Parafrazându-l pe Ştefan Augustin-Doinaş, pot începe astfel istoria unei autobiografii (CV, cum este alintată acum): "Un prinţ din Cudalbi, îndrăgind frumuseţea,/ prin glonţuri şi pară trecea triumfal/ să scoată din oameni urâtul, tristeţea…/şi toţi tremuricii cădeau de pe cal…"
Nu mai are rost să urmărim (în stil parodic, bineînţeles) geneza, intriga, desfăşurarea, punctul culminant şi tragicul deznodământ al personajului principal din această splendidă baladă, nu mai încercăm să admirăm sau să contestăm mesajul clar al ideii din această operă majestuoasă, mai ales că dumneavoastră (se presupune) ştiţi ce a păţit prinţul din Levant, da?…
Prin urmare, îl înlocuim cu prinţul din Cudalbi (cu Gheorghe Cioromila, carevasăzică) îl aşezăm în unghi favorabil privirii noastre iscoditoare, îl analizăm până la sânge şi până la os (chiar şi până dincolo de os, bre!), îi spunem să scoată o foaie de hârtie A4 şi un stilou Monte Casino şi îl determinăm să întocmească o lucrare (de bună voie şi de control) în sensul venirii şi devenirii sale spre/în Galaţi. Apoi, după 3,14 ore (îi plac foarte mult constantele rotunde), citim şi batem din palme şi dăm mai departe…
Sub/semnatul ori sus/semnatul (cum vrea fiecare ascultător, după faima şi rezonanţa mea în cartier) consider că am fost (şi încă mai sunt) trimis special pe suprafaţa scoarţei terestre. Era o lipsă incendiară de mine, se căuta o soluţie pentru umplerea acestui gol, pentru salvarea urâţeniei fizice şi psihice şi economice a patriei din ţara noastră. Şi atunci (brusc şi hodoronc! tronc!) am apărut eu: băiat frumos, cu ochi albaştri, înalt până la capăt, precoce, gata oricând să mă fac extrem de amabil şi insuportabil de serios, pregătit la orice oră din zi şi din noapte să mă joc de-a timpul viitor prin prezentul demografic al ţării din patria noastră. Experţi notorii în perpetuarea speciei (herderiaţi şi nobeliaţi în materie genetică) au hotărât ca toţi copiii de pe harta RSR să fie după chipul şi asemănarea mea. Acestea fiind zise şi bătute în cuie, scuip în palme, pocnesc din degete, fac din ochi, îmi ascut vocabularul şi bagajul de cunoştinţe, fixez ceasul…şi mă apuc de treabă, nu joacă!…
Apoi, după ani şi ani, experţii de mai sus m-au "honoris causa" şi "magna cum laude", m-au felicitat în faţa partidului şi statului român din patria ţării noastre, ehei!…şi iată ce fete frumoase şi deştepte, ce băieţi frumoşi şi deştepţi sunt din urma mea! cât echilibru fizic şi psihic am reuşit să aduc pe pământ!…Parcă nici nu-ţi vine să crezi, nu?
