Ca şi cum nu m-ar vedea, ca şi cum nu ar fi auzit nimic (am strigat-o să vină la gardul de cătină, toată noaptea, în zadar), trece pe lângă mine, cu căldarea în mână, spre cişmeaua din vale, să ia apă, să-şi bălăcească tălpile şi gleznele în teică, să-şi clătească ochii şi să se uite la cerul de unde speră/aşteaptă să-i alunecadă (cum zice un romantic întârziat în prezent) în grădină măcar o pană din aripile Zburătorului acela atât de râvnit, dar atât de rău şi arogant şi nesimţit, încât fetişcana nu vrea să mai ridice privirea la nimeni, nu vrea să mai spună nici o vorbă, nici măcar mie (cel care a chemat-o, odinioară, să reparăm şi să vopsim cel mai frumos şi singur curcubeu de pe deal)...
Trece pe lângă mine cu viteză de fată mare (cum o metaforă albă pe lacul cu lebede negre, adică) şi se pierde după cotul uliţei care dă direct la cişmea. N-am curaj, n-am inimă, n-am îndrăzneală să mă iau după ea, s-o ajung din urmă şi să-i spun verzi şi uscate (că nu ştiu de altele), să-i cer iertare pentru strigătele de astă-noapte, când "La steaua..." se vedea şi se citea în teică, dar şi în ochii ei devastaţi de linişte şi singurătate...N-am curaj, şi înţepenesc de ciudă şi de admirare, nici măcar nu pot să mă furişez pe după brusturi şi oţetari, şi s-o pândesc, şi ea să ştie că sunt aproape de ea, dar să nu-mi arate că ştie, că vrea să mă vadă, să-i car căldarea până acasă, până în grădina unde vrea să toarne apă la floarea aceea de nu/ mă/ uitare, care creşte exact pe locul unde, atunci, a căzut Zmeul acela făcut din ziare, cu suflet de copil şi cu cireşe la urechi...
Mai târziu (cred că tocmai acum) nu mai trece pe lângă mine. Vine să mă vadă. Să o văd. Şi chiar o văd. Aşteptarea ei stă cu spatele spre sosirea mea. Întoarce zâmbetul către ochii mei. Sigur, ea este. Făptura de atunci. Alcătuirea de acum. Făptura de atunci şi alcătuirea de acum seamănă leit cu "strania domnişoară Ruth", superba fiinţă din opul omonim, a lui Laurenţiu Fulga. Întinde mâna în direcţia mea, la înălţimea sărutului. Apoi, fără să mă piardă din ochi, deschide o carte în care se odihneşte o pană. Este pana Zburătorului din copilărie. Este pana care îmi lipseşte din aripa stângă.
