Mi-i de foarte scurtă durată bucuria de a crede că mă pot sui cu liftul la etajul şapte. Doamna driver al cutiei ostile de cărat ne/norociţi sare mai abitir decât o panteră, întinde mâinile (ca nişte ciomege) spre alcătuirea mea hâţânată din încheieturi şi se răsteşte de parcă aş fi tâlhar surprins la cutia cu bijuterii din dormitorul domniei sale: "Ho, stai aşa, nu te sui în cabina asta, nu se suie nimeni! uită-te mai atent la tine! nu vezi că eşti sănătos tun? ce cauţi în spital, la ora asta? nu-i oră de vizită! şi, dacă ar fi oră de vizită, te sui frumuşel cu scara ori cu lifturile pentru sănătoşi! ce-i cu atâta plimbare, fâţa-fâţa, toată ziua bună-ziua, aiurea, prin spital? mai stai şi acasă! ce, crezi că aici umblă câinii cu buline în coadă? aici e loc pentru sănătate, nu pentru umblat creanga! dacă erai bolnav, erai întins pe targă, erai în pijamale, nu teafăr cum eşti tu! nu te ruga, nu te mai văicări, nu te mai da beteag! am apus clar că nu te sui, dar văd că nu auzi! vrei să chem gardianul? după ce că pârâi de sănătate, mai şi insişti! gata! am treabă! nu ţin liftul oprit pentru mofturile de sănătos deghizat, de bolnav fals!"... Sigur că da!... Doamna liftieră se ţine de cuvânt şi pleacă în sus, cu liftul gol. Rămân la parter, rămân foarte mulţi sănătoşi ca mine. Unii înjură, alţii dau din cap şi din mâini a lehamite. Unii se îndreaptă spre prima treaptă a scării, resemnaţi, şontâc-şontâc, tronc-tronc, văleu-văleu, ham-ham, cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Psihologiei Naţionale în gând, cu de-ale gurii şi cu de-ale trupului în sacoşe, cu de-ale sufletului în speranţa că mâine-i mai bine pentru cei care (mai) aşteaptă, pentru cei care nu (mai) aşteaptă... Dar şi pentru cei care părăsesc Spitalul fără să (mai) treacă pe la Morga. Dar şi pentru cei care au norocul să nu (mai) calce niciodată pe holurile acestei clădiri în care doamnele angajate în ascensor se comportă de parcă ar fi adus liftul de acasă... Gata, iau şi eu scările, că doar nu-s mai sănătos ca alţii! Gata, ajung, sunt rezolvat, aşa cred, aşa mi se spune, iau scările, mă dau jos... La parter, altă liftieră, alt "sănătos", acelaşi monolog savant... Aceiaşi oameni trişti, apatici, cu toate nădejdile-n bernă... Dar şi un dialog demonstrativ, clarificator, concluziv: 1. "Ce faci pe aici şi de ce eşti aşa de supărat şi de nervos, nea Costică?"... 2. "Apoi, iertată să-mi fie sinceritatea, mulţumesc de întrebare, în loc să stau acasă şi să-mi văd de sănătate, umblu aiurea prin spital!"... O ambulanţă taie duhul şi văzduhul cu sirena şi le cară la Urgenţă!
Aroganţa şi prostia liftierelor de la Spitalul Judeţean (II) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
