Înveliţi-v-amintirea cu ştergare de lumină,
spuneţi-vă (gândul/fapta) pomului de moş Crăciun...
de răspuns şi de zăpadă vă colindă luna plină
şi un dor închis afară, undeva, într-un cătun!
Deschideţi-vă fereastra, să vedeţi colindătorii,
s-auziţi copii cu lacrimi printre stele de hârtii...
ei nu ştiu cum trece viaţa, cum e frig în roata morii
care macină (întruna) zâmbete şi jucării!
Lăsaţi inima deschisă ca o poartă de la ţară,
semănaţi-vă cu gânduri (bune) fruntea de români...
moş Crăciun în casa voastră îndrăzneşte să vă ceară
mămăligă pentru oameni, mămăligă pentru câini!
Căutaţi (în podul casei) nuci, gutui, prune şi mere...
şi veniţi cât mai aproape... şi cu turte... şi covrigi...
răscoliţi (în podul palmei) şi citiţi cum (nu) se cere
viitorul când prezentul din trecut e-acum şi-aici!
Căutaţi (în podul şcolii) cataloagele cu nume
şi prenume şi-nvăţare... şi vedeţi cât de frumos
(n)-am uitat Copilăria, când Colindul era Lege,
când umblam cu Totdeauna către Sus şi către Jos!
„Vreme trece, vreme vine”... cum zicea poetul care
a sfinţit Limba Română şi ne-a dat-o s-o slăvim,
să-i păzim alcătuirea, să se afle-n toată lumea
cum că Dacia nu-i pustă... şi nu-i nici pseudonim!
Să se înţeleagă veşnic: nu suntem ai Nimănuia,
şi ne doare Cuviinţa când suntem călcaţi pe neam...
foaie verde fără capăt, flori de măr, milostivire
la vlădică şi opincă, uite-aşa, din geam în geam!
Hai să dăruim iubire şi nădejde şi iertare,
hai să ţinem îndurarea tocmai dincoace de cer...
iată, moş Crăciun s-aude şi se vede şi nu moare...
şi vă roagă să vă spună „La mulţi ani!... şi Leru-i ler!”
