră de cioară, un biet substantiv gata de moarte, dar destul de indiferent. Şi cum să nu mă enerveze? Cum să nu mă scoată din răbdare? Şi, iată, mă mai şi întrerupe nu ştiu care, nu ştiu ce, nu ştiu cine! Cu tot cu arc (şi dârdâind) mă întorc, totuşi. Şi ce văd? Văd numai o apăsare. O apăsare fără trup. O apăsare fără cap. O apăsare fără picioare. O apăsare pură şi simplă şi grea. Nu pare a fi apăsare de femeie. Nu pare a fi apăsare de bărbat. Mi se face groază. Acum, întors fiind, apăsarea-i pe umărul drept. Şi apăsătoare. Nu pot întreba nimic. Nu pot zice nici un cuvânt. Şi cioara croncăneşte. Şi aud o voce înaltă, adâncă, de peste tot, dinspre soare, dinspre cioară, dinspre apăsare, din faţă, din spate, din mine, din tine, din el, din ea…! N-am încotro, trebuie s-o ascult: "de ce vrei s-o ucizi? ce rău ţi-a făcut într-atâta? nici dacă ar fi fost s-o aduci tu în această lume, şi tot nu trebuie s-o omori! uite, eu de săgeată am murit! a tras în mine un cavaler, noaptea, fără să mă vadă, şi m-a nimerit! că era deştept ca tine! nu ştiu ce a vrut să apere, ce a vrut să demonstreze! eu eram pe acolo, prin preajmă! mă uitam la lună! şi scriam poezii! şi s-a auzit un fâl! şi încă un fâl! şi o săgeată zbârnâind! şi am simţit săgeata cum mă străpunge! să ştii că pasărea asta fâlfâia atunci! asta, pe care vrei s-o ucizi! ce zici, dacă trage cineva după ea, şi te nimereşte pe tine? tu vrei, dacă trage cineva după tine, să nimerească pe altcineva, da?

Şi apăsarea dispare. Şi vocea se stinge. Sunt nehotărât. Cioara-i la locul ei. Am avut iluzii! Gata! O ucid! Iau arcul!… (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 762 ori Ultima modificare Marți, 22 August 2023 16:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.