DESCÂNTECUL MARELUI AMURG (I)

DESCÂNTECUL MARELUI AMURG (I)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O văd! e la câţiva paşi în faţa mea! vine spre mine! mi se pare că vine prea încet, aşa de mult o aştept! mi se pare că vine prea repede, aşa de puţin cred că va dura sfârşitul acestei aşteptări! şi dacă nu se opreşte? dacă trece pe alături? dacă vrea doar să încerce rezistenţa la frângere a sufletului meu controlat de naivitate? dacă vrea numai să-mi verifice alura de îndrăgostit lulea şi, apoi, să-mi facă sâc!? dacă vrea numai să vadă cum îmi stă răvăşit de dor şi de răsărit(ă)?... Iată, odată, înainte de sinucidere, o văd cu sapa pe umăr, ducându-se departe de sat, lângă o pădure de salcâmi, să prăşească floarea-soarelui... (răsărită, cum îi zice lumea satului meu cu zece oameni, din care nouă sunt plecaţi în fiecare zi, prin rotaţie... fiindcă, dacă rotaţie nu e, nimic nu e, nu?)... să prăşească răsărită şi să cânte "Cum începe-ntotdeauna dragostea", uitându-se spre gara de unde ştie că trebuie să apar în fiecare duminică!... o văd aşa, tot ca acum, la câţiva paşi în faţa mea, cu ochii în ochii mei! cu ochiul ei drept în ochiul meu stâng! cu ochiul meu drept în ochiul ei stâng! şi invers! şi tot aşa!... şi tot la fel mi se pare că merge prea încet sau prea repede! că va să treacă pe lângă mine fără să se oprească o clipă!... sigur că da! chiar trece pe alături, cu sapa pe umăr! şi eu încep să întorc scăfârlia după ea, să-mi sucesc (încet) gâtul!... pentru că şi ea trece foarte încet pe alături!... parcă dinadins nu trece mai repede!... şi, deodată cu mine, văd şi aud toată răsărita din lume cum întoarce capul după ea, cum o râvneşte, cum o agaţă de glezne şi cum parcă vrea s-o ascundă în mijlocul ei, în mijlocul celui mai mult şi mai galben de pe pământ şi de pe cer!... şi mi se face frică nu cumva floarea-soarelui să-şi rupă gâtul, nu cumva să rămână singur Van Gogh... (tatăl acestui galben nebun şi înnebunitor, acestui galben imens!... acestui galben care, iată, ca şi mine, nu poate să nu-şi întoarcă ochii după alcătuirea cu sapă pe umăr, după liniştea cu picioarele goale... după această mai mult iluzie decât real!)... (aşa de tristă-i şi atunci şi acum!)... Iată, acum, după sinucidere... (ciudat, nu? ca un fel de amurg înaintea dimineţii, nu?)... la câţiva paşi în faţa mea, vine spre mine! şi mi se pare că vine prea încet! şi mi se pare că vine prea repede! şi începe să-mi fie frică aşa, ca şi atunci, ca şi cum trebuie să mă aştept să înceapă să plângă torenţial toată răsărita de Jos şi de Sus!... Atunci, n-am văzut că se duce spre amurg!... Acum, oare unde se duce?... (Stai să vezi!)

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 875 ori Ultima modificare Joi, 31 August 2023 15:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.