Cefalopodul Shakespeare și frumoasa Lady Dy (II)

Cefalopodul Shakespeare și frumoasa Lady Dy (II)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sigur că da! fiecare grup se opreşte în jurul pianului şi chiar aude: "cu ochii mei de patru iliade/ vreau să cobor tristeţea din statui.../ troia mă-nvaţă astăzi cum-se-cade/ să nu ucid sonata nimănui!"... Şi chiar aude, pentru că pianul cântă! pentru că la pian cântă cine vrea dintre trecători! cine vrea, cântă! sau, pasămite, încearcă să cânte! şi cum mă-sa să nu te cruceşti? cum să nu te minunezi?... Acordurile pianului (mai înalte ori mai joase, profesioniste ori de amator, mai vesele ori mai triste, mai lungi ori mai scurte...) amestecă şi purifică aerul din Piccadilly Square, tulbură ori linişteşte zborul porumbeilor din preajmă, cheamă Cerul pe Pământ şi duce Pământul la Cer!... Iată, un băiat se apropie, se aşează și începe să cânte! şi cântă din "Simfonia a V-a" (Beethoven, nu?)! şi nasc şi renasc păsări ascunse în clape! degete lungi smulg rădăcina tăcerii şi o îngroapă în aer! parcă cineva vâsleşte pe trupul şi pe sânii unei marmore rătăcite în Londra! parcă cineva caută cheile furtunii şi le încearcă la poarta zilei de ieri! parcă această Simfonie strigă Sonata Lunii în braţele statuilor care, uite, coboară de pe socluri şi se apropie să adune puţinul frumos rămas printre oameni, puţinul sfânt scăpat din ghearele cruzimii şi lăcomiei domnului homo sapiens! turiştii şi neturiştii se opresc şi ascultă şi (nu) aplaudă consternaţi! parcă se opresc legile fizice şi chimice universale! parcă nu mai există gravitaţie! parcă tot ce-i grav în lumea asta se topeşte şi devine uşor prin gravitatea interpretării, prin convingerea că destinul nu suportă negocieri, dar poate fi chemat sub semnul blândeţii şi curăţeniei sufleteşti!... Iată, fără emfază, băiatul se ridică şi pleacă şi se pierde în mulţimea entuziastă, ne/dumirită, întrebătoare!... Iată, o fată se apropie şi se aşează şi începe să cânte! şi cântă "Mica serenadă" (Mozart, nu?)! şi, deodată, parcă toate iubirile de pe planetă nu mai sunt automate! parcă liniştea se dă jos de pe targă şi se împrăştie în aerul sătul de artificial şi modern, printre oamenii din ce în ce mai grăbiţi să ajungă nicăieri! şi mâinile fetei de nici optsprezece ani, ca două lebede întinse şi albe până la mormântul lui Mozart, până la toate mormintele Artei şi Simplităţii umane, îmblânzesc şi dezblânzesc şi vâslesc şi răscolesc şi mitraliază clapele pianului în rafale mai lungi şi mai scurte, parcă scriind o invitaţie la Pace şi Iubire!... Ce-ar fi, doamnelor şi domnilor, să vedem asemenea minune (şi) pe Esplanada Balamucului din Galaţi?!... ATÂT!

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 864 ori Ultima modificare Miercuri, 30 August 2023 12:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.