Şi uite-aşa se botează robul lui Dumnezeu! şi uite-aşa mă ia preotul şi mă vâră în cristelniţa cu apă sfinţită...o dată, de două ori, de trei ori, încet, cu grijă, nu cumva să mă scape în dimensiunile lichidului sine qua non, în braţele celui mai mult şi mai ne/cunoscut lichid de pe pământ!...(vorba ceea: din apă, Doamne, m-am născut şi m-aş întoarce-n apă!)...Da, de trei ori mă scufundă şi mă scoate preotul, numai de trei ori, însă suficient ca să înghit, printre rafale de urlete devastatoare, cu lăcomia-mi ciudată, aproape tot conţinutul vasului sfânt! altfel, nu se poate justifica atâta apă lipsă în vas când se sfârşeşte ritualul!...Sigur că da! nanele mă iau, mă boscorodesc, mă învelesc în crijmă (cică trebuie să stau în pânza asta nu ştiu cât timp) şi în alte cârpe "speciale", mă dau din mână în mână, din mers, sunt mai greu, doar am atâta apă la bord, nu?...Iată, iar trecem prin capătul dinspre viaţă al drumului care duce la cimitir! iată, lumea iese pe la garduri şi pe la porţi, întreabă, cleveteşte, se minunează, şuşoteşte, dă din mâini şi din cap! eu sfidez tot ce trece şi rămâne! sfidez tot şi-mi văd liniştit de scos lacrimi după cuvintele mamei, după sfântul ei lapte!...Iată, se înserează de tot până ajungem în cătunul botezat Zimbru!...(oare cine l-a botezat aşa? oare ce preot o fi oficiat botezarea acestui paradis cu zece oameni, din care nouă sunt plecaţi permanent? oare unde se găseşte o cristelniţă aşa de mare, în care să încapă atâta rai, atâta picior de plai, atâta linişte şi frumuseţe în sine, atâta splendoare, atâta şi atâta nimic în mişcare?)...Da, uite, mama aşteaptă la poartă, mă ia în braţe, mă strânge la piept, îmi vine să cred că i-oi fi drag, îmi vine să-i spun sărut mâna, dar nu pot vorbi, încă...şi nu pot merge, încă...dar să vezi când m-oi apuca de plâns cu vorbe, când m-oi apuca de alergat prin ogradă şi prin grădină, după mama, să-mi dea ţâţă, să mă alăpteze fără oprire, să behăi până la cer că mor de foame, să se audă până-n pădurea Turcinului şi până-n pădurea lui Dumbă cum şi cât sunt de flămând!...Iată, nanele şi nanul şi câţiva vecini "de-ai casei" stau frumos pe marginea paturilor, ciocnesc pahare cu vin, au şi cozonac făcut de mama pentru onoarea evenimentului şi pentru cinstirea uricului care bea lapte cu sughiţuri, mai abitir decât cum lupul mânca sarmale la pomana caprei întru memoria iezilor obraznici şi proşti!...Sigur că da! e un soi de linişte stranie, materială, bună de tăiat bucăţi şi de păstrat în podul casei, pentru mai târziu!...Să vezi ce cumetrie!
Trebuie să mă culc din ce în ce mai devreme (VI) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
