Când e acasă, doamna Stai stă la ultimul etaj, adică tocmai la limita dintre unde (se) sfârşeşte Omul şi unde începe Vulturul (lui) Nichita, care zboară cu spatele-n jos şi zgârie nourii cu ghearele, exact cum scrie Poetul cu „Noduri şi Semne” într-un final al Inefabilului, ca să zic aşa, deocamdată!
Când nu-i acasă, doamna Stai merge cu o eleganţă năucitoare, nu insistă cu ochii după nici un Tigoare, nu ţipă la telefon, poartă rochie mov şi lungă până la capătul celălalt, pantofi negri, de femeie serioasă, dar şi un dor şi o durere în suflet, afecte care i se pot citi pe zâmbetul discret şi trist! Şi-i foarte frumoasă doamna Stai! Nu-i frumoasă cum o femeie „normală”! Mai bine zis, e simpatică! Fireşte, doamna Stai e-n stare să sucească orice minte „luminată” cu stâlpul de iluminat publicul, că altfel nu mai există în lumea „deştepţilor” porecliţi masculi(ni)! A rupt multe gâturi distinsa Stai! Pe-al meu nu a reuşit nici măcar să-l întoarcă, să-l aşeze cu faţa la spate!
Chiar ieri, preotul parohiei mele şi a ei i-a cântat de ducă unui cicisbeu cu gâtul rupt după ce s-a suit la ultimul etaj, s-o facă pe spionul îndrăgostit la geamurile halucinantei Stai, şi s-a emoţionat fluctuant, şi a picat de pe bloc! În cădere, cest voyeur a distrus o antenă-satelit şi a strivit un cotoşman în călduri pe ciment! Şi a dezbârnat şi cracii unui zarzăr nenorocit de frig! Mai mare dragul să-l fi văzut ce satisfăcut stătea-n sicriu! Arăta exact ca un motan prins cu mâţa-n sac, exact ca un neică pămpălău şi convins să nu se mai holbeze niciodată prin ferestre cu Stai pe dinăuntru!
Nevastă-sa îl bocea cu vorbe de mare nenorocire, mai ales că şi ea are gâtul puţin întrerupt într-un „accident” asemănător, când s-a căţărat la aceleaşi geamuri, să-şi surprindă „omul” în flagrant la Stai, dar habar n-avea că „prostul” nu-i de nasul şi de statura straniei de la ultimul etaj... şi, de bucurie la fel de fluctuantă, a picat de pe bloc! Însă n-a picat tare, că mai mult a plutit, ea fiind o femelă extrem de uşoară! În consecinţă, doar şi-a răsucit şi şi-a strâmbat andrelele gâtului... şi s-a jurat să nu mai întreprindă în vecii vecilor cercetări la înălţime!
Aşadar, cam asta-i doamna Stai! Asta-i izbânda felului său de a sta pe marginea Vulturului/Poet, de a merge cu mare atenţie pe muchie de cuţit şi de dobitocie, de a fi verticală într-o lume a confuziilor din creieraşe lisate!
Ieri, pe cărarea dintre Redacţie şi strada Frunzei, o văd pe doamna Stai în mers delicat, de lebădă crescută-n Lacul lui Mihai Eminescu şi în Grădina lui Lucian Blaga! Citea „Viaţa liberă”, taman despre „Careul de popi”! O salut şi mă „uit” în ochii săi! Cu tot respectul o salut şi mă „uit”: „Bună ziua, doamnă Stai! Tare de multă vreme vreau să vă întreb ceva”!...
(Stai aşa!)
