De foarte multă vreme, o broască râioasă umblă/sare prin urbe, orăcăie-n sus şi-n jos, la deal şi la vale, persuasiv şi direct proporţional cu interesele care o conduc pe abscisa şi pe ordonata cestui oraş doldora de negustori cumpliţi, cum ar zice un Barbu Nemţeanu trimis în timp să vadă care mai este pulsul cetăţii puse pe mers înapoi. Solzoasa/buboasa poartă mască de om şi-i însoţită de o zeloasă şi vrednică suită de broscoi şi burateci mai mari şi mai mici, şi aceştia având feţele şi suprafeţele mascate în chip şi fel de om, năclăite de râie şi bune intenţii, ca drumul spre Infern. Această echipă de batracieni administrează domeniul public, adică este ocupată cu estetica/frumuseţea noului Galaţi. Lacomă şi urâtă, mănâncă de toate, mai ales copaci. Mai ales copaci vii. Că nu prea-i necrofagă adunarea râioasei din frunte. Haleşte copaci vii şi uriaşi. Nu-şi iroseşte vremea şi timpul cu arbori mărunţi, că ăştia nu-i potoleşte foamea, nu-i realizează planul, nu-i satisface pofta. Caută esenţe moi, dar nu se dă în lături nici când îi apare în cale o esenţă tare, numai bună de rezolvat o cerere, de executat/onorat un ordin, un abuz. Nu?...Sigur că da!...Iată, suntem aproape de terminarea lunii Octombrie, anul 2013, în faţa Asociaţiei de locatari 159, blocul B4, pe strada Melodiei 18, aflată în primul cartier cu nume de hatman cazac zaporojean! Iată, broasca şefă (cu broscoii subordonaţi şi ascultători) vine brusc, aşa, ca după ploaie, şi se interesează la administratoarea asociaţiei, doamna Florica Apostu, dacă există în zonă copaci uscaţi, adică buni de tăiat! Nu, aici nu sunt arbori uscaţi!...Însă, în pofida acestei certitudini şi a protestului locatarilor acestui bloc, orăcăitorii se întorc, pe data de 25 Noiembrie, fioroşi şi înarmaţi cu fierăstraie şi topoare...şi asasinează un nuc uriaş, verde, mult şi bine făcător de fructe, umbră şi oxigen. Duhnind a smârc şi a turbă, aceşti amfibieni taie şi încarcă tot ce-i gros din viaţa cestui pom...şi se grăbesc să dispară, cele mărunţişuri vegetale fiind abandonate la locul faptei!...Hulpava broască şi trepăduşii broscoi nu vor să înveţe că arborii sunt ultima linie de apărare a pământului. Nu?...Sigur că da!...Se cuvine să închei acest prim episod din vajnica activitate a râioasei, cu două versuri din Mihai Eminescu, Satira III: "Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,/ îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască!"...Sau: "Tristeţi de lup se spânzură de ploaie,/ inele oxidează pe butuci.../ în ascuţit/unghi sfera se îndoaie/ sub greutatea lemnelor de cruci!"...Stai aşa!
O broască râioasă şi o lebădă neagră (I) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
