MAMA - EVANGHELIE şi LEGE (II)

MAMA - EVANGHELIE şi LEGE (II)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali.

Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale şi verticale, în care trece (cataloghează) toţi copacii. Îi scrie după mai multe criterii: după înălţime şi diametru, după esenţă, după culoare, după vârstă, după boală. Îi scrie şi îi descrie cu plumb chimic. În dreptul fiecărui arbore notează şi numărul de păsări care mai cântă ori nu mai cântă-n crengile-i desfrunzite. Şi, dacă tot are răbdarea amănuntului în ceastă numărătoare/catagrafiere, operează în registru şi câţi iepuri îi taie calea prin dreptul unui stejar, şi câţi mistreţi îl sperie lângă un jugastru, şi câte căprioare l-admiră alături de-un tei, câţi bursuci îl pândesc dintr-o scorbură, câte nevăstuici foşnesc prin frasini şi prin aluni. Altfel spus, nimic nu-i scapă din vârful creionului şi din ochii albaştri ca vioreaua. Desigur, nea Ion Dumbă are şi puşcă de-a curmezişul spinării lungi şi late cât loitra. O are încărcată nu pentru ca să puşte fazani sau turturele sau ghionoaie sau sticleţi, ci pentru ca să bage spaima-n lotri şi-n gânduri duşmane ultimului obstacol, ultimei posibilităţi  de apărare a pământului: pădurea. Bineînţeles, cest vajnic pădurar are şi pălărie verde, cu pene de gaiţă la şiret. Şi bocanci verzi. Şi ciorapi verzi. Cămaşă, la fel. Până şi cântecul pe care-l murmură începe cu frunză verde, deşi toamna-i prezentă peste tot şi chiar o văd, fantomatică şi lungă, deşirându-se ş-apoi depănându-se la un pas de nea Ion, parcă îngânându-l cu Labiş: "Toamna îmi îneacă sufletul în fum,/ toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare,/ dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/ tragică beţie, moale legănare!"// Mâine dimineaţă o să fim străini,/ vei privi tăcută, mâine dimineaţă,/ cum prin descărnate tufe, în grădini,/ se rotesc fuioare veştede de ceaţă!"

Şi eu (eu, ţâncul trimis de mama să iau bonul de lemne de la ţaţa Maria) ce să zic? Ce să fac? Încerc să-mi aduc două strofe din viitor: "Pe fiecare frunză scrie toamnă,/ cu galben în caligrafii de vânt.../ Tu iartă-mă şi bună seara, doamnă.../mi-i frig, mi-i dor şi parcă nu mai sînt!"// De ce mi-i dor, e singura-ntrebare,/ caut răspuns, zburându-mă în gol,/ eu, pasărea de-a pururi călătoare,/ de-a pururi rătăcindu-se de stol!"... [Stai să vezi!]

Divina Tragedia, Colecție

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 716 ori Ultima modificare Marți, 25 Iunie 2024 17:43

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro