Şi abia mai aud un tic/tac ostenit
şi o flacără-ncet cum se duce-n chibrit...
hai să mergem pe dealuri, la noapte, haihui,
hai, marmora mea, hai să facem statui!
Hai să facem statuile celor ce-au fost
şi mi-au dat şi mi-au spus nu cumva fără rost
să trăiesc pe această mărgică de lut...
ale celor întorşi (de la moarte) pe scut!
Hai, marmora mea...nu auzi cum se zbat
(din zadar în zadar, din păcat în păcat)
atâtea silabe pe ruguri şi-n rugi...
nu-i mai bine să fug? nu-i mai bine să fugi?
Şi abia mai aud un răstimp ruginit,
cum ferestrele toate (la noapte) se-nchid...
hai, marmora mea, hai şi-mi treci peste prag,
hai...auzi cum tic/tac intră-ncet în tac/tac!?
Hai, marmora mea! (schimb de noapte) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Trecutul Ultimului Viitor (XXX) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” UNDE nu-i NIMENI (oniric vals) Trecutul Ultimului Viitor (XXIX) Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” PUR și SIMPLU (pentru doamna Camelia Borșan – La Mulți Ani!) Trecutul Ultimului Viitor (XXVIII)
Mai multe din această categorie:
