Un moldovean pur sânge (plin de veselie şi Cotnari, şiret şi hâtru şi şugubăţ până la Dumnezeu şi înapoi, opincar cu cel puţin zece copii şi cel puţin cincizeci de nepoţi) îmi trimite o scrisoare electronică (poşta de hârtie-i falită) prin care mă roagă să-i spun dacă sunt în stare să-i fac, să-i scriu şi să-i trimit (prin ziarul digital, desigur) "nişte vorbe frumoase şi reale despre ţăranul românesc şi, mai ales, moldovenesc". Sigur că da! - zic. Iată ce a ieşit.
"De-o viaţă, face una cu pământul, şi alta cu-nălţarea către cer. Îşi creşte singur lemnul pentru cruce, îl mângâie şi-i spune leru-i ler. A plâns încet şi a trecut atâtea ierni scrise pe opinci şi pe gumari. Nu s-a temut de viscol, niciodată, de lupi cu gând flămând şi ochi amari. Adeseori, pe drumuri, prin grădină, privind în sus, i-a dat răbdarea-n foc. A suduit şi a cerut iertare cu "bună ziua" şi cu "hai, noroc!". Şi palmele i-s date după sapă, după copiii care nu mai vin; măcar să-l vadă şi măcar să-i ceară pahar cu apă şi pahar cu vin. Închide poarta şi deschide poarta; poate se-ntoarce, astăzi, făt-frumos. Ridică, aspră, palma, până-n gene, să nu-i ajungă lacrima pe jos. Îndreaptă o cărare, o scânteie, un gând care era să fie rău... De-o viaţă, face una cu pământul, ţăranul meu, dar şi ţăranul tău. Vă vreau! - îşi aminteşte, bunăoară - chiar dacă voi, aproape, nu mă vreţi... Coboară cerul, stă cu el pe prispă, să nu ne dăm cu capul de pereţi!"...
Într-o dimineaţă, cam când păsările încep să-şi des/cânte farmecul sfânt al apropierii fără de care nu se poate, moldoveanul de mai sus îmi bate în poartă şi-mi dă două lacrimi în batista păstrată de când a fost să fie mire. Vrea să-l iert că nu mi le-a trimis electronic, că cică "drăcoveniile astea nu cred, nu primesc şi nu servesc lacrimi adevărate". Mi le dă şi-mi zice foarte senin şi foarte serios: "ai des/compus foarte frumos ce tea-m rugat! vreau să te sponsorizez, însă n-a gologani! fiindcă eu am muncit, nu m-am ocupat de avere! n-am gologani, însă îţi dau două butoaie de Cotnari! vino să le iei! ori, dacă vrei, hai chiar acum, că-i două iulie, ziua când Moldova a rămas fără domn şi fără căpătâi! să iei butoaiele, dar să facem şi-un chef pios întru odihna şi slava celui care a făcut pilaf cu cărniţă şi măruntaie de turc! mergi?”... Sigur că da!
